Închide meniul

Patrick Mouratoglou, fascinat de evoluţia Simonei Halep de la Madrid. “Nu puteam cere un debut mai bun”

Dan Roșu Publicat: 29 aprilie 2022, 8:30

Comentarii
Patrick Mouratoglou, fascinat de evoluţia Simonei Halep de la Madrid. Nu puteam cere un debut mai bun

Profimedia Images

Patrick Mouratoglou a reacţionat după primul meci pe care Simona Halep l-a jucat şi câştigat sub conducerea sa. Antrenorul a felicitat-o pe dubla campioană de la Madrid.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Primul meci al unei noi colaborări este întotdeauna unul special. Nu puteam cere un debut mai bun. Care ar trebui să fie numele echipei noastre, apropo?”, a scris Patrick Mouratoglou pe Twitter.

De partea cealaltă, şi Simona a ţinut să scoată în evidenţă calităţile care l-au ţinut pe Patrick Mouratoglou în funcţia de antrenor al Serenei Williams pentru 10 ani. Simo a dezvăluit că s-a angajat să urmărească o rutină riguroasă stabilită de celebrul antrenor.

Patrick Mouratoglou a schimbat-o pe Simona Halep

„Pot să spun că nu m-am așteptat niciodată să fac acest pas, nici nu-mi dădea prin cap așa ceva. Nu am fost pro academii, pentru că nu am crezut că o să pot să fac față unui sistem foarte bine pus la punct, cu o anume oră de trezire, totul riguros, mi-a plăcut mai mult să fiu independentă, dar impactul pe care l-am avut când am intrat acolo și m-am antrenat a fost ceva wow.

Reclamă
Reclamă

Deodată am simțit că vreau să fac treaba asta. În momentul respectiv, Patrick nu era disponibil, dar am tot stat acolo și m-am antrenat cu altcineva, a fost o experiență deosebită și vibe-ul de acolo m-a ajutat că iau decizia, care nu a fost una ușoară, să schimb toată rutina și modul de viață, dar sunt foarte bucuroasă că am făcut pasul și că am avut această oportunitate.

O zi la academie arată astfel: la 8 și jumătate am început antrenamentul, ceva ce nu am crezut vreodată că o să fac, m-am antrenat două, trei ore, pregătire fizică, fizioterapie pentru că am fost accidentată și am avut nevoie și după ce m-am recuperat să mă asigur că sunt rămân sănătoasă, apoi la sfârșit stretching, am făcut baie cu gheață, baie caldă… E foarte profesionist totul, tot sistemul, foarte bine organizat. Patrick este cel mai organizat om pe care l-am cunoscut vreodată„, a declarat Simona Halep, conform gsp.ro.

Patrick Mouratoglou şi Simona Halep, calificaţi în turul al doilea la Madrid Open

Joi, Simona Halep a disputat primul meci cu Patrick Mouratoglou în calitate de antrenor. Românca a avut un tenis fără cusur. Simo a întrecut-o cu 6-2, 6-3, pe Shuai Zhang, locul 40 WTA.

Reclamă

Simona Halep a reușit punctul meciului la scorul de 4-1. Jucătoarea româncă a alergat după o minge în colțul din dreapta și a expediat o lovitură fantastică în cross, la care Zhang n-a avut reacție. Întreaga arenă de la Madrid s-a ridicat în picioare și a aplaudat lovitura Simonei Halep.

Simona Halep a reușit 5 break-uri și și-a dominat clar adversara aproape la toate capitolele.

Traseu mai facil pentru Simona Halep la Madrid

Simona Halep poate avea parte de un traseu mai facil la Madrid Open. Aryna Sabalenka, din Belarus, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost eliminată, joi, în primul tur al turneului iberic. A mai părăsit competiția și Jelena Ostapenko, o altă rivală a lui Simo.

Sabalenka, deţinătoarea trofeului la Madrid, a fost întrecută, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-4, de americanca Amada Anisimova, locul 33 WTA, după un meci care a durat o oră şi 55 de minute. Sabalenka a căzut pentru moment pe locul 7 WTA după acest eşec, în urma căruia pierde 990 de puncte.

O altă favorită, Jelena Ostapenko, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 10, a părăsit şi ea competiţia în prima manşă, după 2-6, 6-4, 4-6, cu Ekaterina Alexandrova din Rusia, locul 45 WTA, un meci de o oră şi 48 de minute.

Şi Karolina Pliskova din Cehia, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost învinsă, în prima manşă, cu 6-4, 7-5, de compatrioata ei, Marie Bouzkova, locul 77 WTA, într-un meci de o oră şi 34 de minute.

Simona Halep, de două ori campioană la Madrid

Madrid este unul din turneele preferate ale Simonei Halep. Noua elevă a lui Patrick Mouratoglou s-a impus în două rânduri în capitala Spaniei, în 2016 şi 2017, şi a mai jucat şi alte două finale, în 2014 şi 2019.

În 2021, Halep a fost eliminată în turul al treilea de Elise Mertens, după un meci maraton, încheiat cu scorul de 4-6, 7-5, 7-5. De altfel, Simona a şi participat la tragerea la sorţi din 2022.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:36
Alexandru Bologa a încheiat anul 2025 cu încă o medalie de aur! Campionul olimpic a câştigat Judo Grand Prix São Paulo
9:21
Dan Șucu vrea să transfere un fotbalist legendar. A jucat la Manchester City sau Inter
9:15
“Abia aştept luna martie!” Ianis Hagi, încrezător că România se va califica la World Cup 2026: “Nu există altă variantă”
8:41
O echipă deja eliminată visează din nou să joace la Mondialul din 2026: „Asta e breșa pe care o exploatăm!”
8:34
Barcelona s-a chinuit cu o echipă din Liga 3 în Cupa Spaniei! Meciul a început cu întârziere din cauza cozilor uriaşe
8:22
“Ce nenorocire!” Mihai Stoica a lansat scenariul pentru Dinamo – FCSB, iar Andrei Nicolescu a venit cu soluţia: “Foarte bine”
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 3 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 4 Adi Popa face praf un fost coleg de la FCSB: “Am mai multe trofee decât are el goluri!” 5 Kennedy Boateng, reacție după apariția zvonurilor privind plecarea de la Dinamo: “Cei din club îmi știu valoarea” 6 Afacerea cu care fotbalistul preferat al lui Mircea Lucescu a dat lovitura. Cum a ajuns să strângă peste 10 milioane de euro
Citește și