FCSB a primit o ofertă oficială pentru Adrian Şut. Genk, formaţie din prima ligă din Belgia, a oferit suma de două milioane de euro în schimbul mijlocaşului roş-albaştrilor, care poate pleca de la echipă în această vară.
Gigi Becali a declarat, în urmă cu câteva zile, că Adrian Şut va pleca de la FCSB doar în cazul în care va încasa în schimbul său suma de trei milioane de euro.
Ofertă oficială pentru Adrian Şut
Presa din Belgia a anunţat faptul că Genk îl doreşte cu insistenţă pe Adrian Şut, astfel că clubul ar fi făcut deja o ofertă oficială pe numele jucătorului.
Două milioane de euro este dispusă să plătească Genk în schimbul lui Şut, cu un milion mai puţin decât a declarat Gigi Becali că vrea în schimbul său.
Genk are nevoie de un mijlocaş central de profilul lui Adrian Şut, după ce antrenorul belgienilor este nemulţumit de prestaţiile lui Aziz Outtara şi Patrik Hrosovsky.
Gigi Becali nu ar spune nu unei eventuale plecări a lui Adrian Şut, după cum a afirmat recent. Patronul de la FCSB a dezvăluit că în cazul în care mijlocaşul se va despărţi de echipa sa în această vară, va face de urgenţă alte transferuri.
“Se pune problema să plece Șut dacă dau 3 milioane. Dacă pleacă, imediat (n.r – transferă alți jucători). Am eu ceva, dar nu sunt încă sigur. După ce pleacă, mă concentrez. Din România, da. Am zis 3 milioane pentru Șut”, a declarat Gigi Becali, într-un interviu acordat recent la Palat.
Andrea Compagno ar putea şi el să plece de la echipă în această vară. Tot Gigi Becali a dezvăluit faptul că atacantul italian este dorit de către o echipă din Rusia, şi cere în schimbul său suma de 1,5 milioane de euro.
Gigi Becali a mai dat afară un jucător aflat pe „lista neagră” la FCSB
Gigi Becali continuă „curăţenia de vară” şi a mai dat afară un jucător aflat pe „lista neagră” la FCSB. După ce l-a pus pe liber pe Valentin Creţu, patronul roş-albaştrilor a reziliat şi contractul lui Valentin Gheorghe.
Chiar extrema în vârstă de 26 de ani a confirmat că a acceptat propunerea de a pleca de la FCSB. Valentin Gheorghe venise în 2021 de la Astra pentru 250.000 de euro.
Gheorghe a anunţat că îşi dorea să joace mai mult şi că nu duce lipsă de oferte. Încă nu s-a hotărât dacă va continua în Liga 1.
„Le mulțumesc celor de la FCSB. M-am înțeles cu ei să terminăm. În ciuda celor apărute, să știți ca aș fi putut continua. Nu m-ar fi deranjat, dar îmi doresc să joc mai mult.
Pentru vârsta pe care o am e mai important să joc. Nu mă grăbesc să iau o decizie, țintesc să plec din nou în străinatate, însă ramâne de văzut”, a declarat Valentin Gheorghe pentru gsp.ro.
- Ofertă oficială pentru Adrian Şut
- Anunţul presei din Belgia
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- “Plec cu el să căutăm jucători” Anunţul lui Mihai Stoica despre antrenorul care a luat două titluri la rând cu FCSB!
- Talpan, mesaj pentru suporterii Stelei, după ce Gigi Becali a susţinut că l-a învins în instanţă: “Îi asigur”
- Adrian Mutu, şocat de ce a putut spune Giovanni Becali: “Nu cred! Înseamnă că a îmbătrânit şi el”
- Mihai Stoica, revoltat de explicaţiile lui Vassaras: “Ne jigneşte, e de neiertat”! Se teme de arbitraj la baraj
- Plecare de ultimă oră de la CFR Cluj! Anunțul venit din Gruia: „Mult succes în continuare”



































