CFR Cluj, în doliu. A murit Mircea Balaj, fost președinte al clubului: „Drum lin spre stele”

Bogdan Stănescu Publicat: 6 aprilie 2023, 10:39 / Actualizat: 19 aprilie 2023, 18:47

Comentarii
CFR Cluj, în doliu. A murit Mircea Balaj, fost președinte al clubului: Drum lin spre stele”

Mircea Balaj / Facebook

CFR Cluj este în doliu. Fostul preşedinte al clubului, Mircea Balaj, a murit. Campioana României a postat un mesaj prin care îşi exprimă regretul pentru trecerea în nefiinţă a fostului ei conducător.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mircea Balaj a fost preşedinte al lui CFR Cluj timp de 10 ani, între 1992 şi 2002. Balaj, care a condus clubul pe când acestea se afla în ligile inferioare, a fost succedat ca preşedinte al lui CFR de către Iuliu Mureşan.

CFR Cluj, în doliu. A murit Mircea Balaj

„Drum lin spre stele, Mircea Balaj! Clubul CFR 1907 Cluj îşi exprimă regretul şi profunda tristeţe pentru trecerea la cele veșnice a fostului președinte al echipei noastre din perioada 1992-2002, Mircea Balaj. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, a fost mesajul publicat pe contul de Facebook al lui CFR Cluj după decesul lui Mircea Balaj.

Vestea tristă pentru CFR Cluj vine înainte ca echipa antrenată de Dan Petrescu să întâlnească FC Argeş în sferturile Cupei României. Campioana României va juca astăzi, de la ora 21:00, acasă cu FC Argeş în Cupă, urmând ca duminică să întâlnească tot acasă, în campionat, FCSB.

Dan Petrescu e precaut înainte de meciul cu FC Argeş: Meciul acesta e mai greu decât cu FCSB”

Aşa cum ne-a obişnuit, Dan Petrescu e precaut înaintea duelului pe care echipa lui îl va avea în sferturile Cupei cu FC Argeş.

Reclamă
Reclamă

Mi-aş dori din tot sufletul să câştig şi eu acest trofeu, mai ales că la CFR am câştigat doar campionatul, fără să câştig Cupa sau Supercupa. Când e un trofeu trebuie să joci mereu sută la sută. Noi am avut mereu prioritate campionatul, chiar dacă în Cupă niciodată nuu am tratat-o să zici: Nu mă interesează. Mi-aş dori să trec de Argeş, şi apoi vorbim. Meciul acesta este mai greu decât cel cu FCSB, din punct de vedere al antrenorului. Jucătorii la meciul cu FCSB nu au nevoie de prea multă motivaţie.

Sunt mari probleme de lot. Meciul ăsta vine… Mai rău de atât nu se putea. Sunt îngrijorat. Nu poţi să bagi toţi jucătorii joi, pe ninsoare, şi duminică, peste două zile, să joci cu FCSB un meci foarte important. Cei care au jucat mai puţin trebuie să demonstreze şi ei că merită să fie aici, la CFR. Unii jucători care nu au jucat deloc o să joace mâine.

Boateng e accidentat, Camora e accidentat, Bordeianu e suuspendat, Deac e accidentat… Ei nu pot să joace nici măcar cu FCSB. Nu am ajuns în sferturi să jucăm aşa, să treacă timpul. Orice meci e important, dacă ieşim din Cupă rămâne campionatul. Trebuie să tratăm acest meci ca pe o finală”, a declarat Dan Petrescu, la conferinţa de presă premergătoare duelului cu FC Argeş.

Reclamă

Ce spune Dan Petrescu despre posibilitatea de a o antrena pe Chelsea

Dan Petrescu, fost jucător legendar al lui Chelsea, a vorbit la conferinţa de dinainte de meciul din Cupă cu FC Argeş despre posibilitatea de a antrena în viitor formaţia engleză la care a evoluat în trecut.

Chelsea nu are acum antrenor, după ce l-a demis pe Graham Porter.

Nu știu și nu cred că voi ajunge antrenor la Chelsea. Chiar nu cred că cineva se va gândi la mine… Dacă era un proprietar din România sau cineva care mă știe poate îmi dădea și mie o șansă. Dacă aveam această șansă, fanii de acolo erau cei mai fericiți să mă vadă înapoi! Pentru mine ar fi un vis să se întâmple asta. Din păcate, visele nu ies cum vrem noi. E foarte greu nu să ajung acolo, ci doar să fiu luat în calcul pentru postul de antrenor.

E clar că nu toată lumea consideră campionatul românesc ca fiind foarte puternic. Dar eu am avut rezultate și în Champions League, și în Europa sau Conference League. Totuși, Chelsea vrea un nume mai mare, mereu a căutat altceva. Singurele oferte pe care le-am avut din Premier League au fost de la echipe de pe ultimul loc”, a declarat Dan Petrescu.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine ar trebui să formeze cuplul de fundaşi centrali la naţionala României pentru meciul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:13

Jucătorul dorit de Chivu s-a săturat de Arsenal: „Mi-e dor de soare”

18:01

Gico Grozav trage un semnal de alarmă, după 0-1 cu Metaloglobus: „O rușine! Sunt dezamăgit”

17:37

Dramă pentru Eugen Neagoe! Mama antrenorului a murit înainte de Metaloglobus – Petrolul 1-0

17:31

VIDEOGeorge Cîmpanu, execuție imparabilă în China! Românul, protagonist într-un meci cu 6 goluri

17:30

LIVE SCORECsikszereda – Farul, 17:30, LIVE SCORE. Constănţenii vor să urce pe locul 2 în play-out

17:22

„Nimeni nu știe nimic” MM Stoica spune că Gigi Becali nu-l întreabă pe Rădoi care-i primul 11

1 Florin Prunea, devastat după moartea fostului său coleg de la naţională: “Acum o săptămână m-a sunat” 2 Mirel Rădoi face primul transfer la FCSB! Gigi Becali îi dă salariu de 25.000 de euro pe lună 3 Nota primită de Istvan Kovacs în AS Roma – Bologna 3-4, după ce a acordat 2 penalty-uri: “Fără dubii” 4 L-a dat afară! Dan Șucu, decizie radicală la Rapid 5 Ilie Dumitrescu a propus un titular la naţională, după Dinamo – Craiova 0-1: “Excelent” 6 BREAKING NEWSMircea Lucescu a anunţat lotul României pentru barajul crucial cu Turcia. Surprizele lui “Il Luce”
Citește și