Farul Constanţa – Poli Iaşi 1-3. Campioana a pierdut, surprinzător, acasă, la Ovidiu, cu nou-promovata Poli Iaşi. Luis Phelipe a realizat o dublă în meciul pe care ieşenii l-au câştigat în deplasare.
Meciul cu Poli Iaşi, pierdut de echipa lui Gică Hagi, a fost ultimul test pentru Farul Constanţa înaintea returului din Armenia, cu Urartu. Echipa lui Gheorghe Hagi a câştigat meciul tur din preliminariile Conference League de pe teren propriu cu 3-2.
Farul Constanţa – Poli Iaşi 1-3 LIVE TEXT
Min. 90 + 6: Fluier final! Farul – Poli Iaşi se încheie 1-3!
Min. 51: Farul Constanţa – Poli Iaşi 1-3! Luis Phelipe a realizat dubla, reluând în plasă o centrare venită de pe partea dreaptă.
Min. 46: S-a reluat partida!
Min. 45+5: Pauză!
Min. 44: Farul Constanţa – Poli Iaşi 1-2! Enes Sali a marcat, dar tuşierul ridicase fanionul. Faza a fost analizată în cabina VAR şi după mai multe minute de întrerupere a jocului, golul a fost acordat!
Min. 37: Farul Constanţa – Poli Iaşi 0-2! Vojtus a majorat avantajul lui Poli Iaşi, cu o lovitură superbă de cap din careu.
Min. 12: Gică Hagi a făcut o criză de nervi după ce Farul a luat gol acasă!
Min. 11: Farul – Poli Iaşi 0-1! Luis Phelipe a deschis scorul cu un şut deviat de la marginea careului!
Min. 1: A început partida!
Echipele de start:
Farul: Buzbuchi – Sîrbu, Boli, Queiros, Vianna – Artean, N. Popescu, Vînă – Mateus, Carnat, Sali
Antrenor: Gică Hagi
Poli Iași: Ailenei – Martac, Tincu, Katanec, Stefanovici – Jatoba, Roman, Garobbio, Figueiredo – Gheorghiță, Vojtus
Antrenor: Leo Grozavu
Farul Constanţa a câştigat primele două partide din acest sezon din Liga 1. Mai întâi, jucătorii lui Gheorghe Hagi s-au impus la Sibiu, acolo unde au învins-o cu 1-0 pe FC Hermannstadt, după care s-a impus şi în meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari din etapa a doua, scor 4-1.
De partea cealaltă, echipa lui Leo Grozavu caută în continuare primul punct din acest sezon. În primele două etape, Poli Iaşi a pierdut deplasarea de pe terenul lui CFR Cluj, scor 0-2, dar şi confruntarea de pe teren propriu cu FC Hermannstadt.
Gică Hagi, decizie drastică înaintea meciului cu Poli Iaşi. Antrenorul celor de la Farul Constanţa nu va conta pe opt jucători în meciul din etapa a treia de pe teren propriu cu nou-promovata Poli Iaşi.
Gică Hagi, decizie drastică înaintea meciului cu Poli Iaşi: „Opt jucători rămân acasă”
Înaintea meciului de la Ovidiu, Gheorghe Hagi a susţinut conferinţa de presă şi a anunţat că nu se va baza pe opt jucători pentru meciul de campionat, fără să îi numească. De asemenea, antrenorul celor de la Farul Constanţa a anunţat că vor pleca mai mulţi jucători înainte de finalul perioadei de mercato din această vară:
„E un meci de campionat acasă, important, trebuie să fim pragmatici. Singurul obiectiv pe care îl avem pentru acest meci este să luăm trei puncte, să pregătim bine meciul.
În cele două etape au jucat (n.r. cei de la Poli Iași) de la egal la egal cu CFR și Hermannstadt. Le place să iasă la joc. Au un antrenor cu experiență. Trebuie să fim pregătiți. Va fi un meci intens.
Am luat decizia ca opt jucători să rămână acasă, nu are rost să-i spun. Cu restul vom aborda jocul la victorie. Gustavo și Borgnino sunt accidentați. Sunt doar opt jucători care rămân acasă. Noi avem lotul de 30 și ceva de jucători. Vedem după aceea ce decizii vom lua.
Nu vom rămâne 30 și ceva de jucători. Nu vorbesc de transferuri. Aș vorbi mai degrabă de cine ar pleca, ca să glumesc. În toate meciurile astea e nevoie ca lumea să fie concentrată”, a declarat Gică Hagi, potrivit digisport.ro.
Înapoi la Homepage- Farul Constanţa – Poli Iaşi 1-3
- Echipa lui Gică Hagi a suferit prima înfrângere din campionat în acest sezon
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Primul jucător care pleacă de la Dinamo în iarnă! Nu mai intră în planurile lui Zeljko Kopic
- „Asta a fost tot ce a contat!” Zeljko Kopic, mesaj categoric despre viitorul lui la Dinamo! Anunţ despre ofertele primite
- Ce se întâmplă cu Clinton N’Jie, după accidentarea suferită! Vestea primită de Marius Şumudică