Florin Talpan, un nou atac dur la adresa lui Gigi Becali . Războiul dintre jurist și echipa latifundiarului s-a accentuat, după ce formația „roș-albastră” a cerut să joace derby-ul cu Dinamo pe stadionul „Steaua”.
FCSB a jucat ultimul meci în Ghencea pe 22 martie 2015. Echipa lui Gigi Becali s-a duelat atunci cu Viitorul, într-un meci în care echipa pregătită la vremea respectivă de Costel Gâlcă s-a impus cu 4-1. Pentru FCSB au marcat atunci Cristi Tănase de două ori, Raul Rusescu şi George Ţucudean.
Florin Talpan, un nou atac dur la adresa lui Gigi Becali. Juristul a cerut oprirea „furtului de identitate”
Juristul celor de la CSA Steaua a cerut, din nou, „oprirea furtului de identitate”. Acesta este de părere că oamenii din jurul FCSB-ului pătează imaginea echipei pe care o reprezintă și a cerut ca oficialii echipei militare să ia măsuri împotriva clubului lui Gigi Becali.
„Având în vedere ultimele apariții in presă ale lui Becali privind furtul de identitate și încălcarea deciziilor definitive pronuntate de instanțele de judecată de către oficialii FCSB,
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este obligat să ia măsuri legale pentru protejarea brandului Steaua.
În acest sens, clubul Steaua, unicul proprietar legal al numelui Steaua și al mărcii Steaua, trebuie să impună la FCSB următoarele clauze obligatorii pentru a proteja numele și marca Steaua”
Florin Talpan: „FCSB și angajații săi trebuie să semneze și să respecte prin contract următoarele clauze obligatorii”
„1. FCSB se obligă să respecte deciziile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de judecată din dosarele marca Steaua și numele Steaua. Angajatii acestei societăți vor înceta de îndată furtul de identitate și orice asociere între clubul FCSB si identitatea clubului STEAUA, făcută cu scopul de a parazita numele și marca Steaua.
Toate mărcile clubului Steaua sunt protejate de Legea nr. 84/1998 privind protecția mărcilor. FCSB este obligată să respecte această lege. FCSB va respecta, de asemenea, Legea Sportului – care prevede că un club sportiv deșine dreptul exclusiv de proprietate asupra mărcii si asupra numelui pe care îl poartă. În acest sens, FCSB se obligă să recunoască dreptul exclusiv de proprietate al clubului Steaua pentru numele “Steaua” și “Steaua București” și pentru toate mărcile aflate în patrimoniul CSA Steaua (MApN) înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
2. FCSB va emite un comunicat oficial și o notificare către FRF, LPF si UEFA prin care recunoaște folosirea ilegală a numelui si a mărcii “Steaua Bucuresti” în perioada 2003-2017, în acord cu deciziile definitive pronunțate de instanțele de judecată din aceste dosare”