Jucătorul dorit de Dinamo şi FCSB, OUT din cauza unei fracturi de stres
Unul dintre jucătorii care au reuşit să impresioneze în ultimii ani, în Liga 1, are probleme medicale şi acum a fost dezvăluită care este cu adevărat situaţia sa şi când ar putea să revină pe teren.
FC Argeș a primit o lovitură importantă în acest sezon, iar problemele medicale ale unuia dintre cei mai valoroși jucători continuă să le dea bătăi de cap piteștenilor. Mario Tudose, unul dintre oamenii de bază ai defensivei, nu a mai jucat de aproape două luni, iar momentul revenirii sale rămâne incert.
Probleme medicale pentru jucătorul de la FC Argeş care a impresionat
Fundașul central se confruntă cu o fractură de stres, mai exact o fisură la unul dintre oasele labei piciorului. Accidentarea l-a scos din circuit pe internaționalul de tineret, care a avut parte de o perioadă dificilă încă de la începutul sezonului. Tudose a acuzat dureri în repetate rânduri, dar a continuat să joace cu ajutorul calmantelor și al injecțiilor.
Situația s-a agravat după meciul din Cupa României cu FCSB, pierdut de FC Argeș cu 0-5. Atunci, fundașul a cerut să fie schimbat la pauză și a mers ulterior la Spitalul Județean din Pitești pentru investigații medicale. Ultima sa apariție a fost pe 13 septembrie, în partida cu FC Botoșani, încheiată la egalitate, scor 1-1. Mario Tudose a prins atunci doar șase minute pe teren, iar de atunci nu a mai putut fi folosit de Bogdan Andone.
Tudose e aproape de revenirea pe teren
Există însă și vești bune pentru piteșteni. Recuperarea fundașului este în grafic, iar apropiații clubului au transmis că starea sa medicală s-a îmbunătățit.
„Evoluția este bună, va reveni. A avut un edem osos post-traumatic, dar lucrurile se îndreaptă spre îmbunătățire”, au transmis surse din anturajul echipei, notează gsp. Există speranțe ca acesta să revină după pauza internațională din noiembrie, însă nu a fost stabilită o dată exactă.
Dinamo şi FCSB au fost interesate de transferul lui Mario Tudose
Absența lui Tudose reprezintă o pierdere importantă pentru FC Argeș, dar și pentru naționala U21, unde fundașul devenise titular. În actuala stagiune, acesta a bifat doar opt apariții, în condițiile în care sezonul trecut a fost unul dintre cei mai utilizați fotbaliști ai echipei, cu 39 de meciuri în campionat.
Stoperul este cotat la 1,7 milioane de euro și a atras în trecut interesul unor echipe precum FCSB și Dinamo.