Închide meniul

Gică Hagi, reacţie vehementă după Farul – Urartu 3-2: “Avem limite, în Europa e mult mai greu!”. Anunţ despre fotbalul românesc

Iulian Focșăneanu Publicat: 27 iulie 2023, 23:06

Comentarii
Gică Hagi, reacţie vehementă după Farul – Urartu 3-2: Avem limite, în Europa e mult mai greu!. Anunţ despre fotbalul românesc

Gică Hagi, în timpul unei conferinţe de presă / Hepta

Gică Hagi a avut prima reacţie după meciul Farul – Urartu, scor 3-2, din prima manşă a turului 2 preliminar al UEFA Conference League. “Regele” a avut mari emoţii în confruntarea cu campioana Armeniei. Farul a fost condusă pe tabelă de două ori şi a reuşit golul salvator în prelungiri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Căpitanul campioanei Ligii 1, Ionuţ Larie, a marcat în minutul 90+5 şi i-a adus Farului victoria. Constănţenii sunt favoriţi înaintea returului de la Erevan, care va fi joia viitoare, pe 3 august, de la ora 18:00, în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Gică Hagi, prima reacţie după Farul – Urartu 3-2

Cum am spus înainte de meci, suntem o echipă imprevizibilă, care vrea să joace fotbal. Ofensiv am făcut lucrurile cât puteam de bine, defensiv am suferit. Aşa cum s-a întâmplat şi cu Sheriff. Toate echipele au calitate, defensiv trebuie să facem mult mai bine.

Asta e, până la urmă am câştigat. Aşa cum am câştigat şi campionatul, am întors rezultatul. A venit bine acest rezultat, cred că a adus spirit în vestiar.

Învăţăm, noi la Farul nu suntem o echipă consolidată învăţată să câştige în fiecare bine. Jucăm ceva atipic pentru noi, din 3 în 3 zile. Jucătorii au venit pe parcurs, Larie are 10 antrenamente şi joacă meci de meci. Încercăm să facem faţă pe toate fronturile, în Europa vedem că e mult mai greu.

Reclamă
Reclamă

Noi doi suntem vinovaţi, el nu trebuia să ia gol şi eu să dac din gură. Ce vreţi mai mult de la Mazilu, un copil de 17 ani, învaţă. S-a văzut şi pe teren, a încercat să facă tot ce poate.

Trebuie să trecem, să luptăm, aşa cum am făcut în campionat aşa vrem să facem şi afară. Să facem faţă cum trebuie. Vom vedea, suntem la început de campionat, nu suntem 100%. Dar încercăm să construim o echipă bună. Vine meciul cu Iaşi, trebuie să îl câştigăm. Apoi vine o deplasare lungă. Când vrei să faci performanţă, trebuie să faci sacrificii.

Îmi doream şi îmi doresc să facem lucruri, dar e clar că avem nişte limite, chiar dacă managerul echipei e Hagi. Chiar dacă e Hagi, nu credeţi că o să jucăm peste tot. Dacă aveam cel mai bun lot, aveam 8 jucători la naţională. Nu am, cred că unul joacă titular, dacă joacă. Noi am făcut din nimic ceva extraordinar. Nu e vina noastră pentru ceilalţi, că am fost mai buni decât ei. Fotbalul românesc trebuie să aibă inspiraţie foarte mare şi totul pleacă de la organizare. Cei care ne conduc administrativ trebuie să se gândească ce trebuie făcut ca să fim competitivi. Bani foarte mulţi, patroni cu bani foarte mulţi şi apoi să respectăm mult mai mult noţiunea de antrenori şi de manageri“, a declarat Gică Hagi la digisport.ro.

Reclamă

Farul tocmai suferise o eliminare ruşinoasă din primul tur preliminar al UEFA Champions League. După ce a învins-o cu 1-0 pe Sheriff, în tur, a cedat cu 0-3 la Tiraspol.

Farul – Urartu 3-2

Cu Amine Benchaib debutant pentru constănţeni, Farul a început partida cu Urartu cu un jucător accidentat – Adrian Mazilu având nasul spart la un contact cu un apărător advers. A urmat deschiderea scorului, în minutul 23, când a înscris Maksimenko pentru oaspeţi. Farul a egalat în minutul 27, la şutul lui Tudor Băluţă, scăpat în poartă de goalkeeperul Melikhov. Oaspeţii au revenit în avantaj pe tabelă în minutul 38, prin Ivan Zotko – „bombă” de la distanţă la care portarul Aioani a ezitat şi a fost învins. Gazdele au egalat în al patrulea minut al prelungirilor primei reprize, la golul lui Adrian Mazilu.

Partea secundă părea că nu va mai aduce nimic pe tabela de marcaj, chiar dacă Băluţă a trimis foarte aproape de bară, în minutul 87, însă Larie a marcat golul victoriei constănţene în minutul 90+5, cu un şut la care portarul armean nu a avut reacţie. Farul a câştigat partida cu 3-2, şi urmează returul din Armenia.

FARUL: Aioani – Kiki, Larie, M. Popescu (K. Boli 88), Borza (D. Sîrbu 63) – T. Băluţă, Nedelcu, Grameni (Artean 46) – Ad. Mazilu (Mateus Santos 88), Alibec, Benchaib (Rivaldinho 46). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

FC URARTU: Melikhov – Tsymbaliuk, Piloyan, Zotko (Ghazaryan 69) – Antwi, Salou, Marcos Junior (Ozbiliz 69), Margaryan – Mogilevets (Aghasaryan 14) – Maksimenko (Dzhikiia 79), Grigoryan (Mirzoyan 79). ANTRENOR: Dmitry Gunko

Cartonaşe galbene: M. Popescu 61, Rivaldinho 84 / Pilotko 34, Zotko 43, Grigoryan 59, Antwi 77, Aghasaryan 90

Arbitri: Martin Dohal – Adam Jekkel, Frantisek Ferenc – Kristian Michel (toţi din Slovacia)

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:58
Calculele lui Gigi Becali pentru câștigarea campionatului: “E o situație de viață și de moarte”
9:44
“Chivu şi-a dat acordul”. Transferul pregătit de Inter, la o zi după victoria cu Dortmund din Champions League
9:21
Gafa serii în Champions League. Echipa eliminată, dar felicitată pentru calificarea în play-off-ul pentru optimi
9:16
Anunțul făcut de UEFA despre Vlad Dragomir, după golul fabulos marcat cu Slavia Praga
8:59
“Cine e geniul care a făcut asta”. Antonio Conte a răbufnit, după ce Napoli a fost eliminată din Champions League
8:51
Eroul Trubin a recunoscut că habar n-avea că Benfica mai avea nevoie de un gol. “A fost un moment de nebunie”
1 Cauza accidentului din Timiș, descoperită. Unul dintre cei trei supraviețuitori a povestit ce s-a întâmplat 2 Microbuzul în care se aflau fanii lui PAOK nu era condus de un şofer profesionist! Suporterii au condus pe rând 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Adama Traore a semnat cu West Ham 4 Kyros Vassaras, măsură dură după UTA – Rapid! Arbitrul a fost pedepsit 5 Văzut ca un posibil înlocuitor pentru Charalambous, Mutu îl “înţeapă” pe Becali: “Critici mai dure ca niciodată” 6 Fotbalistul pentru care Universitatea Craiova a făcut ofertă de 1,7 milioane euro
Citește și