Simone Scuffet este dorit în Serie A! Portarul celor de la CFR Cluj a avut evoluții foarte bune în sezonul precedent. Acest lucru le-a atras atenția celor de la Empoli, formație care activează în primul eșalon al fotbalului italian. Portarul în vârstă de 27 de ani ar putea ajunge astfel la formația antrenată de Paolo Zanetti, care caută un înlocuitor pentru Guglielmo Vicario. Portarul formației italiene este aproape de plecarea de la echipă.
Simone Scuffet a ajuns la CFR Cluj în vara anului trecut, din postura de jucător liber de contract. Acesta a devenit rapid titular incontestabil în mandatul lui Dan Petrescu. După doar un sezon în Liga 1, italianul poate prinde un transfer important. În sezonul trecut, Scuffet a jucat 48 de meciuri în tricoul CFR-ului. În 19 dintre acestea, italianul nu a încasat niciun gol.
Simone Scuffet este dorit în Serie A! Italianul se află pe lista celor de la Empoli
Oficialii celor de la Empoli ar dori să îl aducă pe Scuffet înapoi în Serie A. Potrivit informațiilor oferite de tuttoudinesse.it, jucătorul celor de la CFR ar fi prima variantă pentru înlocuirea actualului portar al formației, datorită prestațiilor bune pe care acesta le-a avut în România.
Totuși, având în vedere că jucătorul este un om de bază la CFR Cluj, este greu de crezut că formația ardeleană îl va lăsa să plece ușor. În momentul de față, Scuffet este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la suma de 2 milioane de euro. În trecut, portarul a mai fost legitimat la: Udinese, Como, Kasimpasa, Spezia și Apoel Nicosia.
Considerat, la începutul carierei, una dintre speranțele fotbalului italian, Scuffet nu a reușit să îi convingă pe oficialii lui Udinese că merită un loc în primul 11 al formației. Astfel, acesta a fost împrumutat de mai multe ori, iar, în cele din urmă, a ajuns la Cluj, acolo unde și-a regăsit forma bună și, practic, și-a relansat cariera.
Obiectivul lui Andrea Mandorlini, în noul mandat de la CFR Cluj
Andrea Mandorlini a declarat că multe lucruri s-au schimbat, de când el a părăsit România. Tehnicianul italian susţine că Liga 1 a devenit mai puternică, fiind multe echipe care se luptă pentru primele locuri din campionat.
De asemenea, noul antrenor al formației din Gruia a spus că se gândeşte deja la ce transferuri să facă la echipă, după ce a devenit oficial antrenorul echipei.
„Mă bucur că m-am întors la CFR, acasă. Cunosc și iubesc Clujul, România. Sunt nerăbdător să începem treaba. Știu că sunt echipe bune in campionat, Steaua (n.r. FCSB), Dinamo, Rapid, Craiova, iar obiectivul nostru este să ne batem acolo sus pentru titlu.
Clar, lucrurile s-au schimbat din 2010 până acum, dar campionatul este unul puternic, iar fotbalul românesc este în creștere, la fel ca fotbalul italian. Acum este devreme să vorbim despre nume, cert este că ne uităm și analizăm posibile transferuri care să întărească echipa”, a declarat Andrea Mandorlini, pentru digisport.ro.
- Simone Scuffet este dorit în Serie A
- Portarul ar putea ajunge la Empoli
- Mexic - Africa de Sud, meciul de deschidere de la Cupa Mondială, joi de la 22:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Marele Premiu al Barcelonei se vede exclusiv în Universul Antena în weekend-ul 12-14 iunie
- Lovitură cruntă pentru Dinamo! Cât lipsește George Pușcaș după ce a fost operat
- „Are fițe, dar nu e ușor”. Anderson Ceara, avertizat după transferul la FCSB: „Are concurență”
- Obiectivul lui Nunos Campos în primul sezon la Dinamo: „Ne-am asumat”
- „Cel mai valoros”. Gigi Becali a dat lovitura: noul jucător de la FCSB, așteptat să facă diferența
- Primele întăriri pentru Nuno Campos la Dinamo! Jucătorul e aşteptat la reunire































