Închide meniul

Marius Croitoru, replică savuroasă pentru Valeriu Iftime: “E puţin confuz! Îl las dacă vrea să vorbească aşa mult despre mine!”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 1 iulie 2022, 22:41

Comentarii
Marius Croitoru, replică savuroasă pentru Valeriu Iftime: E puţin confuz! Îl las dacă vrea să vorbească aşa mult despre mine!

Mediafax Foto / George Filip via Hepta

Marius Croitoru, replică savuroasă pentru Valeriu Iftime, după ce patronul de la FC Botoşani a spus că nu actualul antrenor de la FC U Craiova 1948 a ţinut fotbalul din Moldova în spate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marius Croitoru i-a oferit replica fostului său patron, despre care a spus că este “confuz” în declaraţii.

Marius Croitoru, replică savuroasă pentru Valeriu Iftime

Normal că nu țineam fotbalul din Moldova în spinare. E puțin confuz în declarații, acum câteva luni eram cel mai bun, acum nu țineam fotbalul în spinare, ar trebui să fie mai ferm în ce spune, să se hotărască, să spună ce am făcut. Chiar nu trebuie să spun eu ce am făcut, știți cel mai bine.

O dată spune așa, o dată așa, să se hotărască. Marea majoritate a transferurilor au fost bune, am mai dat chix, nu zic, dar am contribuit la ascensiunea multora. E treaba lui ce declară, eu știu ce am făcut acolo, dar că am stat o perioadă lungă a fost pentru că am avut rezultate, am ajuns și în play-off, au fost și alți antrenori înaintea mea și nu au avut rezultate. 

Ar trebui să fie mai decis, o dată spune că eram bun, aduceam și nu știu ce făceam, altă dată că nu am făcut nimic. Îl las să vorbească, dacă îi face plăcere să vorbească atât de mult despre mine, îl las, eu nu am ce să vorbesc. Cât timp nu am făcut nimic, nu am fost o persoană importantă, de ce să îi pară rău?

Reclamă
Reclamă

Tot ce am făcut la Botoșani am făcut din plăcere, dacă domnul Iftime consideră că nu am făcut prea mult”, a spus Marius Croitoru la digisport.ro.

Valeriu Iftime îl atenţionează pe Marius Croitoru: „Libertate ca la Botoşani nu poţi să ai nicăieri în lume”

Valeriu Iftime, patronul celor de la Botoşani, i-a transmis un mesaj lui Marius Croitoru, după ce acesta a preluat-o pe FC U Craiova. Iftime a declarat că fostul său antrenor nu se va bucura de aceeaşi libertate în Bănie, pe care el i-o acorda. Totodată, acesta se declară un conducător care merge exclusiv pe mâna antrenorilor.

”Libertate ca la Botoșani nu poți să ai nicăieri în lume! Pentru că nu mă pricep și nu mă bag. Când pun un antrenor, după ce-l testez o perioadă, îi dau frâu liber și nu-i pun obiective, îl las să lucreze. Să dea Dumnezeu să aibă și la Craiova, eu nu cred, eu spun că nu o are. La mine, toți antrenorii au stat mult. Nu am dat pe nimeni afară niciodată pentru rezultate”, a declarat Valeriu Iftme, pentru Pro Arena.

Reclamă

De asemenea, Iftime a mărturisit că este adeptul specatacolului, fapt pe care i l-a transmis şi noului antrenor de la Botoşani, Mihai Teja. Iftime mărturiseşte că preferă un joc bun al echipei şi un rezultat de egalitate, decât o victorie chinuită.

„Au fost antrenori, cum a fost Costel Enache, care a plecat după ce mi-a spus că nu mai poate ține vestiarul în mână. Pe mine mă bucură fenomenul în sine, îmi place fotbalul. I-am spus lui Mihai că m-ar încânta mai mult un 4-4 decât un 2-0 urât sau, Doamne ferește, un 1-0 chinuit”, a mai spus Valeriu Iftime, pentru aceeaşi sursă citată mai sus.

Marius Croitoru, prezentat oficial la FC U Craiova 1948

Marius Croitoru a fost prezentat oficial la FC U Craiova 1948. Ultima oară la FC Botoşani, antrenorul a venit să facă „revoluţie” în Bănie pe banca echipei lui Adrian Mititelu.

Antrenorul de 41 de ani a ajuns la o înţelegere şi a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani. Acesta a fost prezentat oficial de Adrian Mititelu Jr.

„Fotbal Club Universitatea 1948 și antrenorul Marius Croitoru au ajuns la un acord pe o perioada contractuală de 2 ani de zile.

Multă baftă, Marius!”, a anunţat FC U Craiova 1948.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Pe cine vrei selecţionerul României?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:21 14 sept.
Mihai Teja rămâne cu picioarele pe pământ după remiza cu CFR Cluj: „Ne mișcăm ca broasca țestoasă”
0:01 14 sept.
Andrea Mandorlini a uimit pe toată lumea, după ce CFR s-a încurcat din nou: “Nu e o tragedie”
23:44
Alin Fică, detalii despre transferul picat la Rapid. A dat cărțile pe față după 1-1 cu Metaloglobus
23:29
Metaloglobus – CFR Cluj 1-1. Continuă criza pentru ardeleni! Toate golurile marcate din penalty
23:13
Vladislav Blănuță, tratament “rece” din partea propriilor colegi după debutul la Dinamo Kiev: “Nu e prea bine”
22:36
Bayern Munchen n-a avut milă în meciul cu Hamburg. Bavarezii au făcut “manita”
1 Cristi Chivu şi Igor Tudor, direct în cărţile de istorie! Nu s-a mai întâmplat asta de 51 de ani în Juventus – Inter 2 Nota primită de Cristi Chivu, după Juventus – Inter 4-3. Italienii au dat verdictul 3 România şi-a aflat posibilele adversare din Nations League! “Tricolorii” sunt în urna a treia 4 FotoInterdicţia care l-a adus pe Valentin Ceauşescu la Steaua: “Nu ajungea să câştige Cupa Campionilor” 5 FotoAccidentare horror a fostului dinamovist Josue Homawoo în secunda 8: “Nu am mai văzut niciodată aşa ceva” 6 Ianis Hagi a debutat la Alanyaspor. A adunat primele minute împotriva echipei lui Marius Ștefănescu
Citește și