Carlos Alcaraz – Frances Tiafoe 6-7, 6-3, 6-1, 6-7, 6-3. Carlos Alcaraz s-a calificat în finala US Open după un meci uluitor, decis în set decisiv. Spaniolul de pe locul 4 ATP scrie istorie în tenisul mondial.
Alcaraz a trecut, în semifinale, de americanul Tiafoe şi poate deveni, la 19 ani, cel mai tânăr lider mondial din istorie.
Carlos Alcaraz, în finala US Open 2022 după un meci uluitor cu Frances Tiafoe
Primul set a fost spectaculos şi s-a încheiat după un schimb intens de 55 de mingi. I-a revenit la tie-break lui Tiafoe, cel care a fost încurajat din tribună şi de fosta Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama.
Ibericul a avut o revenire de senzaţie şi şi-a adjudecat următoarele două seturi fără mari emoţii. A pierdut numai patru game-uri. A urmat un nou set câştigat de Tiafoe şi s-a intrat în decisiv, acolo unde Alcaraz s-a impus cu 6-3, din a 4-a minge de meci. 4 ore şi 18 minute a durat meciul care intră, fără doar şi poate, în istoria tenisului.
C 🔥 A 🔥 R 🔥 L 🔥 I 🔥 T 🔥 O 🔥 S
Carlos Alcaraz rallies to reach the #USOpen final in five sets! pic.twitter.com/3mswWvmoUx
— US Open Tennis (@usopen) September 10, 2022
Carlos Alcaraz este astfel în finala US Open, unde îl va avea ca adversar pe norvegianul Casper Ruud, locul 7 mondial. Învingătorul din acest meci va deveni noul lider ATP, în locul rusului Daniil Medvedev. Indiferent de rezultatul din finală, Alcaraz a devenit cel mai bine clasat spaniol în clasamentul mondial. L-a depăşit pe Rafael Nadal!
La 19 ani şi 4 luni, Alcaraz este al doilea cel mai tânăr jucător care ajunge în finala US Open, în era Open. Numai Pete Sampras, la 19 ani şi 1 lună, îl depăşeşte la acest capitol.
The first of many for 19-year-old Carlos Alcaraz. pic.twitter.com/2mX3aIPiBz
— US Open Tennis (@usopen) September 10, 2022
Finala US Open 2022, Carlos Alcaraz – Casper Ruud, este programată duminică, de la ora 23:00 (ora României).
Carlos Alcaraz a câştigat „unul dintre cele mai tari meciuri din istoria tenisului”
Carlos Alcaraz a câştigat „unul dintre cele mai tari meciuri din istoria tenisului” cu Jack Sinner, în sferturile de finală de la US Open 2022. Ibericul s-a impus cu 6-3, 6-7, 6-7, 7-5, 6-3.
Favoritul trei a fost condus cu break în faţă în seturile patru şi cinci şi a salvat şi o minge de meci, înainte să se impună într-un meci care a durat 5 ore şi 15 minute şi care s-a terminat la 2:50 dimineaţa.
„Acest meci este incredibil. Plec la 6 dimineaţa către aeroport, dar refuz să dorm şi să ratez aşa ceva”, a scris pe Twitter Coco Gauff, una dintre cele mai bune jucătoare ale lumii.
Finalul de meci l-a găsit pe Alcaraz întins pe cimentul de la Flushing Meadows, dar şi pe Sinner venind în terenul acestuia pentru a-l felicita. Cei doi s-au îmbrăţişat după un epic de la US Open. A fost a cincea întâlnire dintre cei doi, iar Carlos conduce cu 3-2.
„Nu ştiu cum am câştigat! A fost un meci incredibil. Întotdeauna am spus că trebuie să crezi în tine. Am crezut în mine în fiecare moment, ştiam că va fi un meci strâns şi că este greu să câştigi un meci în această rundă. Am încercat să fiu calm, cu toate că este foarte greu”, a spus Alcaraz, care, la 19 ani, a devenit cel mai tânar semifinalist de Grand Slam de la Rafael Nadal (2005) şi de la US Open, de la Pete Sampras (1990).
- Taylor Fritz şi-a scos pălăria în faţa lui Jannik Sinner, după finala de la US Open 2024: „Este cel mai bun jucător din lume”
- Jannik Sinner, copleşit de emoţii după succesul de la US Open 2024: „Nu ştiu cât o voi mai avea în viaţa mea”
- Jannik Sinner a câştigat US Open 2024! L-a învins pe Taylor Fritz şi a devenit primul italian care se impune la Flushing Meadows