Închide meniul

Alexandru Oroian, execuţie fabuloasă în Hermannstadt – U Cluj 2-2: “Am zis ori la bal, ori la spital!”. L-a imitat pe Ronaldo!

Iulian Focșăneanu Publicat: 28 august 2023, 21:05

Comentarii
Alexandru Oroian, execuţie fabuloasă în Hermannstadt – U Cluj 2-2: Am zis ori la bal, ori la spital!. L-a imitat pe Ronaldo!

Fundaşul de 22 de ani a înscris golul etapei / Captură Orange Sport

Alexandru Oroian a avut o execuţie fabuloasă în prelungirile meciului Hermannstadt – U Cluj, scor 2-2, din etapa a 7-a a Ligii 1. Fundaşul stânga în vârstă de 22 de ani şi-a ajutat echipa să evite o înfrângere cu un şut fabulos.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jucătorul sibienilor i-a stricat debutul lui Ioan Ovidiu Sabău pe banca “Şepcilor Roşii”. În minutul 92, după un corner, mingea a ajuns la el. Oroian nu a stat pe gânduri şi a şutat de la aproximativ 30 de metri.

Alexandru Oroian, execuţie fabuloasă în Hermannstadt – U Cluj 2-2

Fotbalistul antrenat de Marius Măldărăşanu a reuşit execuţia perfectă! Mingea s-a dus sub transversală şi nu a putut fi respinsă de Gorcea. Oroian s-a bucurat imediat în stilul lui Cristiano Ronaldo.

Alexandru Oroian a fost desemnat omul meciului. A fost cel de-al treilea său gol în 48 de meciuri din Liga 1. La final, la flash-interviuri, fotbalistul de la Hermannstadt a explicat cum a izbutit să înscrie golul etapei!

Nu ştiu, nu am stat prea mult pe gânduri. Ştiam că sunt ultimele minute şi am spus că ori la bal, ori la spital. Şi mi-a reuşit. Am simţit fericire maximă pentru că a fost un meci foarte dificil, pe o căldură foarte mare.

Reclamă
Reclamă

Nu ştim dacă am meritat mai mult, dar am făcut un meci bun. Mă bucur că am spart blestemul, dar îmi doream victoria.

Avem acum două deplasări foarte lungi, trebuie să ne revenim rapid şi să mergem să câştigăm“, a declarat Alexandru Oroian la digisport.ro.

FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-2

Gazdele au înscris în minutul 20, prin Gabi Iancu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. În minutul 29, Daniel Popa a căzut în careul sibian, dar arbitrul a dat galben pentru simulare deşi clujenii au cerut penalti. După verificarea fazei la VAR, arbitrul Florin Andrei a decis că a fost simulare. Hermannstadt a deschis scorul după câteva minute. Balaure a centrat, Gorcea a respins la Bucuroiu, acesta a şutat în blocaj, dar balonul a ajuns la Daniel Paraschiv şi atacantul sibienilor a înscris în minutul 35.

Reclamă

Oaspeţii au egalat în minutul 45, când Nistor a executat un corner şi Bogdan Mitrea a înscris cu o lovitură de cap. După numai trei minute Ianis Stoica a trimis în faţa porţii sibiene, iar Daniel Popa a adus în avantaj echipa clujeană, care a intrat cu 2-1 la pauză, deşi Hermannstadt a înscris în minutul 45+5 prin Daniel Paraschiv, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid la Silviu Balaure.

În minutul 51 Daniel Popa a scăpat singur spre poarta gazdelor, a trecut de portarul Muţiu însă a fost blocat de Oroian. Acelaşi Daniel Popa a trimis în bară, în minutul 74, iar gazdele au egalat în minutul 90+2, când Oroian a trimis o bombă de la 30 de metri şi l-a învins pe Gorcea. Scorul final a fost 2-2 şi, cu 7 puncte, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău este pe locul 11 în clasament, în timp ce FC Hermannstadt ocupă poziţia a 9-a, cu 8 puncte.

FC HERMANNSTADT: Muţiu – Butean, Ionuţ Stoica, Bejan, Oroian – Bucuroiu (D. Iancu 59), Sota Mino (R. Fonseca 81), Baba Alhassan (Biceanu 68), S. Balaure (Neguţ 59) – G. Iancu (Bărbuţ 59), D. Paraschiv. ANTRENOR: Marius Măldărăşanu

U CLUJ: Gorcea – Oancea (R. Dimitrov 80), G. Miron, B. Mitrea, Vătăjelu – Nistor, Bic, Popadiuc (Tescan 84) – Ianis Stoica (Hofman 79), D. Popa, Chipciu (G. Simion 64). ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Cartonaşe galbene: Oroian 12 / D. Popa 30, Ianis Stoica 45+1

Arbitri: Florin Andrei – Radu Ghinguleac, Alexandru Vodă – Valentin Porumbel

Arbitri VAR: Andrei Antonie – Mircea Orbuleţ

Observator: Eduard Dumitrescu

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va fi titular de drept Ianis Hagi la Alanyaspor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:04 9 sept.
Kosovo, fosta adversară a României din Liga Naţiunilor, a produs surpriza preliminariilor Campionatului Mondial!
0:00 9 sept.
Cipru – România, 21:30, LIVE TEXT. Meci crucial pentru tricolori în preliminariile World Cup 2026
23:46
Ilie Dumitrescu l-a criticat pe Gigi Becali: “Cum să faci aşa ceva?”
23:45
Israel – Italia 4-5. Thriller cu 9 goluri la Debrecen. Kosovo, surpriza serii. Toate rezultatele din preliminariile World Cup
22:30
E gata! Dani Coman a anunţat ce se întâmplă cu Mario Tudose, după negocierile cu FCSB: “Am încheiat discuţiile”
22:30
Mihai Pintilii a spus ce s-a întâmplat la singurul antrenament al FCSB-ului la care a participat Gigi Becali
1 Dinamo s-a reorientat, după ce nu l-a putut transfera pe Matei Ilie. Noua ţintă a lui Zeljko Kopic 2 Dan Şucu, lovitură decisivă pentru Gigi Becali! Leo Bolgado ajunge la Rapid, după ce a fost dorit de FCSB 3 Vestea dată de Mihai Stoica despre transferurile pregătite de FCSB, în ultima zi de mercato din Liga 1 4 Carlos Alcaraz a câștigat US Open 2025! Succes în patru seturi în finala cu Jannik Sinner 5 Probleme pentru Lamine Yamal, după ce Spania a dat recital cu Turcia. Ce s-a întâmplat la plecarea din stadion 6 Programul etapei a 10-a din Liga 1. Surpriză privind meciul FCSB-ului cu Botoşani
Citește și