OFICIAL! Rapid l-a prezentat pe Albion Rrahmani! Prima reacţie a atacantului

Valentin Pîrcălabu Publicat: 7 august 2023, 16:20

Comentarii
OFICIAL! Rapid l-a prezentat pe Albion Rrahmani! Prima reacţie a atacantului

Facebook Rapid

Rapid l-a prezentat oficial pe Albion Rrahmani, atacantul care a venit de la Ballkani. În sezonul trecut, Rrahmani a marcat de 30 de ori pentru echipa din Kosovo.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rapid și-a întărit atacul cu Albion Rrahmani, golgheterul din sezonul trecut al primei ligi din Kosovo. În vârstă de 22 de ani, atacantul kosovar a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane”, a transmis Rapid pe reţelele de socializare.

Rapid l-a prezentat oficial pe Albion Rrahmani

Mă simt foarte bine. Sunt foarte entuziasmat să fiu aici. Îmi doresc să-mi demonstrez valoarea cât mai curând în fața suporterilor și a clubului. Sunt nerăbdător să debutez și să obținem performanțe.

Am ales Rapidul datorită proiectului care se dorește a fi implementat aici. Este un proiect foarte bun și am simțit că este cel mai bine să fiu aici”, a declarat noul jucător al Rapidului.

Rrahmani a avut cifre impresionante la Ballkani, în sezonul trecut. Atacantul de 22 de ani a reuşit să marcheze 30 de goluri în cele 50 de meciuri!

Reclamă
Reclamă

Omar El Sawy (19 ani, Csikszereda), Răzvan Oaidă (25 de ani, FCSB), Christopher Braun (31 de ani, CFR Cluj), Iulian Cristea (28 de ani, FCSB) şi Borja Valle (30 de ani, Cartagena), Claudiu Petrila (22 de ani, CFR Cluj) şi Claudiu Micovschi (24 de an, Avellino) sunt jucătorii transferaţi de Rapid în această vară.

Cristiano Bergodi, reacţie tranşantă despre transferul lui Micovschi

Cristiano Bergodi a fost întrebat despre transferul lui Claudiu Micovschi, şi a oferit răspunsul imediat, declarând că nu el a insistat pentru această mutare. A avut o reacţie tranşantă.

Vom avea un meci dificil împotriva unei echipe care joacă bine, are 6 puncte. Zic că va fi un meci dificil, ca de obicei în SuperLigă. Vom încerca să câștigăm, trebuie să reparăm semieșecul de acasă cu Botoșani. Dar sunt încrezător.

Reclamă

Nu am avut mult timp la dispoziție pentru a regla anumite lucruri, să cunosc bine lotul și nu a fost așa ușor, mai ales că în prima etapă am jucat cu o echipă foarte bună. Apoi am câștigat și a urmat acel pas fals cu Botoșaniul, dar zic eu că vom regla lucrurile, se vor îmbunătăți toate aspectele.

Eu am venit târziu, nu caut alibi sau scuze, sunt încrezător pentru că echipa se antrenează bine. Dar am nevoie de timp pentru a implementa idei noi. Echipa a avut un lot și un sistem de joc diferit anul trecut.

(N.r. Dacă Micovschi a fost adus la solicitarea lui) Nu, pe Micovschi l-a adus clubul”, a declarat Cristiano Bergodi, la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Voluntari.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga titlul în Premier League, în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:32

Jannik Sinner îşi continuă “marşul” către o performanţă istorică. Liderul ATP, calificare fără emoţii în sferturi la Madrid

15:02

Gigi Becali, ultimele detalii despre noul antrenor de la FCSB: “El e norocosul”

14:29

VIDEOPittsburgh Penguins “rămâne în viaţă”! Portarul lui Flyers şi-a trimis pucul în propria poartă la golul care a decis meciul

14:29

Barcelona insistă pentru transferul lui Julian Alvarez. Mutarea uriaşă pregătită de catalani

14:16

Kyros Vassaras, delegat de UEFA la semifinala Champions League. Ce rol va îndeplini şeful CCA

14:03

Lovitură pentru U Cluj în lupta la titlu. Cât va lipsi golgheterul Jovo Lukic, după accidentarea suferită la încălzire

1 Antrenorul care i-a spus “Da” lui Gigi Becali şi e gata să semneze cu FCSB: “E deja la Bucureşti” 2 Anunţul UEFA după ce s-a cerut retrogradarea clubului Inter 3 Răzvan Lucescu a făcut anunţul, după ce Mihai Stoica a spus că îl vrea la FCSB: “Am avut oameni puternici ca patroni” 4 Florin Tănase a numit antrenorul pe care îl vrea la FCSB: “A avut rezultate incredibile” 5 Decizia luată de conducerea Rapidului în privinţa lui Gâlcă, după ce giuleştenii au fost umiliţi de Dinamo! 6 „Un nou Calciopoli?!” Ce riscă Interul lui Chivu în acest moment, după scandalul de arbitraj
Citește și