Veşti surprinzătoare venite din Marea Britanie. Este vorba de o afacere uriaşă pe care o „moşteneşte” Camilla după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Din ultimele informaţii, intrate în posesia jurnaliştilor de la The Times, caii de curse care erau în posesia Majestăţii Sale, vor ajunge în posesia Reginei Consoartă Camilla.
Regina Elisabeta a II-a avea o mare pasiune pentru caii de curse. De altfel, grajdul ei personal i-a adus venituri, de-a lungul anilor, de peste 7 milioane de lire sterline.
Afacere uriaşă pe care o „moşteneşte” Camilla după moartea Reginei Elisabeta a II-a
Potrivit thesun.co.uk, care citează The Sun, „uriașa afacere cu cursele de cai a Reginei, în valoare de milioane, va fi lăsată Reginei Consort Camilla„. În acest sezon, caii Elisabetei a II-a au câştigat premii în valoare de 330.000 de lire steline.
Managerul de curse al regretatei regine, John Warren, susţine că totul îi va reveni Camillei, cea care este „îndrăgostită absolut de curse„. Charles şi Camilla au şi ei cai de curse, aceştia câştigând totuşi numai 37.666 de lire sterline în ultimele cinci sezoane.
„Planul a fost întotdeauna ca Charles și Camilla să preia moștenirea. Evident, Camilla adoră caii şi este foarte pasionată de curse. Cred că există un plan destul de clar, având în vedere pasiunea şi dragostea Reginei pentru caii de curse„, a transmis o sursă de la Palatul Buckingham pentru Daily Mail.
Camilla s-a căsătorit cu Charles în 2005 şi, odată cu ucrarea pe tron a soţului ei, după moartea reginei Elisabeta a II-a, a devenit Regină Consoartă. Purtătorul de cuvânt al Palatului Buckingam a oferit un prim răspuns la întrebarea dacă Camilla va fi mereu „Regină Consoartă”, sau dacă lumea i se va adresa cu titulatura de „Regină”.
„Regele și Regina consort sunt concentrați să treacă peste aceste 10 zile care urmează. Cred că cei care au văzut-o ieri (vineri – n.r.) pe regina consoartă întâlnindu-se în mod emoționant cu oamenii din fața Palatului Buckingham știu cât de emoționată este în acest moment și aceasta este concentrarea ei, așa că aceasta va fi o întrebare pentru viitor”, a spus purtătorul de cuvânt al Regelui.
Ce avere avea Regina Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a a adunat, în timpul domniei de 70 de ani, o avere personală estimată de Sunday Times la 370 de milioane de lire sterline, din care o parte este cunoscută şi gestionată de guvern, dar alta este privată.
Elizabeth II a ajuns însă departe în clasamentul marilor averi din Regatul Unit, „Rich List” al Times, clasament dominat de fraţii Sri şi Gopi Hinduja (28 miliarde de lire sterline). De asemenea, a fost mult mai puţin bogată decât regele Thailandei, a cărui avere este estimată la 30 de miliarde de dolari, sultanul din Brunei (20 miliarde) sau regele Salman al Arabiei Saudite (5 miliarde de dolari, potrivit site-ului celebritynetworth.com).
Suverana a beneficiat totuşi de un stil de viaţă regal susţinut de contribuabilul britanic. Ea şi rudele ei au beneficiat şi de veniturile giganticei moşteniri private, ale cărei detalii nu sunt pe deplin cunoscute.
Cheltuielile legate de activităţile oficiale de reprezentare a Reginei sau a membrilor familiei acesteia provin dintr-o alocare anuală („grant suveran”) de la Trezorerie, care ajunge la 86 de milioane de lire sterline pentru 2021-2022 (99 de milioane de euro), inclusiv fonduri alocate timp de zece ani pentru renovarea Palatului Buckingham (34 de milioane de lire sterline pentru 2021-2022).
Celebrele Bijuterii ale Coroanei, evaluate la aproximativ 3 miliarde de lire sterline, aparţin simbolic Reginei şi sunt transmise automat următorului monarh.
Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege
Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege sâmbătă de către Consiliul de Ascensiune într-o ceremonie care a avut loc la Palatul St James din Londra şi care a fost urmată de salve de tun şi de citirea proclamaţiei în Londra, dar şi, ulterior, în principalele oraşe ale Regatului Unit – Edinburgh în Scoţia, Belfast în Irlanda de Nord şi Cardiff în Ţara Galilor. Apoi, Charles al III-lea a fost proclamat rege în public, de la balconul Palatului St James.
Din Consiliul de Ascensiune fac parte sute de personalităţi relevante din punct de vedere politic, social şi religios din Regatul Unit, precum şi reprezentanţi din cele 14 ţări în care noul rege, Charles al III-lea, este şef al statului.
Odată încheiată această primă parte a ceremoniei, care pentru prima dată în istorie a fost televizată, foşti premieri, episcopi şi o mulţime de politicieni au strigat „God Save The King”. În cea de-a doua parte a ceremoniei de la Palatul Sf James, Charles al III-lea a avut o intervenţie, apoi a citit şi semnat proclamaţia.
În Calitate de membri ai Consiliului Privat – autorităţi politice şi sociale care îl sfătuiesc pe rege, o moştenire a trecutului care în prezent este mai ales simbolică, notează EFE – la eveniment au fost prezenţi Camilla, în calitate de regină consoartă, şi arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, primatul Bisericii Anglicane.
„Mama mea a dat un exemplu al iubirii de-o viaţă şi al serviciului altruist. Domnia mamei mele a fost fără precedent ca durată, dedicare şi devotament. Chiar acum când jelim, îi mulţumim pentru această viaţă de credinţă. Sunt profund conştient de această moştenire profundă şi de datoriile şi responsabilităţile serioase care îmi revin acum mie„, a declarat Regele Charles al III-lea în discursul său, anunţă agerpres.ro.
- cai curse
- camilla
- reghele charles
- regina consoartă camilla
- regina elisabeta a II-a
- regina elisabeta a II-a a murit
- Regina Consoartă Camilla va intra în posesia unei afaceri de milioane de lire sterline
- Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Cum arată şi cu ce se ocupă acum Dennis Şerban, fostul fotbalist al Stelei şi al lui Dinamo! Lovitura financiară importantă dată de fostul jucător
- Reacţia lui Conor McGregor, după ce a fost condamnat de un tribunal să plătească despăgubiri pentru un viol. Victima a izbucnit în plâns
- Alegeri prezidenţiale şi parlamentare 2024 în România. Rezultate, prezenţă la vot, exit-poll-uri. Cine sunt candidaţii din sport