Carlo Ancelotti a transmis un mesaj de luptă, înainte de confruntarea stelară dintre Real Madrid şi Barcelona. Managerul „galacticilor” a dezvăluit că îşi doreşte victoria în duelul de pe Santiago Bernabeu, şi a oferti declaraţii despre unii dintre cei mai importanţi jucători din lotul său, Karim Benzema şi Vinicius Jr.
Real Madrid şi Barcelona se înfruntă în turul confruntării din semifinalele Cupei Spaniei. Meciul va fi joi, de la ora 22:00, în format live text, pe AS.ro.
Carlo Ancelotti, mesaj de luptă înainte de Real Madrid – Barcelona
Carlo Ancelotti a prefaţat duelul „de foc” dintre Real Madrid şi Barcelona. Antrenorul italian a dezvăluit că meciul va fi unul extrem de dificil, însă echipa sa va încerca să obţină un rezultat pozitiv, pentru a lua o opţiune serioasă pentru calificarea în finala Cupei Spaniei.
„Trebuie să ai personalitate şi curaj pentru un meci ca acesta. Ca întotdeauna, există entuziasm pentru a evolua în astfel de meciuri, este mereu plăcut. Suntem aproape de finală. Sunt multe lucruri care te fac să te bucuri de acest moment şi care te îndeamnă să dai ce e mai bun din tine!
Am preţuit fiecare moment. În Supercupă (n.r. Barcelona s-a impus cu 3-1) ne-a lipsit angajamentul şi forţa, am avut greşeli individuale, care nu se vor mai repeta. Suntem aproape să câştigăm un trofeu important şi vom da totul pentru asta. Nu este meciul decisiv, dar vrem să avem avantaj.
(N.r. despre Vinicius) Este unul dintre cei mai buni jucători din lume, care uneori poate schimba jocul în favoarea noastră. Este normal să fim dependeţi de el!
Nu trebuie să-i spun nimic special lui Vinicius. Nu ne vom schimba. Este adevărat că Araujo este un fundaş foarte puternic, dar va fi o confuntare foarte amuzantă. Să sperăm că Vinicius va câştiga.
(N.r. despre Karim Benzema) Îi mulţumim că ne-a ajutat să câştigăm titlul de anul trecut şi să sperăm că îi vom mai mulţumi şi pentru titluri în acest an, de asemenea. Să îl avem pe Karim în echipă înseamnă că suntem aproape de titluri”, a declarat Carlo Ancelotti, potrivit marca.com.