Gicu Grozav nu exclude transferul la Rapid. Fotbalistul celor de la Petrolul e cu gândul la posibilitatea de a îmbrăca tricoul formației giuleștene.
Grozav se află pe lista de transferuri a lui Adrian Mutu la Rapid, iar posibilitatea să fie antrenat de „Briliant” îi surâde. Jucătorul de 32 de ani ar putea să aducă o sumă importantă în conturile Petrolului, care are probleme cu banii.
Gicu Grozav nu exclude transferul la Rapid
„N-am vorbit cu nimeni, nu încă, toată lumea e de vânzare la noi la club. Clubul e într-o situație mai nasoală, dar sperăm să o scoatem la capăt. N-aș vrea să discut de Rapid, e un club mare, cu suporteri frumoși, un proiect frumos, Mutu e antrenor. Mai am tricoul lui Mutu, e o amintire, plăcută, a fost un jucător mare, îl păstrez acasă”, a spus Gicu Grozav, în cantonamentul Petrolului din Antalya.
Gicu Grozav a înscris șase goluri în 20 de partide disputate pentru Petrolul în actuala stagiune.
Grozav a revenit la Petrolul vara trecută, după promovarea „lupilor” în Liga 1.
Gicu Grozav nu și-a luat gândul de la națională
Ajuns la 32 de ani, Grozav încă se mai gândește la convocarea la echipa națională.
„Îmi doresc la națională, da… dar deocamdata nici n-am fost căutat, niciun telefon, nici dacă trăiesc sau nu”, a mai spus Gicu Grozav.
29 de selecții are Grozav la naționala României, pentru care a înscris cinci goluri.
Constantin Budescu a jucat răcit în meciul amical al celor de la Petrolul
Budescu a fost și el lovit de răceală la început de an. Doar că pe „Budi” l-a prins chiar în cantonament. Din cauza asta a jucat doar o repriză în amicalul Petrolului disputat luni împotriva celor de la Turan Tovuz, echipă din Azerbaidjan.
- Gicu Grozav nu exclude transferul la Rapid
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Marius Şumudică a dat răspunsul final pentru CFR Cluj!
- OFICIAL | Dinamo a prezentat noul transfer! Lovitură reuşită de alb-roşii în plin mercato
- „Poate deveni unul din cei mai buni din lume” Ilie Dumitrescu, impresionat de „perla” lui Gigi Becali!
- „Vai de capul meu” Mihai Stoica i-a răspuns lui Victor Angelescu: „Asta poate vedea el din fotoliu”
- Primul jucător care va semna cu CFR Cluj, după anunțul revenirii lui Marius Șumudică. A ajuns în Gruia pentru vizita medicală
































