Închide meniul

Alex Cicâldău, pus pe lista plecărilor de noul antrenor de la Galatasaray. Mijlocaşul poate ajunge în Serie A

Viviana Moraru Publicat: 23 iunie 2022, 15:34

Alex Cicâldău, pus pe lista plecărilor de noul antrenor de la Galatasaray. Mijlocaşul poate ajunge în Serie A

Alex Cicâldău, într-un meci pentru Galatasaray/ Profimedia

Alex Cicâldău este aproape de o plecare de la Galatasaray. Mijlocaşul român nu mai face parte din planurile noului antrenor, Okan Buruk, care a fost numit joi pe banca lui Galatasaray.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alex Cicâldău evoluează la Galatasaray de anul trecut, când era transferat de la Universitatea Craiova. După un singur sezon, mijlocaşul ar urma să îi părăsească pe turci, destinaţia ar fi Serie A.

Alex Cicâldău, pe lista plecărilor de Galatasaray

Presa din Turcia anunţă că Alex Cicâldău este dorit de Fiorentina. Românul a avut un sezon oscilant pentru Galatasaray, astfel noul antrenor nu ar urma să se bazeze pe serviciile sale în stagiunea următoare.

“Okan Buruk vrea să înnoiască toată linia de mijloc. Alexandrul Cicâldău, care a fost cumpărat cu mari așteptări în sezonul trecut, nu este luat în calcul pentru primul “11”. Okan Buruk și directorul sportiv de la Galatasaray, Cenk Ergun, au anumite ținte pentru a-l înlocui pe Alexandru Cicâldău. În mod special, Fiorentina este interesată de el”, titrează Aşkam Spor.

Fiorentina este una dintre echipele bune ale campionatului italian, clasându-se pe locul 7 sezonul trecut. Galatasaray, de cealaltă parte, a avut un sezon dezamăgitor, şi a terminat pe locul 13. Atfel, turcii nu vor evolua în nicio competiţie europeană.

Reclamă
Reclamă

Într-un singur sezon la Galatasaray, Alex Cicâldău a evoluat în 42 de partide, marcând patru goluri, şi contribuind cu pasă decisivă la alte patru. Sezonul trecut a fost cumpărat de la Universitatea Craiova în schimbul a 6,5 milioane de euro.

La Galatasaray, Alex Cicâldău a făcut echipă cu alt român, Olimpiu Moruţan, care a fost transferat de la FCSB tot în sezonul trecut. Turcii plăteau în schimbul lui Moruţan puţin peste 4 milioane de euro, iar jucătorul a evoluat în 40 de partide, în toate competiţiile. Randamentul mijlocaşului nu a fost mai bun decât cel al lui Cicâldău, Moruţan marcând patru goluri şi acordând 5 assist-uri.

Galatasaray şi-a prezentat noul antrenor

Gică Hagi rămâne la Farul Constanţa! După ce au apărut informaţii că „Regele” ar fi foarte aproape de o revenire la Galatasaray, turcii au făcut anunţul oficial legat de noul antrenor, Okan Buruk.

Reclamă

După plecarea în ianuarie a antrenorului vedetă Fatih Terim, succesorul său la cârma lui Galatasaray, spaniolul Domenec Torrent, fost asistent al lui Pep Guardiola, nu a reuşit să îmbunătăţească rezultatele şi a fost demis la finalul unui sezon dezamăgitor.

Okan Buruk a purtat culorile celor de la Gatasaray timp de 12 sezoane.A câştigat în special Cupa UEFA, în 2000.

Devenit antrenor, fostul mijlocaş în vârstă de 48 de ani a câştigat titlul de campion al Turciei în 2020 cu Istanbul Basaksehir, o premieră pentru această altă echipă din Istanbul.

Gică Hagi, două mandate la Galatasaray

Hagi a ratat astfel al treilea mandat la Galatasaray, după cele martie 2004 – mai 2005 şi octombrie 2010 – martie 2011. Ca fotbalist, el a câştigat 10 trofee alături de turci, printre care patru titluri de campion, Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

Gică Hagi a scris istorie în tricoul celor de la Galatasaray. Primit ca un rege la Istanbul, Hagi a refuzat tratamentul preferențial și a cerut să fie tratat ca și ceilalți jucători.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce pronostic dai pentru Austria - România?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
23:55

Franța a încasat 5 goluri într-un meci oficial după o pauză de 57 de ani! Festival de reușite în Nations League

23:46

Avertisment pentru Cristi Chivu: “Poate pleca până în decembrie” Dezvăluiri dure din vestiarul lui Inter

23:44

Spania – Franța 5-4! Semifinală „nebună” în Nations League. „Furia Roja”, duel cu Portugalia în ultimul act

23:13

Italienii au anunțat prima decizie a lui Cristi Chivu la Inter! Ce se va întâmpla începând cu primul meci

23:13

Cristi Chivu, criticat pentru plecarea la Inter! Presa din Parma a reacţionat dur: “Lasă un gust amar”

22:47

Gigi Becali, lăudat de Mircea Lucescu după ce l-a transferat pe Denis Alibec la FCSB: “Vă divulg ce mi-a spus!”

1 „Am câștigat. Eu sunt Steaua”. Florin Talpan a anunțat victoria „militarilor” în procesul pentru palmares cu FCSB 2 Gigi Becali a anunțat transferul lui Dennis Politic la FCSB: „Azi semnăm”. Suma plătită către Dinamo 3 BREAKING NEWSCristi Chivu semnează cu Inter! Gazzetta dello Sport: “Contract pe 2 ani!” 4 Mihai Stoica a dezvăluit ce jucători vor pleca de la FCSB: “E mai uşor să accepte”. Două reveniri anunţate 5 Novak Djokovic l-a învins pe Zverev şi s-a calificat în semifinale la Roland Garros. Duel de vis cu Jannik Sinner 6 Gigi Becali, reacție fermă după decizia în procesul pentru palmares cu CSA Steaua: „Mi l-au dat moștenire”
Citește și