Robert Niță, cadou inedit pentru Florin Talpan. ”Să trăiți, domn’ viitor general! Nu vreți să primiți tricoul ăla”

Dan Roșu Publicat: 14 mai 2023, 15:27

Comentarii
Robert Niță, cadou inedit pentru Florin Talpan. ”Să trăiți, domn viitor general! Nu vreți să primiți tricoul ăla”

Florin Talpan, în timpul unui interviu / Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Robert Niță a avut un cadou inedit pentru Florin Talpan, pe care însă nu a apucat să i-l ofere. Fostul atacant al Rapidului i-a pregătit juristului CSA Steaua un tricou.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tricoul are numărul 1 pe spate și mesajul pe care Niță l-a făcut celebru, în partea din față: ”Sunt bun, dar nu mă vede nimeni”. Niță așteaptă ca Talpan să accepte cadoul.

Robert Niță, cadou inedit pentru Florin Talpan

”Să trăiți, domn’ viitor general. Nu vreți să primiți tricoul ăla, sunt supărat pe dumneavoastră. Nu-mi răspundeți la telefon, băieții de la poartă au refuzat să primească coletul. I-am făcut tricou, așa i-am promis domnului Talpan”, a spus Niță, citat de fanatik.ro.

”Atunci când m-ați sunat dumneavoastră eram la Înalta Curte, îmi pare rău, altă dată. O să mă vadă cineva pentru că nu se poate așa ceva. Performanțele obținute de mine sunt foarte mari și chiar trebuie văzute”, a venit replica imediată a lui Talpan, pentru sursa citată.

Robert Niţă şi povestea mesajului “Sunt bun, dar nu mă vede nimeni”.

Niţă a contribuit la câştigarea ultimului titlu de până acum din istoria clubului Rapid. În sezonul 2002-2003 a marcat în momente extrem de importante şi s-a bucurat ridicând tricoul de joc şi arătând un mesaj special. Dedicaţia era, de fiecare dată, pentru un prieten dinamovist.

Reclamă
Reclamă

“Mesajul e în curs de patentare. Aveam un prieten care mă tot ataca…dinamovist băiatul, membru DDB în prezent. Eram la Rapid şi îmi tot spunea: ‘Eşti bun, dar nu te vede nimeni!’.

Îţi dai seama, dar nu prea îmi pica bine. Când dădeam gol nu dădea un semn de viaţă. Îl sunam de la Giuleşti la Pro Rapid de 40-50 de ori şi nu răspundea. Când intram şi nu făceam nimic sau nu câştigam…ajungeam în vestiar, făceam duşul şi când urcam în vestiar verificam telefonul şi aveam 7 apeluri şi 15 sms-uri.

De ziua mea, într-un an, mi-a făcut cadou un tricou cu mesajul: ‘Sunt bun, dar nu mă vede nimeni!’. Tricoul l-am donat muzeului care va fi la stadionul Giuleşti. Adevărul e că de câte ori am luat tricoul ăla, am marcat”, a declarat Robert Niţă la AS.ro LIVE, cu doi ani în urmă.

Reclamă

Pe Giuleşti a arătat pentru prima dată tricoul primit cadou. A înscris cu mari emoţii, dintr-un penalty, şi s-a bucurat în faţa lui Mircea Rednic.

“Chiar la primul meci după ce mi l-a făcut cadou am jucat pe Giuleşti cu FCM Braşov şi în poartă era Arcanu, colegul meu de la Galaţi. Am fost rezervă, în prima repriză mă bagă Rednic în teren că s-a accidentat nu ştiu care… era 1-0 pentru Braşov în minutul 20. Şi îmi dă unul pasă în diagonală, fac preluare, îl driblez pe Isăilă şi cad în careu. El pune piciorul, nici nu m-a atins… cad, dă penalty.

Iarba cred că nu am atins-o cu mâinile, cred că mă frigea… am mers lângă panourile publicitare şi am luat mingea. A început Rednic să spună ceva, dar eu nu auzeam nimic. Am pus-o pe punctul cu var. Când am ridicat capul şi l-am văzut pe Arcanu în poartă… mingea nici nu o mai vedeam. Am văzut poarta cât cea de hochei.

M-am mai uitat la bancă puţin, un moment mi-a trecut prin cap: ‘Dacă ţipă Rednic să o dau să bată cine trebuie. Nu respect eu ce zice antrenorul?’. A fost primul 11 metri care… îmi pare rău că nu am luat pătrăţica aia cu gazon, când s-a demolat stadionul. Cred că a fost denivelat acolo până s-a schimbat gazonul. Am dat jumătate în pământ, tare, ca ciobanul… Rednic cred că se bucura dacă făceam entorsă şi doar mişcam puţin mingea. Am dat în pământ şi atât de tare… dar mingea a trecut pe sub mâinile lui Arcanu. Normal că am ridicat tricoul şi m-am dus spre cei de pe bancă. Era primul meci în care am arătat tricoul!”, şi-a adus aminte cel care a jucat pentru Rapid între anii 2000 şi 2004.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine se califică în sferturile de finală World Cup? Spania sau Portugalia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:45

Programul zilei 26 de la Campionatul Mondial. Cristiano Ronaldo, duel de foc cu Spania

11:37

Radu Drăguşin ajunge astăzi în Italia. S-a aflat pe ce bani se face transferul la Fiorentina!

11:34

Unde s-a ajuns. Cum a insistat Donald Trump pentru “salvarea” lui Balogun. Scandal cât Casa Albă la Campionatul Mondial

11:21

Vinicius explică de ce nu a executat lovitura de la 11 metri din timpul meciului cu Norvegia

11:07

S-a decis! Transferul a fost anunţat de Mihai Stoica

10:34

Presa din Belgia, la picioarele lui Darius Olaru: “Un pitbull cu o tehnică bună”

1 UPDATEFIFA, o nouă lovitură pentru Istvan Kovacs. Ce se întâmplă cu arbitrul la Campionatul Mondial 2 Oferta uriașă primită de Vozinha după Campionatul Mondial! Ce s-a întâmplat după ce l-a cucerit pe Messi 3 Surprinzător! Ce a făcut Carlo Ancelotti după ce Brazilia a fost eliminată de la Cupa Mondială 4 “Nu mai suntem prieteni”. Darius Olaru, prima reacţie după ce noua lui echipă a umilit-o pe FCSB 5 VIDEOBrazilia – Norvegia 1-2! Șoc la Cupa Mondială! Erling Haaland i-a dus pe viking în sferturi 6 „Trebuie să ai tupeu să spui asta!” Marocanilor nu le-a venit să creadă declarația lui Marsch la finalul meciului
Citește și