Mirko Ivanovski semnează cu Petrolul. Atacantul a renunțat la banii de la Dinamo

Alexandru Ivan Publicat: 19 iunie 2022, 17:51

Comentarii
Mirko Ivanovski semnează cu Petrolul. Atacantul a renunțat la banii de la Dinamo

Mirko Ivanovski, în timpul unui meci / MEDIAFAX FOTO

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Mirko Ivanovski e la un pas să semneze cu Petrolul după despărțirea de Dinamo. Macedoneanul a renunțat la un parte din banii pe care îi avea de primit ca să plece din Ștefan cel Mare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Conform gsp.ro, Mirko Ivanovski va semna cu Petrolul pentru următoarele două sezoane. Atacantul a ajuns în România, iar luni pleacă alături de noii coechipieri în cantonament în Turcia.

Mirko Ivanovski semnează cu Petrolul după ce a plecat de la Dinamo

“Gata, ne-am înțeles, totul e clar! Cu Dinamo am încheiat, am renunțat la un salariu din cele trei. Nu negociem pentru restul. Am transmis să-mi plătească atunci când vor avea bani.

Nu pun presiune. Sper să nu ajungem la memorii. Nu ar fi frumos. Eu sunt înțelegător. Pot renunța și eu la un salariu, nu e problemă, dar de restul…

Măcar un salariu să-mi plătească din cele trei restante! Oricum, dacă nu sunt bani, în 2-3 luni intră în faliment! Sper să nu se ajungă la asta, în primul rând, pentru binele lui Dinamo”, a spus Ivanovski, conform sursei citate.

Reclamă
Reclamă

Patru goluri și trei assist-uri sunt cifrele lui Mirko Ivanovski din sezonul recent încheiat la Dinamo. “Câinii” au retrogradat pentru prima dată în istorie în liga secundă.

În România, în afara lui Dinamo, Ivanovski a mai jucat pentru Astra și CFR Cluj.

Petrolul i-a mai transferat până acum pe Gabi Tamaș, Gicu Grozav și e aproape să-l ia și pe Constantin Budescu.

Reclamă

Mirko Ivanovski l-a făcut praf pe Dusan Uhrin

Mirko Ivanovski l-a făcut praf pe Dusan Uhrin, antrenorul cu care Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie. Tehnicianului ceh i se reproşează faptul că nu dădea indicaţii. Mai mult, Ivanovski spune că la antrenamente, Dusan Uhrin făcea caterincă.

Cu Uhrin, primele săptămâni au fost ok, dar după fiecare zi părea că e la fel. Nu s-a pregătit barajul, am pierdut barajul, nu s-a pregătit. Din prima zi când a venit Uhrin a zis că ne pregătim pentru baraj şi după a spus…. După prima victorie a zis că mergem meci de meci. Am pierdut meciul şi a zis mergem la baraj. El nu ştia unde suntem. 

În prima zi când a venit a zis că nu suntem pregătiţi fizic. Dacă eu am jucat toate meciurile din septembrie până a venit Uhrin, nu trebuia să fac pregătire, cantonament? Dacă am jucat toate meciurile alea, înseamnă că sunt pregătit fizic. El a zis că nimeni nu e pregătit fizic.

Ivanovski: “Uhrin făcea caterincă la antrenamente!”

Nimic! Noi intram pe teren şi jucam pe valoarea noastră. (n.r. – dădea indicaţii?) Nimic! Stătea doar pe bancă şi a zis mereu înainte de meci, în special la baraj <<Eu stau pe bancă, nu pot să vorbesc cu voi, oricum o să fie 30.000 de oameni, oricum nu mă ascultaţi>>. 

El a vorbit cu patru, cinci jucători maximum, cu restul, nimic. Când venea la antrenament făcea glume, caterincă, cu trei, patru jucători, dar foarte puţin, câteva secunde, în general nu vorbeam cu antrenorul„, a atacat Mirko Ivanoski la orangesport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
22:51

LIVE VIDEOFranța – Senegal 0-0, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Lovitură de teatru: Nicolas Jackson a lovit bara!

22:51

Lukas Zima a fost prezentat oficial de Petrolul! Durata contractului

22:45

Joao Paolo, mesaj direct la Lamine Yamal! Jucătorul FCSB-ului nu s-a ferit de cuvinte

22:22

FCSB transferă atacant! Mihai Stoica anunță “acordul”: “Mi-a dat Gigi OK-ul”

22:21

“E un jucător de bani mai mulţi!” Mihai Stoica, prima reacţie după transferul lui Darius Olaru la Union Saint-Giloise

21:34

Pleacă Radu Drăguşin de la Tottenham?! Spurs transferă un fundaş central de la Mondial cu peste 60 milioane €

1 O nouă plecare de la FCSB! A decis să rezilieze. Cum l-a deranjat Gigi Becali! 2 FRF, înfrângere la TAS! E obligată să renunţe la o regulă importantă din Liga 1! Reacţia forului condus de Burleanu 3 Zeljko Kopic, “la pachet” cu Florentin Petre. Cei doi vor face echipă: “Am vorbit” 4 Cum a reușit Gigi Becali să-l fure din curtea Rapidului. A semnat cu FCSB. “Am respect pentru Pancu!” 5 Francezul Eddy Sylvestre Negadi a semnat cu Farul Constanța 6 Olaru nu pleacă singur. Fotbalistul care își pregătește transferul. Gigi Becali și-a dat acceptul
Citește și