Asociaţia Steliştilor 1947 i-a transmis, pe Facebook, un mesaj premierului Marcel Ciolacu. Astăzi, prim-ministrul a transmis că nu îi va mai permite nici lui Florin Talpan, nici altcuiva să pună ambiţiile personale în faţa dreptului sportivilor de a evolua pe un stadion.
Marcel Ciolacu a trimis, recent, Corpul de control al premierului la clubul CSA Steaua.
Asociaţia Steliştilor 1947, mesaj pentru premierul Marcel Ciolacu
„Stimate domnule prim-ministru al României, Marcel Ciolacu
Ne încearcă sentimente contradictorii de mai bine de 2 săptămâni încoace și încă încercăm să vă înțelegem atât discursurile, cât și atitudinea. Am dori să vă lămurim în privința unui lucru pe cât de evident pe atât de complicat de înțeles și acceptat de către unii: STEAUA BUCUREȘTI este clubul de sport înființat în anul 1947, la 7 iunie, de către Armata României în baza Decretului Regal nr. 135 din 07.03.1946, iar primul sport ce a fost practicat în cadrul clubului a fost fotbalul! De-a lungul celor 76 de ani de existență, în cadrul clubului s-au practicat multiple discipline sportive și aici amintim doar câteva: fotbal, volei, rugby, handbal, înot, tenis, tenis de masă, scrimă, gimnastică, canotaj, ciclism, călărie etc.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a adus faimă și respect țării noastre prin performanțele obținute la competițiile internaționale balcanice, militare, europene, mondiale și olimpice:
Jocuri Olimpice – 86 medalii (26 aur, 31 argint, 29 bronz)
Campionate Mondiale – 403 medalii (116 aur, 152 argint, 135 bronz)
Campionate Europene – 506 medalii (137 aur, 187 argint, 182 bronz)
Cupe Mondiale – 79 medalii (27 aur, 28 argint, 24 bronz)
Cupe Europene – 170 medalii (30 aur, 33 argint, 57 bronz)
Campionate Mondiale Militare – 1884 medalii (518 aur, 406 argint, 721 bronz)
Jocuri Balcanice – 2382 medalii (1095 aur, 801 argint, 486 bronz)
Campionate Naționale – 7483 titluri (5153 seniori, 545 tineret, 1785 juniori)
Cupa României – 1465 cupe
Cupa Campionilor Europeni, în anul 1986
„Cum puteţi compara performanţa clubului Steaua cu cea a clubului FCSB?”
Deși susțineți că sunteți stelist de mic, prin declarațiile date, jigniți istoria celui mai iubit și respectat club de sport din România și pe cei mai mari campioni ai țării pe care acest club i-a dat, printre care îi enumerăm pe Iolanda Balaș, Cristian Gaţu, Anghel Iordănescu, Marius Lăcătuș, Gheorghe Hagi, Anton Netolitzchi, Vasile Andrei, Camelia Potec, Marian Drăgulescu, Ana Maria Brânză, Sandra Izbașa etc.
Astăzi, ați menționat că dumneavoastră susțineți performanța, prin urmare, vă întrebăm cum puteți compara performanța în forma continuă a clubului Steaua de 76 de ani încoace cu cea a clubului de fotbal SC FC Fcsb SA?
Vă aducem la cunoștință că, la finalul sezonului 2022-2023, echipa de fotbal a CSA Steaua a obținut dreptul sportiv de a promova în Superliga națională de fotbal, dar o lege strâmbă, ce contravine normelor UEFA în legătură cu cluburile de drept public, a anulat această perfomanță.
„Dacă doreați să vedeți Steaua – Dinamo, o puteați face în playoff-ul Ligii 2”
Dacă doreați să vedeți Steaua – Dinamo pe Stadionul Steaua, o puteați face la meciul din data de 18 aprilie 2023, atunci când cele 2 echipe s-au întâlnit în etapa 4 din play-off-ul Ligii 2.
Este periculos pentru societatea noastră ca un om de rangul dumneavoastră să ignore hotărârile judecătorești, care au stabilit clar situația istorică a fotbalului de la Steaua și au arătat cum s-a furat emblema fotbalului stelist, de care, și după atâți ani, cei ce au furat-o încă profită, sub oblăduirea Guvernului României condus de domnia voastră!
Este păcat să aruncați cu noroi în clubul Steaua, în Armata României și în cei peste 10000 de sportivi steliști ce au adus, aduc și vor aduce glorie țării noastre prin performanță corectă! Vă reamintim că, prin decizia definitivă a ÎCCJ din decembrie 2014, Instanţa Supremă a condamnat furtul de identitate și a stabilit că FC Fcsb, societate înființată în anul 2003, a folosit ilegal și abuziv identitatea CSA Steaua București. În aceeași decizie, ÎCCJ a stabilit definitiv și irevocabil că CSA Steaua nu a cedat niciodată patrimoniul său – marca, numele sau palmaresul – către alte entități juridice.
Vă rugăm, documentați-vă corect și nu mai legitimați acest furt de identitate!”, a fost mesajul Asociaţiei Steliştilor 1947 pentru premierul Marcel Ciolacu, publicat pe Facebook.
Marcel Ciolacu, reacţie categorică după ce FCSB nu a fost primită în Ghencea: „Stadionul e al statului! Nu voi permite ambiţii!”
Marcel Ciolacu a avut o reacţie categorică, după ce FCSB nu a fost primită în Ghencea. Premierul României a subliniat faptul că arena celor de la CSA Steaua aparţine statului, şi astfel trupa lui Gigi Becali ar fi trebuit să aibă dreptul de a o închiria.
„Nu arde niciun stadion Steaua! Trebuie să înțelegem foarte bine: bazele sportive sunt ale statului român, ele sunt pentru sport. Nu trebuie să ținem cont de alte lucruri și să nu lăsăm anumiți sportivi să joace pe aceste baze, care sunt ale statului român.
Cum și eu sunt vremelnic prim-ministru, și aceste baze se dau în administrarea anumitor instituții. Instituțiile respective trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor sportivilor. Înțeleg foarte bine că se pot face și concerte pe stadioane, dar atunci când nu există competiții, când nu există solicitări de sportivi, când nu se deteriorează gazonul înaintea unei competiții.
Avem niște stadioane pe care trebuie să le punem la dispoziția sportivilor, în funcție de performanța sportivilor să se creeze o prioritate. Nu vreau să intru în nicio polemică.
Marcel Ciolacu: „Le iei sportivilor un drept!”
Nu poți să te exprimi la televizor despre o bază a statului român sau despre o echipă care este plătită de un minister (n.r. – CSA Steaua). Trebuie să avem bun simț și să intrăm într-o logică care să ducă la performanță în sport, nu la discuții între conducători!
Nu am făcut acest lucru pentru că trebuie ca echipa FCSB sau altă echipă să joace. Sau pentru un anumit patron! Am făcut acest lucru dintr-un principiu simplu: stadioanele sunt pentru sportivi! Nu ai dreptul să le iei unor sportivi dreptul de a juca pe un stadion.
Nu cunosc detalii, de aceea am considerat că este oportun să meargă Corpul de Control al primului ministru, ca să vă pot răspunde aplicat. Nu sunt în măsură, în acest moment, să spun cine e vinovat. Cred că am fost suficient de clar.
Când tu n-ai nicio performanță sportivă și te implici să strici lucruri, din ambiții personale, vă anunț că nu voi permite nimănui să facă acest lucru, nu doar domnului Talpan. Oamenii de sport au dreptul să vorbească.
Nu știu încă dacă voi merge la meciul FCSB – Dinamo, o să vorbesc cu fiul meu”, a declarat Marcel Ciolacu.
- Asociaţia Steliştilor 1947, mesaj pentru premierul Marcel Ciolacu
- Marcel Ciolacu a avut astăzi un mesaj pentru juristul CSA, Florin Talpan
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Dan Petrescu a făcut iureş după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt foarte supărat, nu ai voie să faci asta!” A plecat brusc după o întrebare din interviu
- „Am fost inspirat!” Marius Şumudică, mesaj categoric după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Meritam să câştigăm”
- Alin Fică şi Burmaz, primele reacţii după ce au marcat în CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt supărat că nu am câştigat!” / „Cel mai bun rezultat pentru ambele echipe”