Închide meniul

U Cluj – Universitatea Craiova 1-1! Nistor a reuşit să egaleze, într-un final dramatic de meci! Ivan, eliminat în prelungiri

Alex Ioniță Publicat: 23 septembrie 2023, 23:25

U Cluj – Universitatea Craiova 1-1! Nistor a reuşit să egaleze, într-un final dramatic de meci! Ivan, eliminat în prelungiri

Dan Nistor, în timpul unui meci al celor de la U Cluj/ Profimedia

Partida dintre U Cluj şi Universitatea Craiova, încheiat cu scorul de 1-1, a fost în format live text, pe AS.ro. Oltenii au fost egalaţi dramatic, pe final de meci. Dan Nistor a punctat pentru “şepcile roşii”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 31 prin Nicuşor Bancu. Oltenii nu au plecat însă cu toate punctele din Ardeal, după ce Dan Nistor a egalat în prelungiri. Tot în prelungiri, Andrei Ivan a fost eliminat, ca urmare a unui fault dur, comis asupra lui Oancea.

U Cluj – Universitatea Craiova 1-1

Final! U Cluj – Universitatea Craiova 1-1! Oltenii au fost egalaţi în prelungiri, după golul lui Dan Nistor! Trupa din Bănie a ratat şansa de a urca pe locul secund în Liga 1.

Min. 90+4: Andrei Ivan a fost eliminat! Atacantul oltenilor a văzut direct cartonaşul roşu, după ce l-a faultat pe Oancea!

Min. 90+1: U Cluj – Universitatea Craiova 1-1! Dan Nistor a reuşit să egaleze pentru “şepcile roşii”, cu un şut de la marginea careului, la colţul lung al porţii lui Popa.

Reclamă
Reclamă

S-a reluat partida!

Pauză!

Min. 42: Mare ocazie pentru Universitatea Craiova! Markovic a scăpat singur cu Gorcea, dar portarul lui U Cluj a citit scăriţa încercată de atacantul Craiovei

Reclamă

Min. 31: U Cluj – Universitatea Craiova 0-1! Nicuşor Bancu a deschis scorul pentru olteni.

Min. 10: Universitatea Craiova a avut prima ocazie a meciului! Houri a şutat în plasa laterală după ce a primit o pasă de la Markovic.

Min. 1: A început partida!

Echipele de start: 

U Cluj: Gorcea – Peteleu, Masoero, Mitrea, Vătăjelu – D. Popadiuc, G. Simion, K. Doukoure, O. Bic – D. Popa, I. Stoica
Rezerve: Iliev – Oancea, Pițian, A. Miron, Perianu, Chipciu, R. Silaghi, F. Ilie, D. Nistor
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, R. Silva, Bancu – A. Crețu, Mateiu – Danciu, L. Houri, Mitriță, Markovic
Rezerve: D. Lazar – J. Mendy, Ndong, Căpățînă, D. Sala, J. Kurtic, Roguljic, A. Ivan, Koljic
Antrenor: Corneliu Papură

La această partidă, pe banca Universității Craiova va fi Corneliu Papură, care a revenit la echipa lui Mihai Rotaru după plecarea lui Laurențiu Reghecampf.

Înainte de acest duel, oltenii se află pe locul al 3-lea în campionat, cu 17 puncte obținute după cele 9 meciuri disputate. De cealaltă parte, „șepcile roșii” sunt pe locul al 11-lea, cu 10 puncte după 9 etape.

Ultimul duel dintre cele două formații a avut loc în luna noiembrie a anului trecut. Partida respectivă a avut loc pe stadionul Ion Oblemenco și s-a încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea echipei patronate de Mihai Rotaru.

Universitatea Craiova a mers la Cluj după victoria în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, din etapa a 9-a, cu scorul de 2-1. De partea cealaltă, clujenii s-au impus în fața celor de la UTA, cu scorul de 1-0, în cadrul ultimului meci jucat în campionatul intern.

Gjoko Zajkov s-a „rupt” și riscă să nu mai joace până în 2024 la Universitatea Craiova. Ce s-a întâmplat cu fundașul macedonean

Jucătorul oltenilor s-a accidentat la echipa națională a Macedoniei de Nord, în cadrul unei partide din preliminariile pentru Campionatul European din 2024. Potrivit informațiilor oferite de fanatik.ro, oltenii nu se vor mai putea baza pe Gjoko Zajkov până la finalul anului calendaristic.

Nord-macedoneanul s-a accidentat la nivelul vertebrelor din zona gâtului, iar după partida dintre Malta și Macedonia de Nord, câștigată cu 2-0 de către selecționata din care face parte Zajkov, a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Jucătorul este un om de bază din lotul formației patronate de Mihai Rotaru. De la startul noului sezon din Liga 1 a fost titular în 8 dintre cele 9 meciuri disputate de către Universitatea Craiova.

În momentul de față, fundașul de la Universitatea Craiova este cotat la suma de 750.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. În cariera sa a mai jucat pentru: Rabotnicki, Rennais, Charleroi, Levski Sofia, Vorskla Poltava și Slavia Sofia.

A adunat, până în momentul de față, 24 de partide pentru echipa națională a Macedoniei de Nord. De asemenea, a reușit să marcheze și un gol pentru țara sa, într-un meci cu Estonia, încheiat la egalitate, scor 3-3.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Este Istvan Kovacs cel mai bun arbitru român din istorie?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
22:37

Daniel Pancu, reacţie fermă după ce România U21 a câştigat amicalul înainte de EURO: “Sunt nemulţumit”

22:26

VideoJurnal Antena Sport | Românii din Austria s-au “încâlzit” la amicalul tinerutului cu Georgia

22:18

Gigi Becali a schimbat oferta pentru transferul lui Dennis Politic: “Undeva la un milion de euro. Suntem aproape”

22:03

Alexander Zverev i-a dat racheta lui Ion Ţiriac, în meciul cu Novak Djokovic. Imagini unice la Roland Garros

22:00

LIVE SCOREGermania – Portugalia 0-0. Cristiano Ronaldo, titular în semifinala de Nations League

21:30

VideoJurnal Antena Sport | CS Dinamo a promovat în Liga a 2-a. Echipa lui Florin Bratu a câştigat barajul

1 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopic a fost şi pe lista FCSB-ului 2 UPDATEOFICIAL Liviu Ciobotariu e noul antrenor al Petrolului 3 Dinamo i-a găsit înlocuitor lui Dennis Politic. Jucătorul cotat la 2,8 milioane de euro e dorit de Zeljko Kopic 4 Gigi Becali, ultimele detalii despre transferul lui Dennis Politic la FCSB: “Asta e oferta finală” 5 Gigi Becali s-a înţeles cu Hermannstadt pentru jucătorul de la FCSB: “Ajunge mare fotbalist” 6 Gigi Becali a reacționat după ce a auzit că Dan Șucu ar vrea un jucător de la FCSB
Citește și