Gică Hagi a început să urle la un spectator chiar în timpul meciului: „Bă, taci din gură, că mă enervez!”

Cosmin Olteanu Publicat: 10 ianuarie 2023, 22:09 / Actualizat: 23 iulie 2023, 19:53

Comentarii
Gică Hagi a început să urle la un spectator chiar în timpul meciului: Bă, taci din gură, că mă enervez!”

Gică Hagi, în timpul unui meci / Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Gică Hagi a început să urle la un spectator chiar în timpul meciului. Scenele incredibile au avut loc în timpul partidei amicale Farul Constanța – FC Argeș, 4-1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gică Hagi a început să urle la un spectator chiar în timpul meciului

Gică Hagi a avut o ieșire nervoasă în timpul amicalului cu FC Argeș. Acesta a urlat la un fan aflat în tribune, cerându-i să tacă.

„Bă, taci din gură, că mă enervez. Taci din gură, tată, vezi-ţi de ale tale, e a doua oară, a şaptea oară, taci din gură, tată! Bă, aici nu jucăm… tăceţi din gură şi faceţi pe acolo.

Stă să facă spectacol, că asta ne trebuie, nu ne trebuie să alergăm. Spectacol, mamă, că suntem Dumnezei la spectacol”, au fost vorbele lui Gică Hagi, potrivit orangesport.ro.

Gică Hagi vrea să-l învingă pe Dan Petrescu

Tehnicianul Farului Constanța își dorește ca, la finalul sezonului, echipa sa să ridice trofeul de campioană. Motiv pentru care a declarat că nu concepe altceva decât o victorie în meciul cu CFR Cluj, care va avea loc luni, 23 ianuarie, de la ora 20:00.

Reclamă
Reclamă

„Deocamdată mai am pregătire, până la meciul cu Petrescu trebuie să pregătim bine. Știm că întâlnim un adversar foarte foarte bun, un fost coleg care a câștigat atâtea. E un antrenor foarte bun, dar jucăm acasă și obiectivul nostru e victoria”, a mai spus Gică Hagi.

De asemenea, Gică Hagi a comentat revenirea lui Kevin Boli la echipa sa: „Îl cunoaștem, ni l-am dorit, am putut să îl luăm și ne bucurăm că Kevin a venit înapoi acasă. Cu siguranță suntem mai puternici cu el acum în compartimentul defensiv. Cât timp e deschisă perioada de transferuri, e clar că pot să vină sau să plece jucători. Putem să ne trezim cu un jucător care să vină și să spună că vrea să plece. Clar, sunt jucători care sunt căutați, pentru că am făcut foarte bine, suntem pe primul loc și când ești pe primul loc n-are cum să nu te caute cineva”.

În prezent, Farul Constanța se află pe primul loc din Liga 1, cu 45 de puncte obținute după 21 de meciuri jucate.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va câştiga Laurenţiu Reghecampf titlul cu FCSB în acest sezon de Liga 1?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:25 23 sept.

Real Madrid pregătește deja primul transfer pentru vara anului 2027! Puștiul de numai 18 ani, așteptat în La Liga

23:24 23 sept.

EXCLUSIV„Simplu”. Florin Răducioiu ştie de ce are nevoie România în duelurile din Liga Naţiunilor. Cum l-a descris pe Gică Hagi

23:03 23 sept.

„Nici dacă vine Mourinho”. Gigi Becali, ironizat de rivalii de la Rapid după promisiunile lui Reghecampf

22:44 23 sept.

Amenda primită de Universitatea Craiova pentru incidentele de la derby-ul cu FCSB, câştigat de olteni cu 5-0!

22:21 23 sept.

Decizia luată de antrenorul lui Eyupspor, după ce Horațiu Moldovan a încasat 5 goluri la meciul cu Fenerbahce

22:10 23 sept.

„Hagi îl ştie de mic” Cum va arăta primul 11 al României în opinia lui Mutu! Lăcătuş vede o altă echipă a naţionalei

1 OFICIAL | Marius Baciu a plecat de la FCSB. Anunţul oficial al roş-albaştrilor 2 Mihai Pintilii, anunţ tranşant după ce Gigi Becali a transmis că are uşa deschisă la FCSB! 3 Marius Baciu şi-a găsit echipă, după ce a fost demis de Gigi Becali de la FCSB 4 Pintilii şi-a dat demisia! Se întoarce la FCSB? Prima reacție a tehnicianului 5 Robert Ilyeș și-a găsit echipă. Cu cine semnează: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac” 6 Doliu pentru Laurențiu Reghecampf și în fotbal. S-a stins fostul lui patron
Citește și