Jurgen Klopp a transmis un mesaj clar înaintea derby-ului dintre Manchester United şi Liverpool. Managerul „cormoranilor” speră ca echipa sa să câştige la masa verde, în cazul în care partida nu se va putea desfăşura, din cauza protestelor fanilor.
Manchester United trece printr-o perioadă dificilă, şi nu doar din punct de vedere sportiv. Fanii „divaolilor” protestează împotriva conducerii clubului, formată din fraţii Glazer. Suporterii vor ca cei doi să vândă clubul, pe motiv că investiţiile din ultimii ani nu s-a ridicat la nivelul profitului încasat.
Jurgen Klopp, mesaj clar înainte de Manchester United – Liverpool
Partida dintre Manchester United şi Liverpool ar putea fi amânată, în cazul în care protestele suporterilor escaladează. În acest caz, Jurgen Klopp a declarat cp echipa sa este îndeptăţită să primească toate cele trei puncte, fără a se reporgrama partida.
„Sper ca meciul cu Manchester United să nu fie amânat din cauza protestelor. Dacă se întâmplă asta, sper să primim noi punctele. Nu avem nimic de-a face cu faptul că suporterii lui United nu-şi doresc ca partida să aibă loc. Nu putem să reprogramăm meciul într-o perioadă atât de aglomerată. Ne-am pregătit pentru meci”, a declarat Jurgen Klopp, citat de Daily Mail.
Pentru partida cu Liverpool, suporterii lui Manchester United anunţă că un protest de amploare. Aceştia sunt nemulţumiţi de conducerea clubului de pe Old Trafford, pe care o consideră vinovată de startul dezastruos de sezon al echipei. Manchester United a înregistrat două înfrângeri în primele două runde din Premier League.
Jurgen Klopp, mesaj pentru Erik ten Hag: „Lumea fotbalului este o mare plină de rechini”
Jurgen Klopp a avut un mesaj şi pentru omologul său de pe banca lui Manchester United, Erik ten Hag. Managerul lui Liverpool a declarat fiecare antrenor traversează momente mai puţin bune în cariera sa.
Erik ten Hag este cel de-al şaselea antrenor pe care Manchester United îl are, de când Jurgen Klopp a semnat cu Liverpool, în 2015. Nume precum Jose Mourinho şi Louis van Gaal au stat pe banca „diavolilor” în această perioadă, însă fără succes.
„Nu este necesară nicio simpatie pentru Erik ten Hag. Dacă e fotbal, atunci avem probleme. Lumea fotbalului este o mare a rechinilr. Dacă aş avea simpatie pentru el, nu-l va ajuta. Toţi avem probleme”, a mai declarat Juren Klopp, pentru aceeaşi sursă citată mai sus.
Liverpool nu a reuşit să câştige niciun meci în noul sezonde Premier League, având două remize, cu Fulham şi Crystal Palace. „Cormoranii” se luptă cu accidentările, pe lista celor indisponibili pentru partida de luni seara cu Manchester United aflându-se Thiago Alcantara şi Diogo Jota.
Darwin Nunez, prima reacție după gestul golănesc din Liverpool – Crystal Palace 1-1
Darwin Nunez a reacționat după ce a fost eliminat în Liverpool – Crystal Palace 1-1, după ce l-a lovit cu capul în figură pe danezul Joachim Andersen.
Nunez a recunoscut că și-a pierdut mințile în timpul confruntării de pe Anfield. Atacantul uruguayan i-a asigurat pe fanii lui Liverpool că nu va mai repeta niciodată gestul din meciul cu Palace.
„Sunt conștient că am avut o atitudine urâtă. Voi învăța din greșelile mele și nu se va mai întâmpla„, a scris Darwin Nunez, pe Twitter.
Nunez a fost provocat de danezul Joachim Andersen, care l-a împins pe jucătorul uruguayan, nemulțumit de protestele acestuia la adresa arbitrajului. Atacantul lui Liverpool a reacționat nervos și și-a lovit adversarul cu capul în figură.
- Suporterii lui Manchester United vor protesta înaintea duelului cu Liverpool
- Anunţul clar făcut de Jurgen Klopp
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- „Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!” Adevărul a ieșit la iveală abia acum!
- Arsenal a câştigat Supercupa Angliei după ce a umilit-o pe Manchester City! Dezastru pentru „cetăţeni”
- Cel mai cunoscut copil de mingi din fotbal tocmai a vândut compania sa de vodka pentru 580 milioane de euro
- Lovitură de teatru! Ce se întâmplă, de fapt, după ce Jeff Bezos a devenit acționar la Liverpool
- Cristian Romero şi-a anunţat plecarea de la Tottenham


































