Lionel Messi a fost în stare de şoc după transferul la PSG. Superstarul argentinian a ajuns la Paris după ce întreaga carieră a evoluat în tricoul lui FC Barcelona. Prestaţiile sale în capitala Franţei nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, motiv pentru care marele fotbalist le-a făcut o promisiune fanilor.
Lionel Messi s-a despărțit de Barcelona în vara anului trecut, după 18 ani petrecuți pe Camp Nou, la academie și echipa mare. Ulterior, starul argentinian a semnat cu PSG, unde nu s-a acomodat așa cum s-ar fi așteptat fanii săi.
Lionel Messi, în stare de şoc după transferul la PSG
Cotat la 50 de milioane de euro pe site-urile de specialitate, Lionel Messi a marcat doar 11 goluri pentru PSG în toate competițiile, în acest sezon. Argentinianul a încheiat Ligue 1 însă cu capul sus, cu o „dublă” împotriva lui Montpellier. Totuşi, prestaţiile sale i-au adus mulţi critici în Franţa.
“În următorul sezon va fi mai bine pentru mine la PSG. Sunt sigur. Nu a fost uşor după vara nebună. A fost greu să plec. Nu mă aşteptam să părăsesc Barcelona, a fost un şoc”, a declarat Lionel Messi, potrivit tycsports.com.
În 2021, Lionel Messi a câştigat ultimul Balon de Aur, al şaptelea din carieră. Acum, internaţionalul argentinian mizează pe Karim Benzema, proaspăt câştigător al UEFA Champions League. Francezul a câştigat şi La Liga cu Real Madrid, fiind golgheter în ambele competiţii.
“Nu cred că există dubii. Este foarte clar că Benzema a avut un an spectaculos și a fost esențial în Liga Campionilor, mai ales în fazele eliminatorii. Cred că anul ăsta nu există dubii”, a mai spus superstarul argentinian, potrivit sursei citate.
Lionel Messi poate fi jucător și patron la Inter Miami
Lionel Messi poate fi jucător și patron la Inter Miami. Americanii anunță că aventura superstarului argentinian la PSG se apropie de final, iar clubul lui David Beckham şi-ar putea asigura serviciile ”Balonului de Aur”.
Anunțul a fost făcut de americanii de la DirecTV. Lionel Messi se află sub contract cu PSG, însă sezonul său nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Astfel, marele fotbalist vrea o nouă provocare.
Înainte de a îmbrăca tricoul negru-roz al actualei ocupante a locului 13 din Conferinţa de Est a MLS, argentinianul ar fi în proces de cumpărare a 35% din acţiunile clubului.
Potrivit jurnalistului Alex Candal, contractul este deja întocmit şi ar putea fi semnat oficial în august.
Jorge Messi vrea ca fiul său să revină la Barcelona
Jorge Messi a aterizat recent la Barcelona, iar jurnaliştii iberici l-au asaltat cu întrebări pe tatăl „Balonului de Aur”. Acesta nu s-a ferit să recunoască că vrea să îşi vadă fiul în tricoul blaugrana.
„Sper ca într-o zi să se întoarcă… E fericit la Paris acum, dar vom vedea”, a transmis Jorge Messi, citat de Mundo Deportivo.
Lionel Messi a plecat într-un moment în care se anunţa că este iminentă prelungirea contractului. Joan Laporta i-a transmis însă că nu va mai putea continua din cauza problemelor financiare cu care se confruntă gruparea blaugrana. Superstarul argentinian a izbucnit în lacrimi la conferinţa de rămas bun.
- Lionel Messi, în stare de şoc după transferul la PSG
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Argentina - Austria e luni, de la ora 20:00, live pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Franța - Iraq e luni spre marți noapte, de la ora 00:00, live pe Antena 1 și AntenaPLAY
- PSG, transfer surprinzător după câştigarea Champions League. Agentul anunţă mutarea: “95%”
- Vestea așteptată de toții fanii PSG! Ce se întâmplă cu Ousmane Dembele, după ce s-a accidentat în derby-ul cu Paris FC
- Sperietură pentru PSG înainte de finala Champions League: s-a accidentat Ousmane Dembele
- PSG, în formă maximă înaintea finalei UCL! Parizienii au câștigat titlul în Ligue 1
- Ousmane Dembele, cel mai bun jucător din Ligue 1, al doilea an consecutiv
































