VIDEO

Analiza lui Ilie Dumitrescu, după România – Finlanda 1-0! Cine crede “Mister” că a fost omul meciului + Cere răbdare cu Octavian Popescu

Dragoș Vasile Publicat: 12 iunie 2022, 8:32

Comentarii
Analiza lui Ilie Dumitrescu, după România – Finlanda 1-0! Cine crede Mister că a fost omul meciului + Cere răbdare cu Octavian Popescu

România – Finlanda 1-0 / Profimedia

Analiza lui Ilie Dumitrescu, după România – Finlanda 1-0. “Mister” a analizat prima victorie a “tricolorilor” din mandatul lui Edi Iordănescu şi crede că omul meciului a fost Florin Niţă. În vârstă de 34 de ani, goalkeeper-ul a avut intervenţii fabuloase.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”Olaru a împins jocul foarte bine, el a obținut și penalty-ul. Am reușit să acoperim foarte bine zonele. Au fost ocazii importante, dar ne-au prins pe un joc avansat, s-a jucat în spatele fundașilor. O repriză bună a naționalei a doua, am văzut determinare, personalitate.

Analiza lui Ilie Dumitrescu, după România – Finlanda 1-0

Pușcaș, foarte activ, chiar dacă nu a marcat. Sunt foarte mulți jucătorii care s-au remarcat, fundașii centrali, Rațiu, Bancu și el foarte bine. Noi n-am avut probleme pe jocul pozițional, ne-au prins mereu pe contraatac. E un rezultat extrem de important, exprimarea a fost foarte bună. Avem trei puncte, suntem acolo.

Era nevoie de o reușită. Am avut un avantaj foarte mare la raportul ocaziilor, am avut ocazii foarte mari de a marca. Eu remarc foarte mult mobilitatea din atac, modul în care am acoperit când am cedat deliberat terenul. Au fost câteva lucruri foarte bine puse la punct în perioada asta foarte scurtă. Am jucat cu o formulă ofensivă. Pentru mine, omul meciului e Niță. Are un plasament extraordinar. Mi s-a părut un om care-i dă încredere echipei. În momente importante ai nevoie să apere și a apărat.

Ilie Dumitrescu: “Octavian Popescu a jucat la siguranţă! Trebuie să ai răbdare cu el!”

Am avut ocazii și în a doua parte a jocului, prin Pușcaș, care a fost iar neinspirat. A avut o lovitură de cap după centrarea lui Rațiu, a mai avut și în partea dreaptă, puțin în unghi, dar poți să dai gol de acolo.

Reclamă
Reclamă

Nu poți să spui că a fost invizibil. Suntem obișnuiți ca el să ia foarte multe acțiuni, dar a jucat simplu. Eu aș remarca pe toată lumea, el a jucat mai simplu, a jucat la siguranță. Trebuie să ai răbdare. El nu are foarte multe meciuri internaționale, el nu a stat mult nici la sub U21. Este nevoie de timp la Tavi Popescu”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Ce a spus Edi Iordănescu despre ratările lui George Puşcaş

Edi Iordănescu a vorbit despre ratările lui George Puşcaş din meciul România – Finlanda, scor 1-0, din UEFA Nations League, meci care a fost în direct pe Antena 1 şi Antena Play. Nicuşor Bancu a marcat singurul gol în minutul 30 şi le-a adus tricolorilor prima victorie din grupă.

România putea deschide mai repede scorul dacă Puşcaş nu rata un penalty obţinut de Darius Olaru, în primul sfert de oră. Atacantul de 26 de ani a mai avut şi alte şanse uriaşe de a-şi trece numele pe tabelă.

Reclamă

„100% a fost decizia mea (n.r. ca Puşcaş să execute penalty-ul). Au fost 2 jucători pe care i-am numit, unul dintre ei a fost el. Nu are rost să vorbim despre un penalty ratat, mai ales că a fost un jucător care a oferit foarte mult. A muncit, s-a bătut, a ţinut de minge, ne-a ajutat să mutăm centrul de greutate, care a intrat în careu. A mai avut şi alte ocazii şi a participat în mod clar la golul victoriei„, a declarat Edi Iordănescu în exclusivitate pentru Antena Sport.

Hai, România! În fiecare zi. Ce meciuri transmite Antena 1 din luna iunie

Antena 1 a cumpărat drepturile pentru meciurile echipei naţionale de fotbal a României pentru următorii 6 ani. Primele partide sunt programate în luna iunie, când echipa antrenată de Edi Iordănescu dispută partidele din Nations League, într-o grupă cu Bosnia, Finlanda şi Muntenegru.

Două meciuri în luna iunie şi unul în luna septembrie din grupa 3 a Ligii B UEFA Nations League sunt programate pe Antena 1, duelurile de foc cu Bosnia în deplasare şi întâlnirea tur-retur cu Finlanda.

Programul partidelor din Nations League transmise de Antena 1

7 iunie 2022, Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 1-0
11 iunie 2022, ROMÂNIA – Finlanda 1-0
23 septembrie 2022, 21:45: Finlanda – ROMÂNIA
Cele mai tari meciuri ale naționalei României vor fi în direct pe Antena 1. Edi Iordănescu are ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele două locuri în grupă și calificarea selecționatei noastre la EURO 2024

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:57

Un fost campion din Premier League a ajuns în Liga a 9-a din Anglia. Povestea incredibilă a clubului

11:53

Istvan Kovacs, meci de gală în sferturile Ligii Campionilor

11:34

Ionuţ Lupescu, mesaj din suflet pentru Mircea Lucescu: “Dumnezeu să-ţi dea putere, Nea Mircea”

11:12

Preşedintele lui Inter s-a săturat de tratamentul primit de Bastoni: “Linșajul ăsta e ruşinos”

11:08

Alex Mitriță a venit cu reacția după gestul golănesc pentru care a luat roșu: “Am eșuat în a mă controla”

10:52

Celebrul “Burebista”, Costel Câmpeanu, a dat verdictul legat de Târnovanu: “M-aș duce să vorbesc frumos”

1 Conducerea lui U Cluj, mesaj clar pentru Dan Nistor, după ce mijlocaşul i-a făcut praf pe jucătorii Rapidului 2 Ministrul Sănătăţii, anunţ de ultimă oră despre Mircea Lucescu: “E în stare critică! S-a degradat în ultimele 24-48 de ore” 3 UPDATEMircea Lucescu, în continuare în stare gravă la ATI. Răzvan Lucescu a fost la spital alături de mama lui 4 Fanii lui PAOK Salonic, gest superb pentru Răzvan Lucescu! Ce s-a întâmplat înaintea remizei cu Panathinaikos 5 Răzvan Lucescu vine de urgență în România! Antrenorul ajunge după un derby în Grecia 6 Au apărut înregistrările din camera VAR! Cum s-a judecat cea mai controversată fază din Atletico – Barcelona
Citește și