EXCLUSIV AS.ro LIVE

Silviu Lung, dezvăluiri despre momentul în care a ajuns în vestiarul Craiovei Maxima: “Mă uitam la ei ca la nişte zei”

Viviana Moraru Publicat: 15 iulie 2022, 11:43

Comentarii

Silviu Lung a dezvăluit cum s-a simţit în momentul în care a ajuns în vestiarul Craiovei Maxima. Fostul portar român a scris istorie în tricoul “oltenilor”, alături de care a cucerit două titluri de campion.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Silviu Lung a fost invitatul lui Cătălin Oprişan, în emisiunea AS.ro LIVE. Fostul internaţional român, în vârstă de 65 de ani, a povestit momentele care i-au marcat cariera de sportiv.

Silviu Lung, despre momentul în care a ajuns în vestiarul Craiovei

Silviu Lung a debutat în poarta Craiovei la 18 ani, după ce a fost transferat de la Victoria Carei. Acesta a mărturist că le purta un respect deosebit vedetelor din vestiarul “oltenilor”, care cuceriseră titlul în sezonul 1973-1974. La momentul respectiv, printre jucătorii echipei din Bănie, se număra Ion Oblemenco sau Nicolae Negrilă.

Craiova devenise campioană şi mi-am dorit să ajung acolo. Mi-a fost greu, dar am fost primit foarte frumos. Mă uitam la jucători ca la nişte zei, le căram genţile, dar aşa îmi manifestam respectul pentru ei. Am debutat la 18 ani, contra Politehnicii Timişoara. Am avut emoţii, însă au dispărut când am intrat pe teren”, a declarat Silviu Lung senior, în emisiunea AS.ro LIVE.

Silviu Lung este una dintre legendele Craiovei Maxima. Portarul român a cucerit tilul în două sezoane consecutive, 1980 şi 1981, şi cinci Cupe ale României. Acesta a bifat şi 88 de prezenţe pentru echipa naţională.

Reclamă
Reclamă

Silviu Lung Jr, întrebat dacă revine la naționala României

Silviu Lung Jr. a fost întrebat dacă se gândește să revină la naționala României, de unde s-a retras în toamna anului 2020.

Revenit în România după despărțirea de Kayserispor, portarul român a fost întrebat dacă se gândește la o posibilă revenire la națională. Extrem de sigur pe el, Lung a negat această ipoteză, spunând că s-a gândit intens înainte să ia această decizie radicală și nu mai vrea să dea înapoi.

„Am luat o hotărâre acum 2 ani și nu mai revin asupra ei. Nu a fost pripită. M-am gândit foarte mult la această decizie, dar până la urmă am decis să mă axez pe echipa de club”, a spus Silviu Lung Jr.

Reclamă

De ce s-a retras Silviu Lung Jr. de la naționala României

La finalul anului 2021, Lung a explicat la AS.ro LIVE cum a luat decizia de a renunța la echipa națională:

„Decizia de a mă retrage a venit treptat. Am luat decizia de a mă focusa pe tot ceea ce înseamnă echipa de club. Nu a fost nicio supărare, nimic. Totul a venit normal, nu a fost nicio ceartă cu nimeni.

M-am simțit foarte bine, am fost convocat constant, în ultimii 10 ani. A fost un grup foarte frumos. La ultima convocare se schimbaseră foarte multe, toți băieții, grupul. M-am gândit că cel mai bine este să mă concentrez pe echipa de club”, a dezvăluit Silviu Lung, la AS.ro LIVE, în noiembrie 2021.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va califica Gică Hagi România la EURO 2028?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:35

LIVE VIDEOMachida Zelvia – Shabab Al-Ahli 1-0. Japonezii au deschis scorul după o eroare a lui Bogdan Planic!

20:32

Gaziantep, anunț oficial despre venirea lui Mirel Rădoi: „Acord preliminar”

20:20

Mexic își va schimba selecționerul, după Campionatul Mondial 2026: „Contractul s-a semnat”

19:53

FIFA, anunţ uriaş! Când scoate la vânzare noi bilete la World Cup 2026, cel mai tare Mondial din istorie!

19:48

„Are o mare obsesie”. Ilie Dumitrescu a dezvăluit ce i-a spus Gică Hagi, după preluarea naționalei

19:22

„Să aducă pe cineva în locul meu”. Antrenorii excluși de Mihai Stoica din cursa pentru înlocuirea lui Mirel Rădoi la FCSB

1 Primul antrenor care e gata să-i ia locul lui Mirel Rădoi la FCSB. Mesaj pentru Gigi Becali: “Sunt pregătit pentru orice” 2 „M-am trezit cu antrenament anulat, mașinile dispărute din bază” Filmul plecării lui Mirel Rădoi de la FCSB 3 Veste excelentă pentru FCSB. Anunțul făcut de Gigi Becali, după plecarea lui Mirel Rădoi 4 Primele două nume care sar din schemă la naţională, după numirea lui Gică Hagi selecţioner. Decizia luată de “Rege” 5 Revenire senzaţională a lui Nicolae Stanciu în Liga 1! Clubul cu care a ajuns la un acord 6 Se pregăteşte o plecare grea de la Universitatea Craiova. Oltenii îl scapă liber de contract
Citește și