Închide meniul

Girona – Real Madrid 4-2. Umilinţă suferită de “galacticii” lui Carlo Ancelotti. Valentín Castellanos, poker istoric!

Iulian Focșăneanu Publicat: 25 aprilie 2023, 22:30

Comentarii
Girona – Real Madrid 4-2. Umilinţă suferită de galacticii lui Carlo Ancelotti. Valentín Castellanos, poker istoric!

Valentin Castellanos, după ce a reuşit un "poker" cu Real Madrid / Profimediaimages

Girona – Real Madrid 4-2. Surpriză de proporţii în etapa a 31-a din La Liga, pe Municipal de Montilivi. Jucătorii lui Carlo Ancelotti au suferit un eşec uluitor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Galacticii” aveau patru victorii la rând, în toate competiţiile, cu acelaşi scor, 2-0. Fără Thibaut Courtois şi Karim Benzema, madrilenii au avut un start teribil de meci în deplasarea cu Girona. În minutul 12, Castellanos a deschis scorul din centrarea lui Gutierrez.

Girona – Real Madrid 4-2

Argentinianul în vârstă de 24 de ani s-a descătuşat şi a făcut “dubla”, în minutul 24, după un contraatac. Vinicius a redus din diferenţă (34), dar problemele madrilenilor s-au amplificat după pauză.

Castellanos a fost în zi de graţie şi a refăcut avansul de două goluri al Gironei imediat după ce s-a fluierat startul reprizei secunde. A egalat performanţa lui Lionel Messi, care reuşise un hat-trick în poarta Realului în 2014.

Reclamă
Reclamă

Valentin Castellanos a fost de neoprit de defensiva campioanei en-titre din Spania. A mai marcat o dată, în minutul 62, şi a fost un “poker” istoric! Niciun alt jucător nu a mai înscris de patru ori împotriva lui Real Madrid, într-un singur meci din secolul 21.

Cu cinci minute înainte de final, Lucas a mai redus proporţiile scorului. Girona a câştigat în cele din urmă cu 4-2 şi a înregistrat a treia victorie la rând pe teren propriu şi a urcat pe locul 9 în La Liga. În schimb, Real Madrid a rămas cu 65 de puncte, la 11 în spatele Barcelonei. Catalanii pot face un nou pas uriaş în lupta pentru titlu, dacă vor câştiga miercuri, de la ora 23:00, pe terenul lui Rayo Vallecano. Meciul va fi în format LIVE TEXT pe As.ro.

Reclamă

Real Madrid, replică devastatoare după acuzaţiile lansate de Barcelona

Clubul Real Madrid a postat pe Twitter un filmuleţ de patru minute care arată, potrivit acestuia, legăturile grupării FC Barcelona cu regimul lui Francisco Franco, dictator şi şef de stat spaniol între 1936 şi 1975.

Acest filmuleţ este un răspuns la declaraţiile făcute de preşedintele Barça, Joan Laporta, privind cazul Negreira şi suspiciunile de corupţie în arbitraj. „Acest club, care se simte vătămat din punct de vedere sportiv, Real Madrid, este un club care a fost favorizat din punct de vedere istoric de deciziile arbitrale şi aşa este şi astăzi. Un club considerat al regimului„, a spus Laporta.

Real Madrid începe filmuleţul prin a pune întrebarea: „Care a fost clubul regimului?” Înainte de a-şi enumera argumentele. „Camp Nou a fost inaugurat de ministrul general al lui Franco, José Solis Ruiz”, scrie instituţia merengue, pe baza videoclipului din acel moment, 24 septembrie 1957.

Barça i-a oferit lui Franco insigna, l-a numit membru de onoare în 1965, l-a decorat de trei ori şi a fost clubul salvat de la faliment de trei ori prin deciziile sale. Barca a câştigat La Liga de opt ori şi Cupa de nouă ori sub Franco„, continuă videoclipul, bazat pe fotografii care arată în special saluturile fasciste făcute de jucătorii FC Barcelona.

Iar clubul merengue se compară cu propria sa situaţie. „Real Madrid a avut nevoie de cincisprezece ani pentru a câştiga un campionat. Realul a fost distrus în timpul războiului civil, jucătorii au fost ucişi, reţinuţi sau forţaţi să plece în exil. În 1939, Real Madrid se afla într-o situaţie critică. Sediul social dispare într-un bombardament, trofeele sunt furate. Mai avem doar cinci jucători. Restul sunt exilaţi sau deţinuţi„.

Documentul se încheie cu o declaraţie a lui Santiago Bernabeu, fostul preşedinte al clubului: „Când aud că Real Madrid a fost clubul regimului, îmi vine să-mi fac nevoile pe tatăl celui care spune asta”. Şi cu această întrebare: „Care este clubul regimului?”, scrie news.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce va face FCSB în grupa principală a Europa League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:02
Lando Norris, prima reacție după succesul din Marele Premiu al Mexicului: „O cursă simplă, așa cum îmi doresc”
23:59 26 oct.
Gigi Becali a anunțat un nou transfer, după FCSB – UTA 4-0: „Vine din iarnă”
23:40 26 oct.
VIDEOLando Norris a câștigat Marele Premiu al Mexicului. Britanicul, noul lider din clasamentul general al piloților
23:30 26 oct.
Adrian Mihalcea a răbufnit după umilința cu FCSB: “E ca un vis urât din care nu ne trezim. A fost un meci școală”
23:29 26 oct.
Florin Tănase, discurs devastator la adresa lui Giovanni Becali: „Mi-e milă de el, săracul. A decăzut”
23:13 26 oct.
Gestul lui Denis Alibec care arată ruptura lui de FCSB. Gigi Becali: “Îl bag acolo, măcar cu ei să dai gol”
1 Gigi Becali, dezvăluire incredibilă despre sfințirea Catedralei Neamului. Fără precedent 2 FotoGestul lui Mirel Rădoi pentru Ştefan Baiaram după ce l-a schimbat în meciul Metaloglobus – Universitatea Craiova 3 Jucătorii lăudați de Gigi Becali, după FCSB – UTA 4-0: „Fotbalul e foarte ușor” 4 FCSB – UTA 4-0. Campioana României se apropie la doar trei puncte de zona de play-off 5 „Alege drumul lui Neymar”. Lamine Yamal, făcut praf după Real Madrid – Barcelona 2-1. Nota umilitoare primită 6 Cum a fost surprins Gigi Becali la sfinţirea Catedralei Neamului, la prima oră! Ce a făcut chiar la intrare
Citește și