România – Slovenia 2-1. Ana Bogdan pierde primul meci al zilei!

Publicat: 15 aprilie 2023, 16:17

Comentarii
România – Slovenia 2-1. Ana Bogdan pierde primul meci al zilei!

Ana Bogdan, învinsă / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

România – Slovenia e 2-1 acum în Billie Jean King Cup. Echipa feminină de tenis a României conduce Slovenia cu 2-1, după ce Ana Bogdan a fost învinsă de Tamara Zidansek cu 3-6, 7-6 (7/4), 7-5, sâmbătă, la Koper, în calificările pentru turneul final al competiţiei Billie Jean King Cup.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ana Bogdan (30 ani, 58 WTA) a cedat după mai bine de trei ore de joc, deşi a avut meciul în mână, informează agerpres.ro.

România – Slovenia 2-1. Ana Bogdan pierde primul meci al zilei!

În actul secund, românca a condus cu 4-2, dar a fost egalată, apoi a servit pentru meci la 5-4 şi 6-5, dar nu a reuşit să încheie conturile şi a pierdut în tiebreak (4-7).

În decisiv, Ana Bogdan a avut 5-2, dar nu a găsit forţa de a pune capăt meciului şi a aduce calificarea României, pierzând cinci ghemuri la rând (5-7), setul şi meciul.

Românca a câştigat ambele confruntări anterioare, cu 4-6, 7-6 (7/2), 6-4 în 2016, în sferturi la Sao Paulo, şi în 2022, în optimi la Zavarovalnica Sava (chiar în Slovenia), cu 6-1, 6-7 (5/7), 6-1.

Reclamă
Reclamă

Vineri, în primul meci de simplu, Ana Bogdan învins-o dramatic pe Kaja Juvan (22 ani, 121 WTA), cu 3-6, 6-3, 6-4.

România – Slovenia 2-1

În a doua partidă de simplu, Jaqueline Cristian (24 ani, 180 WTA) a trecut de Tamara Zidansek (25 ani, 102 WTA) cu scorul de 6-1, 4-6, 6-3.

Ultimul meci de simplu le va opune pe Jaqueline Cristian şi Kaja Juvan. Reprezentanta noastră a ieşit învingătoare în ambele partide directe de până acum, în 2021 în primul tur la Belgrad, cu 6-3, 7-6 (7/2), şi în acelaşi an în primul tur la Transylvania Open (Cluj-Napoca), scor 3-6, 7-6 (10/8), 7-6 (7/3).

Reclamă

Meciul de dublu ar urma să opună perechile Irina Bara/Monica Niculescu şi Pia Lovric/Nina Potocnik.

Echipa României, condusă de căpitanul nejucător Horia Tecău şi antrenorii Alina Tecşor-Cercel şi Daniel Dobre, este compusă pentru acest meci din Ana Bogdan – locul 58 WTA la simplu, 273 la dublu, Irina Maria Bara – 234 la simplu, 122 la dublu, Jaqueline Adina Cristian – 180 la simplu, 529 la dublu, Anca Alexia Todoni – 719 la simplu, 988 la dublu şi Monica Niculescu – 42 la dublu.

Căpitanul nejucător al Sloveniei, Andrej Krasevec, contează pe Tamara Zidansek – locul 102 la simplu, 53 la dublu, Kaja Juvan – 121 la simplu, 467 la dublu, Nina Potocnik – 266 la simplu, 535 la dublu, Pia Lovric – 572 la simplu, 660 la dublu, Ela Nala Milic – 1.090 la simplu.

Singurul meci direct dintre cele două echipe a avut loc în anul 2000 şi a fost câştigat de Slovenia cu 3-0, în Spania, la Murcia, în Grupa I a zonei Europa/Africa.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
1:08

Alexander Zverev a câștigat US Open! Al doilea titlu de Grand Slam pentru tenismenul german

0:09

Scandal uriaș în Premier League: golul lui Haaland cu United trebuia anulat! Pro Refs a recunoscut greșeala

23:44 13 sept.

De ce nu a mai ajuns Florin Maxim la FCSB? „Nu pot să plec şi să fiu într-o situaţie penibilă”

23:16 13 sept.

Corvinul Hunedoara schimbă stadionul. Florin Maxim: „Da, sută la sută!”

23:01 13 sept.

Coelho știe punctul vulnerabil al Craiovei în acest sezon: „Trebuie să fim mai eficienți” Ce spune despre duelul cu FCSB

22:50 13 sept.

Nicușor Bancu, cu gândul la derby-ul cu rivala FCSB: „Acasă suntem o forță”

1 Dinamo îi prelungeşte contractul unuia din cei mai importanţi jucători! Anunţul lui Nicolescu: „Cu siguranţă” 2 Gabi Tamaș a numit cele două echipe din Liga 1 care luptă pentru titlu: „Joacă un fotbal extraordinar” 3 VIDEOTolea Ciumac a fost reţinut după ce a bătut un bărbat în Centrul Vechi al Capitalei 4 VIDEOTolea Ciumac şi bărbatul cu care s-a bătut s-au filmat împreună înainte de incident! Ce spunea luptătorul 5 Marele Jose Mourinho, impresionat de Andrei Rațiu după Real Madrid – Rayo 4-1: „Foarte bun!” 6 Barcelona vrea încă un campion mondial, dar se luptă cu Manchester United și Liverpool pentru transfer
Citește și