Florin Talpan, un nou atac dur la adresa lui Gigi Becali . Războiul dintre jurist și echipa latifundiarului s-a accentuat, după ce formația „roș-albastră” a cerut să joace derby-ul cu Dinamo pe stadionul „Steaua”.
FCSB a jucat ultimul meci în Ghencea pe 22 martie 2015. Echipa lui Gigi Becali s-a duelat atunci cu Viitorul, într-un meci în care echipa pregătită la vremea respectivă de Costel Gâlcă s-a impus cu 4-1. Pentru FCSB au marcat atunci Cristi Tănase de două ori, Raul Rusescu şi George Ţucudean.
Florin Talpan, un nou atac dur la adresa lui Gigi Becali. Juristul a cerut oprirea „furtului de identitate”
Juristul celor de la CSA Steaua a cerut, din nou, „oprirea furtului de identitate”. Acesta este de părere că oamenii din jurul FCSB-ului pătează imaginea echipei pe care o reprezintă și a cerut ca oficialii echipei militare să ia măsuri împotriva clubului lui Gigi Becali.
„Având în vedere ultimele apariții in presă ale lui Becali privind furtul de identitate și încălcarea deciziilor definitive pronuntate de instanțele de judecată de către oficialii FCSB,
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este obligat să ia măsuri legale pentru protejarea brandului Steaua.
În acest sens, clubul Steaua, unicul proprietar legal al numelui Steaua și al mărcii Steaua, trebuie să impună la FCSB următoarele clauze obligatorii pentru a proteja numele și marca Steaua”
Florin Talpan: „FCSB și angajații săi trebuie să semneze și să respecte prin contract următoarele clauze obligatorii”
„1. FCSB se obligă să respecte deciziile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de judecată din dosarele marca Steaua și numele Steaua. Angajatii acestei societăți vor înceta de îndată furtul de identitate și orice asociere între clubul FCSB si identitatea clubului STEAUA, făcută cu scopul de a parazita numele și marca Steaua.
Toate mărcile clubului Steaua sunt protejate de Legea nr. 84/1998 privind protecția mărcilor. FCSB este obligată să respecte această lege. FCSB va respecta, de asemenea, Legea Sportului – care prevede că un club sportiv deșine dreptul exclusiv de proprietate asupra mărcii si asupra numelui pe care îl poartă. În acest sens, FCSB se obligă să recunoască dreptul exclusiv de proprietate al clubului Steaua pentru numele “Steaua” și “Steaua București” și pentru toate mărcile aflate în patrimoniul CSA Steaua (MApN) înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
2. FCSB va emite un comunicat oficial și o notificare către FRF, LPF si UEFA prin care recunoaște folosirea ilegală a numelui si a mărcii “Steaua Bucuresti” în perioada 2003-2017, în acord cu deciziile definitive pronunțate de instanțele de judecată din aceste dosare”
„FCSB încearcă să eludeze legea”
3. FCSB va renunţa la demersul de a înregistra o marcă cu numele “FCSB Steaua” la Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) – un demers prin care FCSB încearcă să eludeze legea și deciziile pronunțate de instanțele de judecată din România, decizii prin care instanțele din Romania au interzis societătii FCSB să folosească numele “Steaua”, „Steaua Bucuresti” sau alte semne similare pentru publicitate sub orice formă.
4. FCSB se obligă să achite prejudiciul adus MApN pentru folosirea ilegală a numelui Steaua si a mărcii Steaua București, aşa cum va fi stabilit în urma deciziilor definitive ale Justiţiei. Amintim că avocatii FCSB au recunoscut folosirea ilegală a numelui si mărcii Steaua, în mai 2018, în fata Tribunalului Bucuresti. La acea vreme, FCSB a solicitat instanței si a fost de acord să achite prejudiciul pentru o perioadă de TREI ani. Instanța a stabilit că prejudiciul trebuie achitat pentru întreaga perioadă în care FCSB a folosit ilegal numele si marca STEAUA.
5. FCSB se obligă să renunțe la procesul din instanța prin care urmărește distrugerea clubului STEAUA – proces în care societatea FCSB solicită anularea (adică stergerea din istorie) a tuturor mărcilor folosite de CSA Steaua în istoria de 76 de ani, din 1947 până în prezent”
Juristul cere modificări la FCSB
„6. FCSB va elimina de îndată de pe site-ul oficial orice referire la istoria, identitatea si palmaresul clubului STEAUA, înfiintat de Armata Română în iunie 1947. În acest sens, FCSB poate afisa pe site-ul oficial propriul Certificat de Identitate Sportivă obtinut în februarie 2003, actul prin care Ministerul Sportului atestă înfiintarea clubului FCSB în satul Mogosoaia din jud. Ilfov.
7. FCSB recunoaște oficial că nu deține și nu a detinut niciodată dreptul legal de folosință sau dreptul legal de proprietate pentru numele, marca sau palmaresul Clubului Sportiv al Armatei STEAUA. FCSB recunoaste oficial faptul că în momentul înfiintării, în februarie 2003, societatea nu a preluat de la Asociatia AFC Steaua nici numele, nici marca, nici palmaresul clubului Steaua, având în vedere că AFC Steaua nu a deținut niciodată dreptul de proprietate pentru marcă, nume si palmares – potrivit ÎCCJ, toate acestea au rămas întotdeauna în patrimoniul CSA Steaua.
În acest sens, FCSB se obligă să publice pe site-ul oficial si pe pagina oficială de Facebook toate deciziile si motivările instanței din dosarele pentru numele, marca si palmaresul clubului Steaua.
Acestea sunt clauzele obligatorii care trebuie semnate de societatea FCSB pentru a demonstra buna-credintă si respectarea tuturor deciziilor definitive si irevocabile pronunțate de instanțele din Romania, decizii potrivit cărora Clubul Sportiv al Armatei Steaua nu si-a cedat niciodată numele, marca sau palmaresul către alte entităti juridice sau comerciale.
Traficul de influență si apelurile telefonice directe,cu presiune,către primul ministru trebuie sa inceteze! Legea trebuie să primeze și nu furtul de identitate și hoția!
Înregistrarea unei mărci în Spania în condițiile în care în Romania ai pierdut aceasta marcă denotă iar încercare de furt de identitate și istorie! Demonstrează rea credință! Steaua este unică și Steaua suntem doar noi!”, a fost mesajul postat de Florin Talpan, pe contul personal de Facebook.
- Florin Talpan a cerut noi măsuri împotriva FCSB
- Juristul l-a acuzat pe Gigi Becali de „furt de identitate”
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Sepsi – Gloria Buzău 2-0. Covăsnenii au urcat pe loc de play-off
- Farul Constanţa – Oţelul Galaţi LIVE TEXT (20:30). Gică Hagi primeşte vizita lui Dorinel Munteanu. Echipele de start
- Dan Petrescu, iritat înainte de CFR Cluj – Rapid: „Eu nu mai vorbesc de fotbal dacă cineva spune asta!” Laude pentru Rapid: „Perfecţiune!”