NEWS ALERT

Momente dramatice după Concordia Chiajna – Chindia Târgovişte 2-1! Lui Paul Iacob i s-a făcut rău, dar ambele ambulanţe au plecat de la stadion. S-a sunat la 112

Valentin Pîrcălabu Publicat: 21 mai 2022, 18:22

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Momente dramatice după Concordia Chiajna – Chindia Târgovişte 2-1. La 10 minute după fluierul final al meciului, Paul Iacob a acuzat probleme medicale. Ambele ambulanţe care au fost prezente în timpul meciului nu se mai aflau la stadion.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Update: Unul din medicii de pe ambulanţă au anunţat că situaţia este sub control: “Totul este bine”, a pus medicul după ce i-a acordat îngrijiri medicale fotbalistului de la Chindia Târgovişte.

Paul Iacob, fundaşul care s-a aflat şi pe lista celor de la FCSB, a avut probleme medicale după Concordia Chiajna – Chindia Târgovişte 2-1. Fundaşul dâmboviţenilor a acuzat ameţeli şi dureri de cap după meci.

“I s-a făcut rău imediat după ce s-a terminat meciul, a acuzat şi el căldura. Am sunat la 112, sper ca a ajuns Salvarea. Nu stiu exact ce s-a întamplat cu cele două salvări, că au plecat imediat după meci pentru că lui cam după 10 minute a început să aibă ameţeli“,a  spus Emil Săndoi.

Momente dramatice după Concordia Chiajna – Chindia Târgovişte 2-1

Paul Iacob a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă ambele ambulanţe erau plecate de la stadion. A trebuit să se sune la 112 pentru a apărea o ambulanţă. Echipajul medical a ajuns după aproape jumătate de oră. Jucătorul celor Chindia. Daniel Florea, a acuzat că meciul s-a desfăşurat la temperaturi mari.

Reclamă
Reclamă

E greu să joci pe temperaturi de genul acesta, e greu să joci pe un teren ca acesta. Practic, îşi bat joc şi de fotbal, şi de noi.  Nu e fotbal, asta e o suprafata să joci o miuţă în curtea şcolii de plăcere. Pentru fotbalul profesionist aşa ceva nu ar trebui să admită. Din minutul 5 nu îmi mai simţeam tălpile, îmi ardeau“, a spus Daniel Florea.

Paul Iacob este jucătorul pe care Mihai Stoica i l-a recomandat lui Gigi Becali.

Da, am făcut o ofertă să semnăm pentru la vară. MM Stoica zice că e foarte bun, eu nu-l cunosc. Merg pe mâna lui MM Stoica pentru că eu nu mă pricep la fundași. El zice că e bun”, spunea Gigi Becali pentru gsp.ro. Ulterior, fundaşul celor de la Chindia a preferat să rămână la echipa antrenată de Emil Săndoi.

Reclamă

Concordia Chiajna – Chindia Târgovişte 2-1

După o primă repriză în care nu s-au marcat goluri, Daniel Florea a deschis scorul în minutul 50. Ilfovenii au revenit rapid şi au egalat prin Voicu, care a transformat o lovitură de la 11 metri.

Confruntarea a fost decisă, în minutul 68, de autogolul lui Piţian. În urma acestui succes, echipa lui Ianis Zicu porneşte cu prima şansă înaintea returului de pe 28 mai.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:44 11 iun.

The Countdown Concert e live în AntenaPLAY (04:00). Show-uri spectaculoase înainte de startul Campionatului Mondial

0:33 11 iun.

Mexic – Africa de Sud LIVE VIDEO (22:00, Antena 1 și AntenaPLAY). Start pe Azteca la Campionatul Mondial

0:19 11 iun.

Azi începe Campionatul Mondial 2026, exclusiv în Universul Antena. Toate detaliile în timp real, programul complet, loturile

0:10 11 iun.

Ceremonia de Deschidere a Cupei Mondiale 2026 (20:30, Antena 1 şi AntenaPLAY). Shakira dă startul petrecerii în Mexico City

0:02 11 iun.

Radu Drăguşin ştie cine va câştiga Cupa Mondială! Alegere surprinzătoare în privinţa jucătorului ce va impresiona

0:01 11 iun.

FotoCele 16 stadioane pe care se vor disputa meciurile de la Campionatul Mondial

1 Primele întăriri pentru Nuno Campos la Dinamo! Jucătorul e aşteptat la reunire 2 „Cel mai valoros”. Gigi Becali a dat lovitura: noul jucător de la FCSB, așteptat să facă diferența 3 Răzvan Lucescu, negocieri avansate pentru a deveni înlocuitorul lui Roberto Mancini. Echipa care-l vrea pe bancă 4 FCSB, gata de noi mutări. Dezvăluirea momentului făcută de omul care se ocupă de transferuri 5 S-a aflat numele echipei care vrea să-l transfere pe Darius Olaru. Nu e din Olanda, cum a anunțat Gigi Becali 6 Lovitura momentului în Liga 1: jucătorul de la Cupa Mondială semnează cu o echipă de tradiţie!
Citește și