Mihai Rotaru a anunţat că Universitatea Craiova a fost refuzată de un internaţional român, care evoluează în Liga 1. Patronul oltenilor vrea să-i întărească trupa lui Eugen Neagoe, şi este în căutare de noi jucători.
Universitatea Craiova a efectuat deja primul transfer din această pauză competiţională. Oltenii l-au adus pe Alexandru Işfan, de la FC Argeş, în schimbul căruia au plătit suma de 650.000 de euro.
Universitatea Craiova a fost refuzată de un internaţional român din Liga 1! Anunţul lui Mihai Rotaru
Raul Opruţ a fost pe „radarul” lui Mihai Rotaru, însă Hermannstadt a refuzat oferta Universităţii Craiova. Totul a fost dezvăluit de patronul oltenilor, care susţine că este în căutarea unui fundaş stânga, post pe care în acest sezon a evoluat Bogdan Vătăjelu.
Mai mult decât atât, Rotaru a mai afirmat că îşi mai doreşte noi jucători, mizând totodată şi pe forţe proaspete. Patronul oltenilor a declarat că doi jucători tineri vor veni la echipa sa.
„Ne-a căzut transferul lui Opruț. A fost refuzată oferta noastră. Căutăm un fundaș stânga și cu siguranță o să-l găsim. Le-am spus să ne dea un răspuns clar. Ceva de genul acesta voiau ei (n.r. Hermannstadt cerea 800.000 de euro pentru Opruț).
Noi am început o schimbare de linii. O să mai aducem doi jucători tineri, de perspectivă. Căutăm să ne întărim la nivelul fundașilor centrali, o să aducem și un fundaș stânga. La anul vin și Borța și Vlădoiu. Noi nu am promovat jucători spre vânzare.
Nu se știe (n.r. câte transferuri face Universitatea Craiova), o să aducem doi jucători sigur”, a declarat Mihai Rotaru, pentru digisport.ro.
Raul Opruţ, jucătorul dorit de Universitatea Craiova, este titular de bază la Hermannstadt, revelaţia acestui sezon de Liga 1. Totodată, fundaşul a fost convocat de Edi Iordănescu la ultima acţiune a echipei naţionale, şi a evoluat în partidele amicale cu Moldova şi Slovenia, din noiembrie.
Mihai Rotaru și-a făcut praf rivalii de la FCSB
Mihai Rotaru și-a făcut praf rivalii de la FCSB. Finanțatorul Universității Craiova le-a transmis un mesaj acid roș-albaștrilor, după transferul lui Alexandru Ișfan în Bănie.
Alexandru Ișfan s-a aflat și în vizorul FCSB-ului. Mai multe voci spun că roș-albaștrii s-au retras din cursa pentru semnătura jucătorului pe motiv că viața sa extra-sportivă nu este potrivită.
Mihai Rotaru i-a contrat dur pe rivalii săi și i-a luat apărarea noii „perle” de la Universitatea Craiova.
„Ar fi cazul ca cei de la celelalte echipe să-și vadă de viața și echipa lor. Apoi se întreabă de ce-i lovește trenul. Îl monitorizăm pe Ișfan de un an, la tot ceea ce înseamnă viață privată, în afara terenului.
Este prieten cu Latovlevici, care l-a luat sub aripa lui. Și îl știm toți pe Lato, că este profesionist. L-a băgat în sală, a început să-l formeze ca dezvoltare fizică. Iar Ișfan s-a comportat exemplar. Ce a fost înainte e treaba altora. El, în această perioadă, s-a comportat foarte bine.
Ca să facem o glumă, dacă le-am interzice celor de la FCSB să intre în cluburi și să consume alcool, jumătate din cluburi ar da faliment. Dar pe noi nu ne interesează ce se întâmplă în altă parte, de asta îi rugăm să își vadă de treaba lor, să nu vorbească de Universitatea Craiova și toată lumea va fi extrem de fericită.
Vă dați seama că este o exagerare, dar este mesajul nostru către ei: «Vedeți-vă de treaba voastră!»”, a spus Mihai Rotaru, pentru digisport.ro.
- Universitatea Craiova, refuzată de un internaţional român
- Anunţul lui Mihai Rotaru
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Octavian Popescu e OUT și nu va mai juca pentru FCSB în 2024! Mihai Stoica a făcut anunțul: „E problema la câlcâi! Nu poate!”
- „Puteam să mă operez!” Alexandru Băluţă a anunţat ce urmează pentru el, după ce va fi OUT de la FCSB până la finalul anului
- Victorie mare pentru UTA Arad! A câştigat procesul cu Asociaţia Suporter Club UTA pentru anularea mărcilor „UTA” şi „Fotbal Club UTA”