Marius Lăcătuş a desemnat jucătorul care i se aseamănă, din lotul celor de la FCSB. Fostul internaţional este de părere că Deian Sorescu este cel care se apropie de stilul său de joc. Lăcătuş a declarat că fundaşul transferat în această iarnă de roş-albaştrii ar putea da un randament mai bun dacă ar fi utilizat într-o poziţie mai avansată.
Deian Sorescu a fost titular în toate partidele FCSB-ului din acest început de an. Fundaşul a fost transferat sub formă de împrumut de echipa lui Gigi Becali, de la Rakow, cu opţiune de transfer definitiv la finalul stagiunii.
Marius Lăcătuş a desemnat jucătorul de la FCSB care i se aseamănă
Marius Lăcătuş a primit o întrebare mai inedită. Fostul internaţional a fost pus să numească jucătorul de la FCSB care i se aseamănă din lotul celor de la FCSB.
Fostul câştigător de Cupa Campionilor Europeni nu a stat mult pe gânduri şi a oferit imediat răspunsul. Acesta a declarat că Deian Sorescu este un fotbalist de profilul său, însă care ar ieşi mai mult în evidenţă dacă ar evolua pe un post de mijlocaş, şi nu pe unul de fundaş.
“Am vrut să zic Sorescu, dar nu-mi ieșea (râde). Eu cred că, după modul în care se exprimă în teren, el e mai aproape (n.r. – de stilul său).
Cordea e stângaci, e mai tehnicuț, iar Miculescu cred că nu poate juca în bandă. Eu cred că Sorescu ar putea da un randament mai bun dacă ar juca în poziția aceea (n.r. – în banda dreaptă a atacului). Am văzut lucrul acesta și când juca la echipa națională. Randamentul lui Sorescu a fost unul bun acolo”, a declarat Marius Lăcătuş, pentru digisport.ro.
Gigi Becali s-a arătat nemulţumit de evoluţiile lui Deian Sorescu, însă este dispus să îi ofere un post mai ofensiv. Patronul de la FCSB a dezvăluit că se va consulta cu Mihai Pintilii, înainte să ia această decizie.
“Ce să caute Sorescu mai în față? A, el a zis că joacă mai bine când joacă mai avansat? Bine, o să-i dăm postul de la Dinamo un meci și vom vedea. Mă consult cu Pintilii. Vedem ce zice și el. Eu mă consult cu el, să vedem”, a declarat Gigi Becali, în conferinţa de presă susţinută marţi, la palat.
Deian Sorescu, debusolat după FCSB – Universitatea Craiova 1-1
Deian Sorescu s-a arătat complet debusolat după FCSB – Universitatea Craiova 1-1. Fundașul vicecampioanei a spus că el și coechipierii săi sunt extrem de supărați după golul primit în minutul 90+1. Roș-albaștrii au ratat victoria în ultimele secunde și rămân fără succes pe teren propriu, în 2023.
„Păcat, pentru că am muncit și am făcut un meci bun. Am înscris destul de repede, am avut ocazie și înainte de a marca. Păcat, păcat pentru că eu zic că a fost un meci bun pentru noi. Dar asta e, dacă nu reușim să marcăm un al doilea gol, se întâmplă să iei gol în minutul 90.
Avem un staff, cu siguranță staff-ul va găsi această problemă și o vom rezolva. Ne afectează pentru că am pierdut două puncte și în meciul ăsta, și cu Farul, care ne ajutau și erau foarte bune pentru noi.
E normal, când schimbi echipa, e alt sistem, ai alte planuri aici și era normal să am nevoie de timp să mă acomodez. Dar nu sunt supărat deloc, și dacă joc, și dacă nu joc, îmi susțin echipa.
Am altă poziție în teren și e normal să nu dau randamentul pe care îl dădeam la Dinamo. Dar și aici joc pe o poziție care îmi place și încerc să ajut un plus echipei.
E supărare, dar suntem un grup unit, tânăr, și va trebui să uităm repede. De luni va trebui să ne concentrăm pe următorul meci”, a spus Deian Sorescu, după FCSB – Universitatea Craiova 1-1, potrivit digisport.ro.
- Marius Lăcătuş a desemnat jucătorul de la FCSB care i se aseamănă
- Ce spune fostul internaţional
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Ședință de urgență la CFR Cluj! Noul oficial din Gruia, alături de Neluțu Varga la discuția decisivă
- “Plec cu el să căutăm jucători” Anunţul lui Mihai Stoica despre antrenorul care a luat două titluri la rând cu FCSB!
- Talpan, mesaj pentru suporterii Stelei, după ce Gigi Becali a susţinut că l-a învins în instanţă: “Îi asigur”
- Adrian Mutu, şocat de ce a putut spune Giovanni Becali: “Nu cred! Înseamnă că a îmbătrânit şi el”
- Mihai Stoica, revoltat de explicaţiile lui Vassaras: “Ne jigneşte, e de neiertat”! Se teme de arbitraj la baraj

































