Basarab Panduru, dezlănţuit după FCSB – Silkeborg 0-5. Panduru s-a luat de toată lumea după o nouă umilinţă în Conference League pentru FCSB.
Basarab Panduru s-a luat de fanii care i-au înjurat pe jucători, de Târnovanu care a început să plângă după golul 5 primit, dar şi de strategia aleasă de Nicolae Dică.
Basarab Panduru, dezlănţuit după FCSB – Silkeborg 0-5
„Ori nu te duci deloc, ori te duci tot timpul (n.r – la galerie). Te aștepți când se întâmplă așa ceva, nu? Mai ales că cei din galerie au cântat. Nu sunt de acord cu asta. Îi chemi acolo ca să-i înjuri? Nu e ok, dar așa e la fotbal.
Bine că n-a mai dat Silkeborg 2-3, că o ținea în plâns până la final. E tânăr, dar asta cu plânsul nu e ok la fotbal. Ce înseamnă plânsul ăsta? Apără mingile! La fotbal asta este. Apără mingea sau bagă mingea în poartă, dacă ești atacant.
Ce să mai fie? Nicicum nu mai e. În momentul ăsta nu a fost pe primul loc. Nu au jucat cu cea mai bună echipă, au fost accidentaţi Tamm şi Radunovic, doar Creţu era, restul rezerve. Nici acum nu au jucat cu echipa bună, dar e mare rău de tot rezultatul ăsta. Ai dat vina pe orice acolo, doar că sunt buni nu ai zis. Cred că şi pe masă de ping pong, dacă îi pui, te bat, par serioşi.
Ai ajuns într-o situaţia urâtă rău de tot. Nu cred că a fost în ultimul timp. Cel mai apropiat ar fi meciul cu Spania (n.r. Spania – România 5-0).
Nu mă gândeam că se va mai întâmpla vreodată, dar în fotbal nu înţelegi niciodată nimic„, a spus Basarab Panduru la orangesport.ro.
Ce a declarat Vali Creţu după FCSB – Silkeborg 0-5
Vali Creţu a oferit primele declaraţii după FCSB – Silkeborg, scor 0-5, din UEFA Conference League. Fundaşul roş-albaştrilor nu îşi explică eşecul dezastruos suferit de echipa sa.
Zece goluri a primit FCSB în dublă manşă cu danezii. Creţu a avut un mesaj categoric pentru coechipieri şi le cere să arate o altă „faţă” în Liga 1.
„Nu prea avem cuvinte, am trăit o ruşine. Trebuie să învăţăm din aceste meciuri europene. Am jucat foarte rău. Am întâlnit o echipă foarte bună, trebuia să stai foarte bine pe teren. Chiar nu îmi găsesc cuvintele, e foarte ruşinos. E dezamăgitor să iei 10 goluri în 2 meciuri. E nevoie de foarte multă muncă. Doar cu multă muncă şi să spălăm ruşinea în campionat.
Sincer nu o să pot să dorm. Mă consum! Dau 100% la fiecare meci, dar e sport de echipă. La o echipă care pasează aşa de bine trebuie să stai foarte bine în teren. Colectiv trebuie să arăţi foarte bine.
Trebuie să fim realişti, chiar e o umilinţă. Dar trebuie să învăţăm. Obiectivul a fost îndeplinit, dar trebuie să respectăm competiţia şi să arătăm mult mai bine.
Am zis să aşteptăm să mergem toţi la galerie, mai veneam şi noi restul. Au fost şi biletele scumpe, au fost mereu lângă noi, nu avem ce să le reproşăm. Trebuie să arătăm mult mai bine în campionat”, a spus Vali Creţu.
Vicecampionii României au primit două goluri în primele 16 minute. Kusk a deschis scorul, iar Klynge a marcat direct din corner. În repriza secundă a fost „măcel”. În decurs de 7 minute, Târnovanu şi-a scos de trei ori mingea din poartă şi a început să plângă. Tengstedt (63) şi „dubla” lui Jorgensen (68, 70) au dus scorul la un neverosimil 5-0.
- Basarab Panduru, dezlănţuit după FCSB – Silkeborg 0-5
- Umilinţă pentru echipa lui Nicolae Dică
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Anunţul lui Elias Charalambous înainte de Hoffenheim – FCSB: „Am decis echipa de start!” Care e starea lui Adrian Şut
- Meciul Astana – Chelsea se va juca în condiţii meteo extreme! Ce temperatură vor resimţi jucătorii la ora partidei
- Chelsea a intrat în istoria Conference League, după 8-0 cu Noah! Echipa fostului dinamovist Goncalo Gregorio a fost făcută praf