Închide meniul

CFR Cluj a confirmat că transferul lui Emmanuel Yeboah la Slavia Praga a picat! Explicațiile campioanei: „Au dorit să schimbe condițiile!”

Cosmin Cioboată Publicat: 5 ianuarie 2023, 13:16

Reclamă
CFR Cluj a confirmat că transferul lui Emmanuel Yeboah la Slavia Praga a picat! Explicațiile campioanei: „Au dorit să schimbe condițiile!

Emmanuel Yeboah a jucat 29 de meciuri în acest sezon

Emmanuel Yeboah a jucat 29 de meciuri în acest sezon / Profimedia

CFR Cluj a confirmat că transferul lui Emmanuel Yeboah la Slavia Praga a picat. Campioana României a publicat un comunicat oficial în care explică de ce mutarea atacantului ghanez a fost blocată în ultima clipă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cele două echipe bătuseră palma pentru transferul lui Yeboah, însă Neluțu Varga a blocat transferul pe ultima sută de metri.

CFR Cluj a confirmat că transferul lui Emmanuel Yeboah la Slavia Praga a picat

CFR Cluj a explicat că oficialii de la Slavia Praga au vrut să schimbe condițiile transferului, după ce medicii clubului ceh ar fi depistat o problemă la meniscul ghanezului.

Pe scurt, Slavia Praga „și-a exprimat dorința de a-l împrumuta pe jucătorul nostru pentru un an, păstrând prima opțiune de cumpărare definitivă”, a anunțat CFR Cluj.

Varianta respectivă n-a fost agreată de Neluțu Varga. Patronul ardelenilor a decis, în cele din urmă, să renunțe la negocieri.

Reclamă

„În ultimele zile, clubul nostru a negociat transferul lui Emmanuel Yeboah la Slavia Praga. Această mutare nu se va materializa, iar fotbalistul va continua în Gruia. În urma acestui episod, clubul nostru dorește să vină cu anumite precizări.

Chiar dacă suma de transfer ar fi rămas la valoarea stabilită de comun acord, sumă la care se adăugau și procente dintr-un eventual viitor transfer, Slavia a dorit să schimbe condițiile mutării, invocând o situație medicală depistată la menisc. Pe scurt, clubul ceh și-a exprimat dorința de a-l împrumuta pe jucătorul nostru pentru un an, păstrând prima opțiune de cumpărare definitivă.

CFR Cluj a explicat de ce a picat transferul lui Yeboah în Cehia

În mod cert, această variantă nu a fost agreată de conducerea clubului nostru, mai ales după consultarea cu medicii specialiști cu care CFR colaborează de ani de zile, și care, după ce au studiat în detaliu documentele medicale, nu au fost în acord cu părerea medicilor clubului ceh. Întrucât în ultimul an jucătorul nu a avut absolut nicio problemă de ordin medical, poziția specialiștilor noștri nu este lipsită de validitate, cu atât mai mult cu cât Yeboah a participat la absolut toate ședințele de pregătire ale echipei noastre și a jucat în meciuri oficiale din trei în trei zile, făcând un efort considerabil.

Reclamă 4 / 0/3

În altă ordine de idei, a fost ușor să decidem faptul că Yeboah rămâne la CFR, întrucât s-a dovedit a fi un jucător important pentru echipa noastră, atât în competiția internă, cât și în Conference League și în mod sigur ne va ajuta să ne atingem obiectivele stabilite în acest sezon. El rămâne un jucător monitorizat de cluburi importante, de antrenorul echipei naționale a Ghanei și suntem convinși că va ajunge la un club mare în viitor.

În încheiere, vrem să menționăm că indiferent de rezultatul acestor negocieri, purtăm în continuare respect clubului Slavia Praga și apreciem interesul pe care cehii l-au purtat jucătorului nostru”, a anunțat CFR Cluj, pe contul oficial de Facebook.

CFR Cluj ceruse 2,5 milioane de euro pentru Emmanuel Yeboah

CFR Cluj acceptase oferta Slaviei Praga, iar cehii urmau să plătească aproximativ 2,5 milioane de euro în schimbul ghanezului: 1,7 milioane sumă fixă + bonusuri. Dar lucrurile s-au schimbat la 180 de grade, după ce Yeboah a efectuat vizita medicală în Cehia.

Emmanuel Yeboah nu a primit ok-ul din partea medicului de la Slavia Praga. Acesta le-ar fi transmis conducătorilor clubului ceh că jucătorul CFR-ului are „meniscul uzat”.

Yeboah a jucat în 29 de meciuri pentru CFR Cluj în actualul sezon, reușind să înscrie trei goluri și să ofere două assist-uri. În prezent, ghanezul este cotat la 800.000 de euro de transfermarkt.com.

Citește și:

Care va fi finala UEFA Champions League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
15:44 Germania va avea 5 echipe în Liga Campionilor, în sezonul următor 15:26 Campionatul Mondial de hochei, două super-turnee de tenis de masă şi spectacolul fotbalistic sunt în mai, în AntenaPLAY 15:23 Gică Hagi şi-a fixat obiectivul, înainte de Farul – Sepsi: „Cel mai important!” Cu ce probleme de lot se confruntă 14:05 EXCLUSIVVictor Piţurcă a răbufnit după declaraţiile lui Gigi Becali: „Nu mai vorbesc în viaţa mea cu Gigi Becali” 13:53 Se „rupe” Arena Naţională! Câte bilete s-au vândut deja la derby-ul FCSB – CFR Cluj 13:11 David Popovici a ajuns să umble cu laptele românesc după el, de frica alimentelor contaminate 13:09 Adevărul din spatele relaţiei tensionate dintre Simona Halep şi Sorana Cîrstea: „A existat o rivalitate!” 12:30 Chefi la cuțite, lider de audiență! Echipa lui Chef Alexandru Sautner a câștigat battle-ul de aseară 11:56 Primul jucător care va pleca de la Dinamo, la finalul sezonului! Kopic a renunţat la serviciile lui 11:34 Primele mutări făcute de Dan Şucu la Rapid! Cine va fi noul director sportiv al echipei! Daniel Niculae, OUT Vezi toate știrile
Citește și