Andrei Cordea s-a despărţit de FCSB şi a plecat să semneze cu Al-Tai. Mijlocaşul s-a declarat bucuros de schimbarea pe care o va face în cariera sa, şi de pe aeroport, i-a transmis un mesaj şi lui Gigi Becali.
Andrei Cordea a intrat în dizgraţiile patronului de la FCSB, după ce roş-albaştrii au ratat calificarea în play-off-ul Conference League. Mijlocaşul s-a despărţit astfel de vicecampioni în această vară şi va semna cu Al-Tai, fosta echipă a lui Mirel Rădoi, din Arabia Saudită.
Andrei Cordea s-a despărţit de FCSB şi a plecat să semneze cu Al-Tai
Andrei Cordea a dezvăluit că plecarea de la FCSB este una grea, având în vedere că a petrecut două sezoane la gruparea roş-albastră. Acesta a declarat că le-a transmis foştilor săi coechipieri să-i păstreze o medalie de campion, fiind convins că roş-albaştrii vor cuceri titlul în acest an.
De asemenea, Cordea i-a mai mulţumit lui Gigi Becali pentru faptul că l-a ajutat în carieră, şi speră să rămână în relaţii bune cu acesta toată viaţa.
Cordea a mai declarat că cel mai frumos moment din perioada petrecută la FCSB a fost reprezentat de calificarea în grupele Conference League, din sezonul trecut, mărturisind că meciul cu Farul, din finalul stagiunii, rămâne amintirea neplăcută.
Pe de altă parte, Andrei Cordea abia aşteaptă să se dueleze cu Karim Benzema şi Cristiano Ronaldo, în prima ligă din Arabia Saudită.
„Îmi doream lucrul acesta, sper să mă integrez repede, să mă simt bine şi să fiu fericit şi asta conteaza cel mai mult.
(N.r. Plecarea de la FCSB) Destul de grea, pentru că m-am simţit ca acasă, îmi e puţin greu dar sper să trec peste şi să mă simt bine, pentru că asta e tot ce mă interesează acum.
(N.r. Ce le-a spus colegilor) Să îmi pastreze o medalie de campion. Sunt cei mai buni anul acesta şi le doresc succes, să aibă încredere în ei că sunt cei mai buni din România şi pot să câştige campionatul.
(N.r. Despre meciurile cu Cristiano Ronaldo şi Karim Benzema) Este un vis la care cred că orice fotbalist visează, mă bucur să pot să întâlnesc asemenea fotbalişti şi romani mulţi. Am vorbit şi cu Tase (n.r. Florin Tănase), am vorbit şi cu Toşca…aştept să mă întâlnesc şi cu ei şi sper să îi bat.
Andrei Cordea: „O să respect patronul toată viaţa!”
Poate că acum…daca mă uitam la campionat acum 4 ani poate că nu cunoşteam pe nimeni, de când s-a dus Cristiano, toţi fotbaliştii aleg să meargă acolo şi este important pentru mine că o să întâlnesc asemenea fotbalişti.
Nu mă gandesc la tricouri acum, îmi doresc să pot să joc cât de mult, să îmi ajut echipa pentru a-şi îndeplini obiectivele şi bineînţeles că dacă o să am ocazia să pot lua tricoul vreunuia dintre jucători, voi lua.
(N.r. Cea mai bună amintire) Calificarea în Conference League din sezonul trecut.
(N.r. Ce ar schimba) Meciul cu Farul, aş da orice să mă pot întoarce în timp şi să încerc împreuna cu colegii mei să schimbăm meciul ăla…cred că acolo s-a făcut diferenţa şi am pierdut campionatul.
Pentru mine un obiectiv era să intrăm in grupe, l-am atins. Al doilea obiectiv era sa câştigăm campionatul, nu am reuşit să o fac, dar sunt convins şi cred, sper şi o sa ma rog pentru ei să câştige campionatul pentru că merita, sunt un grup frumos, uniţi şi sunt ca o familie.
La mine nu s-a schimbat absolut nimic, am rămas aceeaşi persoană, nu am reuşit să joc la fel de mult pe cum o făceam înainte şi probabil că unele meciuri ale mele nu au fost la cel mai înalt nivel
Mi-am facut treaba bine, am ajutat clubul, clubul m-a ajutat enorm de mult pe mine şi o să respect clubul toată viaţa şi o sa respect patronul toată viaţa şi sper să rămânem în relaţii bune”, a declarat Andrei Cordea, la plecarea spre Arabia Saudită.
- Andrei Cordea a plecat la Al-Tai
- Ce mesaj i-a transmis lui Gigi Becali
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- „Niciodată nu am fost atât de liberi să decidem” Tatăl lui Neymar a vorbit de viitorul fiului său: „Cadou pentru orice agent”
- Olympiacos, victorie în derby-ul Greciei înainte de confruntarea cu FCSB! A umilit-o pe AEK Atena
- Andrei Rațiu, mai aproape de transferul carierei sale! Rayo Vallecano şi-a dat acordul în cazul fundaşului român