Rangers a primit o ofertă oficială pentru Ianis Hagi. Unde ar putea ajunge fiul „Regelui”

Alex Ioniță Publicat: 22 august 2023, 12:38

Comentarii
Rangers a primit o ofertă oficială pentru Ianis Hagi. Unde ar putea ajunge fiul Regelui”

Ianis Hagi / Profimedia

Rangers a primit o ofertă oficială pentru Ianis Hagi. Mijlocașul român ar putea pleca de pe Ibrox Stadium chiar în această vară, având în vedere faptul că nu mai face parte din planurile tehnicianului Michael Beale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După ce scoțienii au anunțat că 6 echipe se află deja pe urmele mijlocașului, acum un nou club a intrat „pe fir” pentru transferul fiului lui Gică Hagi. Acesta ar putea ajunge la Trabzonspor, în Turcia.

Rangers a primit o ofertă oficială pentru Ianis Hagi. Fiul „Regelui”, dorit de Trabzonspor

Potrivit informațiilor oferite de fotospor.com, fotbalistul care se află pe „lista neagră” a celor de la Rangers a primit o ofertă oficială din partea turcilor de la Trabzonspor. Jurnaliștii turci notează faptul că negocierile dintre cele două formații au început deja.

Totuși, nu este pentru prima dată când cei de la Trabzonspor doresc să îl transfere pe Ianis Hagi. În trecut discuțiile nu s-au finalizat, iar oficialii formației cu 7 titluri de campioană în Turcia s-au decis să încerce din nou să îl aducă pe fiul lui Gică Hagi în lotul echipei conduse de Nenad Bjelica.

O plecare a lui Ianis Hagi de pe Ibrox Stadium pare tot mai aproape, având în vedere faptul că tehnicianul scoțienilor, Michael Beale nu s-a bazat foarte mult pe serviciile mijlocașului român, de la startul noului sezon.

Reclamă
Reclamă

Totodată, acesta nu a fost inclus pe lista UEFA pentru „dubla” cu PSV Eindhoven, din play-off-ul UEFA Champions League. Antrenorul celor de la Rangers nu și-a explicat încă decizia. Totuși, antrenorul ar fi putut lua această măsură din cauza declarațiilor lui Ianis Hagi de la finalul partidei cu Molton, din Cupa Ligii. Atunci, fiul lui Gică Hagi s-a arătat nemulțumit de faptul că nu joacă mai mult la echipa din Glasgow.

Gică Hagi îl vrea pe Ianis la Farul

În contextul menţionat mai sus, chiar şi Gică Hagi ar dori ca fiul său să revină la Farul, asta chiar dacă mutarea ar putea fi considerată ca un pas înapoi făcut de internaţionalul român.

Hagi aşteaptă să vadă care va fi decizia celor de la Rangers în cazul fiului său. Ianis Hagi nu va juca în dubla contra olandezilor, deoarece Rangers nu l-a trecut pe lista UEFA pentru cele două meciuri.

Reclamă

La finalul săptămânii trecute, după meciul din Cupa Ligii, românul şi-a exprimat nemulţumirea legată de numărul scăzut de minute pe care le-a primit în ultima perioadă.

Jucătorul de 24 de ani a ajuns la Rangers în vara anului 2020, atunci când a fost cumpărat de la Genk pentru suma de 3,5 milioane de euro. În perioada petrecută pe Ibrox Stadium a reușit să adune 98 de partide în care a marcat 16 goluri și a oferit 21 de pase decisive.

În cariera sa, mijlocașul cotat la 4 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, a mai jucat pentru: Viitorul Constanța, Fiorentina și KRC Genk. A atins cea mai mare cotă de piață în anul 2021, atunci când valora suma de 7 milioane de euro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va califica Gică Hagi România la EURO 2028?
Loading ... Loading ...
Citește și:
11:04

Mesajul postat de Elias Charalambous, după ce Gigi Becali a anunţat că-l aşteaptă la FCSB: “Caracterul face diferenţa”

10:52

O legendă a lui Real Madrid spune “pas” revenirii lui Jose Mourinho pe Bernabeu: “Nu mai e la apogeul său”

10:10

Inedit! Cum vor fi celebrați eroii Stelei la 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Barcelona

10:06

Antrenorul dorit de jucătorii FCSB-ului în locul lui Mirel Rădoi a reacţionat: “Mă încurajează”

9:49

Mihai Pintilii l-a taxat pe Mirel Rădoi pentru plecarea de la FCSB: “Faci ceva, nu laşi echipa”

9:47

Alarmă la naționala Franței înainte de Cupa Mondială. Kylian Mbappe, accidentat în ultimul meci al lui Real Madrid

1 Gigi Becali îi prelungește contractul, după FCSB – Petrolul 3-1: „E mai bun decât înainte” 2 Adrian Ilie s-a decis! Anunțul făcut de “Cobra” despre venirea mult dorită de Gigi Becali la FCSB 3 “Va fi cel mai mare jucător al României!” Mircea Lucescu i-a simţit valorea, despre cine este vorba 4 FIFA a decis! Ce se întâmplă cu înlocuirea Iranului cu Italia la Campionatul Mondial din vară 5 Salariu de 30.000 de euro pentru Daniel Pancu. Antrenorul e gata să semneze: “E un fenomen” 6 Andrei Nicolescu a făcut anunțul cu privire la viitorul lui Zeljko Kopic la Dinamo: „Vom accepta să plece”
Citește și