Liviu Ciobotariu și-a prelungit contractul cu FC Voluntari. Tehnicianul de 51 de ani va pregăti echipa ilfoveană și în stagiunea următoare.
„Suntem bucuroși să vă anunțăm că FC Voluntari a semnat un nou contract cu antrenorul Liviu Ciobotariu.
Liviu Ciobotariu și-a prelungit contractul cu FC Voluntari
Mister , împreună cu staff-ul său, format din : Adrian Iordache ( antrenor secund), Mihai Ștețca ( antrenor cu portarii) și Lucian Păun ( preparator fizic) vor pregăti FC Voluntari și în sezonul 2022/2023.
Liviu Ciobotariu a fost adus de conducerea clubului la cârma formației noastre pe 7 mai 2021, într-un moment în care FC Voluntari se află în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
A menținut echipa în prima ligă, după care a reușit o stagiune 2021/2022 remarcabilă, obținând calificarea în finala Cupei României și terminând sezonul pe locul 4 ,cea mai bună clasare din istorie pentru FC Voluntari .
70,59 % este procentajul de INVINCIBILITATE al lui Mister în cele 51 de partide oficiale(24 victorii-12 egaluri-15 înfrângeri) și 80% pe teren propriu(14 victorii- 6 remize-5 înfrângeri) în 25 de partide în care, pe stadionul ,, Anghel Iordănescu „, au reușit să câștige doar 3 adversari din Liga 1( FC Botoșani, CFR Cluj și FC Argeș)
Mulțumim Mister , privim împreună cu optimism spre un nou sezon remarcabil pe prima scenă a fotbalului românesc”, se arată în comunicatul emis de FC Voluntari.
Ciobotariu îl va avea pe Ulrich Meleke și în sezonul viitor
CFR Cluj a pierdut procesul la FIFA cu fundașul Ulrich Meleke, scrie gsp.ro. Campioana României l-a cumpărat pe jucătorul ivorian în 2021 de la FC Botoșani, pentru 350.000 de euro, dar nu a intrat în planurile lui Dan Petrescu și a fost împrumutat la FC Voluntari.
Meleke s-a enervat că nu a jucat deloc la CFR Cluj și pentru că a avut întârzieri salariale și a dat-o în judecată la FIFA pe campioana României. Acesta a avut câștig de cauză și va părăsi echipa din Gruia din postura de jucător liber de contract.
Sursa citată anunță că, odată devenit liber, Meleke va continua la FC Voluntari, unde a fost om de bază în primul „11” aliniat de Liviu Ciobotariu.
32 de partide în toate competițiile a disputat Ulrich Meleke în sezonul trecut pentru FC Voluntari, când echipa din Ilfov a terminat pe locul patru în Liga 1, cea mai bună clasare din istoria clubului.
Liviu Ciobotariu, criticat de Gigi Becali și MM Stoica
Ilfovenii au fost criticaţi de Gigi Becali după remiza cu gruparea roş-albastră, scor 2-2, iar antrenorul a răbufnit. FCSB a pierdut titlul după ce a remizat 2-2 cu FC Voluntari, iar CFR Cluj a învins-o cu 2-1 pe Universitatea Craiova.
Eu am văzut că înaintea meciului cu noi căutau deja stadion pentru CFR. Ce a zis domnul Becali, că nu se împiedică de Voluntari? Domnilor, în ce țară trăim? Sunt condamnat că am jucat corect și mi-am apărat șansele? Eu am avut reproșuri la adresa celor de la FCSB că au jucat cu Miron, nu cu Vinicius? Când am jucat cu FCSB și am pierdut 4-0, cu ce echipă am jucat?
- Liviu Ciobotariu rămâne la FC Voluntari
- România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- CFR Cluj – Rapid LIVE TEXT, sâmbătă, ora 21:30. Duel de foc între Dan Petrescu şi Marius Şumudică în derby-ul etapei. Săpunaru, rezervă. Echipele
- FC Hermannstadt – U Cluj 2-1. Ianis Stoica, dublă de senzaţie. Echipa lui Sabău poate fi egalată de CFR Cluj în fruntea clasamentului
- „E mai periculos să jucăm împotriva lor!” Avertismentul lui Joyskim Dawa, înainte de FCSB – Unirea Slobozia