Închide meniul

Universitatea Craiova, reacţie oficială după acuzaţiile de hărţuire sexuală primite de Devis Mangia. Ce s-a descoperit dintr-o anchetă internă

Iulian Focșăneanu Publicat: 3 octombrie 2022, 14:47

Comentarii
Universitatea Craiova, reacţie oficială după acuzaţiile de hărţuire sexuală primite de Devis Mangia. Ce s-a descoperit dintr-o anchetă internă

Devis Mangia a fost şi antrenorul Universităţii Craiova / SportPictures / Popescu Andi / Sport Pictures via Hepta

Universitatea Craiova a oferit un comunicat după acuzaţiile de hărţuire sexuală primite de Devis Mangia. Mama lui Răzvan Popa, Alexandra Popa, a oferit detalii şocante din perioada în care italianul antrena în Bănie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Părinţii fotbalistului au făcut o sesizare la club, în momentul în care ar fi avut loc mai multe incidente în vestiar. Conducătorii clubului au demarat atunci o anchetă internă, dar nu s-au găsit dovezi care să-l incrimineze în vreun fel pe Devis Mangia.

Universitatea Craiova, reacţie oficială după acuzaţiile de hărţuire sexuală primite de Devis Mangia

Chiar dacă acuzaţiile nu s-ar fi dovedit, oltenii au decis totuşi să-l demită pe tehnicianul de 48 de ani.

“Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la un posibil comportament reprobabil al antrenorului Devis Mangia, suntem în măsură să facem următoarele declaraţii publice:

La vremea respectivă, a existat o sesizare făcută de către familia unui jucător şi, aşa cum era firesc, clubul nostru a declanşat o anchetă internă, în baza căreia să putem lua o decizie corectă. În urma cercetărilor, aspectele sesizate nu s-au confirmat, existând mai multe elemente care au conturat, mai degrabă, o situaţie diferită.

Reclamă
Reclamă

Singurele dovezi erau afirmaţiile familiei, care nu s-au coroborat cu nicio altă mărturie sau probă fizică. Menţionăm că, la vremea respectivă, membrii familiei ne-au expus o versiune mult mai puţin detaliată a celor ce s-au întâmplat, multe dintre amănuntele dezvăluite astăzi lipsind din narativul domniilor lor sau fiind contrare celor afirmate atunci.

În ciuda acestor aspecte, pentru a proteja clubul, jucătorul şi celelalte persoane implicate, am preferat să încheiem pe cale amiabilă contractul cu antrenorul Devis Mangia în perioada imediat următoare. Apreciem că, tot din dorinţa de a-şi proteja copilul, aşa cum am făcut şi noi, membrii familiei au păstrat tăcerea asupra acestor presupuse acte reprobabile timp de trei ani.

Clubul nostru asigură opinia publică de faptul că nu tolerăm nicio astfel de conduită, care se abate de la regulile admise de societate, a unuia dintre angajaţii noştri”, anunţă Universitatea Craiova printr-un comunicat.

Reclamă

Mangia, acuzat de hărțuire sexuală de mama unui fost fotbalist de la Craiova

Alexandra Popa, mama lui Răzvan Popa, a făcut dezvăluiri cutremurătoare care l-au vizat pe Devis Mangia.

”Lucrurile s-au petrecut în primul sezon, noi am aflat în al doilea sezon. Noi am aflat în noaptea de 7 spre 8 martie 2019. Eu am spus atunci conducerii imediat. A doua zi eram la conducere. Lucrurile au fost spuse. De ce nu am făcut-o atunci? Voi explica ulterior. El a plecat de la Craiova în vara lui 2019. Ne-a fost greu tuturor… Încă activa.

Acum e mult mai ușor, pentru că s-a retras. E mai bine acum. Decizia de a se retragere a fost una cântărită. Prima tentativă a fost când avea 21 de ani, după incident…

Am fost la meci. A greșit o preluare, ceva… Au început gesticulări și țipete de pe margine. Am crezut că sunt reacții la cald. L-a schimbat imediat. L-am așteptat ca să vorbim cu el, dar nu am putut pentru că jucătorii au intrat în cantonament. Noi l-am așteptat în Craiova, când a ajuns după antrenamentul de recuperare. Furia cu care a intrat în casă… Nu l-am mai văzut niciodată așa. Ne-a spus că nu știe cât mai poate rezista. Că nu răspunde de ce ar putea face… Ne-am speriat. El e foarte calm, nu e conflictual.

Ne-a spus tot. Că atunci când l-a schimbat a trecut pe lângă el și i-a spus în italiană «Îți voi sparge fața în vestiar». Am crezut că a spus la cald. A intrat în vestiar, a uitat să închidă ușă… Știu de la Răzvan, din ce își aduce aminte, că Mangia i-a pus mână în gât și l-a lipit de zid. Nu-și mai aduce aminte… Știe că secunzii îi spuneau lui Răzvan să se calmeze, dar nu el trebuia să se calmeze. A fost o reacție urâtă. Refuz să cred că din partea conducerii nu a fost nicio reacție. Puteau spune că s-a sărit calul, să-și ceară scuze.

Răzvan a vrut să plece din Craiova. Nu voia să vorbească cu Mangia, doar cu Rotaru. Rotaru nu era atunci în țară. Ne gândeam cu cine mai putem vorbi. Cealaltă persoană era Costeșin (n.r- Ovidiu Costeșin. manager la Universitatea Craiova). L-am căutat prin impresar. A spus că nu știe nimic și că va vorbi cu antrenorul. Ne-a sunat înapoi și ne-a zis că antrenorul nu știa nimic și că niciun jucător nu a spus nimic”, a declarat Alexandra Popa, potrivit gsp.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Pe ce loc va termina România în Grupa B4 a Nations League, din care mai fac parte Polonia, Bosnia şi Suedia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55
După scandalul legat de golul anulat incredibil, Gicu Grozav a acuzat un penalty neacordat: “Fault clar, 100%”
23:55
Pedeapsa uriaşă care îl aşteaptă pe Radu Petrescu după dezastrul de la Ploieşti. Verdictul specialistului
23:33
Verdictul CCA după ce Radu Petrescu a anulat incredibil un gol valabil în Petrolul – FC Argeş!
23:26
Atac total după golul anulat de Radu Petrescu: “Domnul Vassaras trebuie să-și dea demisia”
23:23
Scandal după Petrolul – FC Argeş! Arbitrii meciului, înjuraţi pentru golul anulat uluitor: “Puşcărie”!
23:00
Uluitor! Dani Coman a scos un jucător din interviu după golul anulat incredibil: “Dă-i, bă, drumul la vestiar”
1 Verdictul lui Cristi Balaj despre faza care a decis meciul Universitatea Craiova – FCSB 2-2 2 Alimentul la care Gigi Becali a renunțat definitiv: “Sunt ca la 20 de ani”. Şi Gică Hagi l-a tăiat de pe listă 3 UPDATEMihai Stoica neagă că a rămas fără permis de conducere: “Nu mi-a fost reținut carnetul” 4 Gigi Becali mai pierde un jucător. O fostă campioană a Suediei a făcut ofertă 5 Ce le-a putut spune Radu Petrescu pe teren argeşenilor după golul anulat uluitor în Petrolul – Argeş 2-1 6 Gigi Becali va exploda! Delegări incredibile la meciul Craiova – FCSB
Citește și