AS Roma – Inter Milano este primul mare meci al sezonului în cele mai tari campionate, cu cele două mari favorite la câștigarea titlului de campioană. Ambele echipe au punctaj maxim după primele 4 runde, iar miza este uriașă: este ultimul meci înainte de pauza internațională.
Un duel extrem de interesant este și între cei doi antrenori: Gian Piero Gasperini și Cristi Chivu. Românul a luat însă o decizie surprinzătoare pentru toată lumea înaintea marelui meci care se va disputa sâmbătă la ora 19:00.
Chivu, decizie șoc
Cu o zi înaintea meciului, Cristi Chivu a luat decizia să nu vorbească cu presa! Conferința de presă care era pusă în calendar conform programului obișnuit inclusiv ieri, nu va mai avea loc, anunță Tuttomercatoweb. Nu a fost oferit vreun motiv pentru această decizie, însă cert este că antrenorul Interului va vorbi abia după meci!
Italia este singurul campionat din cele de top în care conferința de presa din ziua premergătoare meciului nu este obligatorie, iar antrenorul poate decide să o anuleze. În schimb, în Premier League, Bundesliga sau UEFA Champions League, o asemenea măsură ar duce la sancțiuni. În Serie A însă există antrenori care fac asta constant: Antonio Conte a avut luni întregi fără conferința de presă la Napoli. În schimb, în cazul lui Chivu s-a întâmplat rar și este prima dată în actualul sezon.
Adversarul lui Chivu la partida de sâmbătă, Gian Piero Gasperini, a vorbit cu presa înaintea meciului și a lăudat adversara, echipă în fața căreia are un palmares groaznic: a pierdut 22 din cele 36 de întâlniri directe și a obținut doar 5 victorii contra Interului. Totuși, Gasperini este cu moralul ridicat după startul de sezon excelent al Romei.
„Entuziasmul și dorința sunt energie pozitivă. Bineînțeles, trebuie să jucăm și, evident, atunci când lucrurile nu merg bine există întotdeauna riscul să te demoralizezi, dar acum nu trebuie să ne gândim la asta. Să ne concentrăm asupra meciului, asupra așteptării, asupra atmosferei din jurul nostru. Cred că acestea sunt meciurile pe care îți dorești să le joci. Cred că Inter este echipa de referință din campionat. Este o echipă care, de-a lungul timpului, a făcut lucruri extraordinare. Și nu doar în Italia.
Cred că au ceva în plus față de toți ceilalți. Rezultatele vorbesc de la sine și sunt remarcabile. Trebuie să fii suficient de sigur pe tine încât să recunoști asta. Noi trebuie să ne concentrăm asupra noastră, nu asupra celorlalți. Sunt mulțumit de ceea ce facem și încercăm să ne impunem la un nivel tot mai ridicat în campionat. Ei sunt în vârf de ani de zile, iar Napoli a reușit, în anumite sezoane, să pătrundă în acel grup. Meciurile de acest gen îți asigură singure pregătirea mentală. Ai nevoie de claritate. Împotriva lui Torino a fost un meci dificil, pentru că Serie A este dificilă. Este normal să întâmpini dificultăți. Ar fi prea frumos să câștigi mereu și să câștigi ușor.
A fost o perioadă în care obțineam frecvent rezultate bune împotriva lui Inter. În ultimii ani, nu a mai fost la fel. S-au schimbat și antrenorii. Conte, Inzaghi, Chivu, iar rezultatul nu s-a schimbat. Cred că Inter le-a făcut asta și altor echipe. Am trecut prin același lucru și înainte, împotriva lui Juventus. Este o permanentă încrucișare a degetelor, dar suntem cu toții disponibili pentru meciul de mâine. Este extraordinar, pentru că se întâmplă foarte rar. Bineînțeles, unii sunt într-o formă mai bună, alții într-una mai puțin bună. Au fost și câteva cazuri de gripă, câteva lovituri și entorse ușoare” a spus Gian Piero Gasperini înaintea meciului.
- Chivu a cedat! Decizia luată de antrenorul Interului înainte de derby-ul cu AS Roma
- Pierdere mare pentru Cristi Chivu şi Inter înainte de marele meci cu Roma! Anunţul e oficial
- Giovanni Becali, îngrijorat de situația lui Daniel Bîrligea în Italia: „El a crezut că merge unde știe limba și se rezolvă”
- Nota primită de Radu Drăguşin, după ce Fiorentina a câştigat fără emoţii şi s-a calificat în optimile Cupei Italiei
- Lovitură pentru Cristi Chivu, înaintea derby-ului cu AS Roma. Jucătorul s-a „rupt” şi va rata şi convocarea la naţională


































