Închide meniul

Mesaje emoţionante din partea FIFA şi UEFA, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Ce au transmis Gianni Infantino şi Aleksander Ceferin

Viviana Moraru Publicat: 9 septembrie 2022, 15:28

Comentarii
Mesaje emoţionante din partea FIFA şi UEFA, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Ce au transmis Gianni Infantino şi Aleksander Ceferin

Gianni Infantino şi Aleksander Ceferin/ Colaj Profimedia

FIFA şi UEFA au transmis mesaje emoţionante, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Preşedinţii Gianni Infantino şi Aleksander Ceferin şi-au exprimat regretul, după decesul monarhului britanic.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, la vârsta de 96 de ani. Vestea a întristat o lume întreagă, momente de reculegere fiind susţinute la fiecare meci al echipelor britanice din competiţiile europene.

Mesaje emoţionante din partea FIFA şi UEFA, după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Gianni Infantino a declarat că pierderea Reginei Elisabeta a II-a afectează chiar şi lumea fotbalului, monarhul britanic fiind apropiat de sport.

“Trecerea în nefiinţă a Majestăţii sale regina Elizabeth II reprezintă o pierdere imensă pentru fotbal, pentru societate şi pentru lume. Pentru sportul nostru, Regina a fost prezentă la momentul de mândrie cea mai mare al echipei Angliei, când i-a înmânat trofeul Jules Rimet lui Bobby Moore, după câştigarea Cupei Mondiale din 1966 acasă, şi susţinerea sa pentru fotbal a durat toată viaţa”, a fost mesajul transmis de Gianni Infantino, conform site-ului oficial fifa.com.

Totodată, şi Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, şi-a exprimat regretul după decesul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Acesta a transmis un mesaj de susţinere pentru toţi cei care au îndrăgit-o pe Regină, dar şi pentru preşedintele Federaţiei Engleze de Fotbal.

Reclamă
Reclamă

“UEFA şi fotbalul european sunt cu adevărat întristate de trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale Regina Elizabeth II, una dintre cele mai respectate personalităţi din lume. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa şi preşedintele Federaţiei Engleze de Fotbal, Prinţul William, daar şi către cetăţenii Regatului Unit şi Commonwealth-ului”, a declarat Aleksander Ceferin, conform uefa.com.

Meciurile din Premier League au fost amânate, după decesul Reginei Elisabeta a II-a

Meciurile din această săptămână din Anglia au fost amânate, după ce Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani.

„În cadrul unei întâlniri în această dimineață, cluburile din Premier League au plătit tribut Maiestății Sale, Regina Elisabeta a II-a.

Reclamă

Pentru a onora viața extraordinară și contribuția pentru națiune, în semn de respect, toate partidele din acest weekend de Premier League vor fi amânate, incluzând meciurile de luni seară.

Vă vom ține la curent cu privire la etapele din Premier League în perioada de doliului”„, a fost anunţul oficial făcut de Premier League pe twitter.

Regina Elisabeta a II-a a încetat din viaţă

Regina Elisabeta a II-a a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani. Era cel mai în vârstă monarh al lumii! Regina Marii Britanii a murit după 70 de ani de domnie. Lumea sportului a reacţionat imediat după anunţul care a îndoliat o lume întreagă.

”Regina a murit în pace la Balmoral”, a anunţat Palatul Buckingham. Charles este astfel noul Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Conducătorii Premier League au avut o primă reacţie după decesul care a îndoliat mapamondul.

„Suntem profund întristaţi să auzim vestea morţii Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Gândurile noastre sunt alături de Familia Regală și de toată lumea care este în doliu pentru pierderea Majestății Sale”, a fost mesajul publicat pe contul de Twitter.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă Marele Premiu al Australiei, prima cursă din noul sezon de F1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:35
Adrian Mutu, entuziasmat de lovitura dată de “câini” pe piaţa transferurilor: “Excelent! Unul din cei mai buni”
23:33
“Știm ce s-a întâmplat la Craiova cu Mirel” De ce Adi Mutu nu crede că Rădoi vine la FCSB
23:03
Florentin Puiu, reacţie uluitoare după ce era să îi dea gol de la centrul terenului lui Dinamo!
22:47
Zeljko Kopic a criticat arbitrajul: “Nu a fost corect!” Anunţ şi despre titularizarea lui Puşcaş
22:39
“Nu ne dă nimeni în cap” Întrebat despre duelul “de foc” cu Craiova, Alex Pop a surprins pe toată lumea!
22:07
Dinamo, duel “de foc” cu U Craiova în semifinalele Cupei României! Cum arată tabloul şi când au loc meciurile
1 Gigi Becali transferă “patru titulari”! A făcut primul “11” la FCSB, iar Târnovanu se întoarce în echipa de start! 2 Virgil Ghiţă, transfer de 3 milioane de euro! Lovitura totală dată de român. Ce salariu va avea 3 Atacant surpriză convocat de Mircea Lucescu la naţionala României. A marcat cu AC Milan şi Fiorentina 4 Fiul lui Ion Ţiriac s-a întors din Dubai, dar nu singur. Lângă cine a fost surprins în avion 5 FotoCelebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război 6 FotoMarius Constantin sparge lemne în tricoul Universităţii Craiova. Imaginile postate de soţia mai tânără cu 15 ani
Citește și