Cornel Dinu l-a făcut praf pe Edi Iordănescu, după ce România a remizat cu Belarus, scor 0-0. Fostul antrenor al lui Dinamo a lansat un atac devastator la adresa selecţionerului, criticându-l după rezultatul înregistrat de echipa naţională, în duelul de la Budapesta.
Belarus – România 0-0 s-a văzut în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. „Tricolorii” au ratat numeroase ocazii pe parcursul meciului, şi calculele calificării la EURO 2024 se complică, cu trei etape înainte de final.
Cornel Dinu l-a făcut praf pe Edi Iordănescu, după Belarus – România 0-0
Cornel Dinu nu l-a menajat pe Edi Iordănescu, şi a declarat că selecţionerul nu a făcut alegerile inspirate, pentru primul 11 al României. Acesta susţine că Iordănescu Jr a făcut o „ciulama” de echipă, şi este de părere că Florinel Coman nu ar fi trebuit să lipsească din echipa de start.
De asemenea, Cornel Dinu a mai declarat că România are în continuare şanse să se califice la EURO 2024, în ciuda rezultatului cu Belarus, mărturisind astfel că selecţionerul este foarte norocos.
„O echipă de multe ori este un conglomerat de calităţi. Dar a reuşit o ciulama de echipă, asta am văzut la echipa naţională. Te pune pe gânduri, din toate punctele de vedere.
Eu cred că ne vom califica, a început să războiul, Israelul are meciuri, unii sunt pe front. În seria pe care o avem, greşelile flagrante de exprimare…e parcă prinţul nefericit al Danemarcei, aşteaptă să vină tatăl lui. Se potrivesc expresiile româneşti, „Prost să fii, noroc să ai”. Avem jucători totuşi, joacă domnule cu Mihăilă şi Moruţan, au demonstrat.
(N.r. Florinel Coman nu a jucat) Inadmisibil! S-a făcut discuţia că ar fi o influenţă. Dar n-are nicio treabă. E vorba de cunoaşterea fotbalului de către actualul selecţioner, unde a antrenat el! A luat titlul la CFR Cluj cu Varga, Balaj. Florinel Coman e cel mai în formă atacant din campionatul nostru. Trebuie s joci cu jucători de bandă şi cu un atacant. Nu se poate să nu joci cu Coman şi să joci cu Drăguş Pe Drăguş îl vezi pe nişte casete, pe Coman îl vezi, e cel mai bun din campionatul nostru”, a declarat Cornel Dinu, conform fanatik.ro.
Edi Iordănescu rămâne optimist după Belarus – România 0-0
Edi Iordănescu rămâne optimist şi a făcut o analiză realistă după Belarus – România 0-0. Selecţionerul României spune că naţionala este condamnată să câştige meciul cu Andorra.
„Sunt extrem de supărat, pentru că ne-am dorit extrem de mult, dar la fel de optimist. Am încredere că acest grup are capacitatea şi împreună vom fi la European. Ne-am dorit foarte mult şi s-a văzut, atât în abordare, cât şi în cele mai multe momente ale jocului.
Singurul lucru care ne-a făcut să plecăm cu un singur punct consider că a fost ultima pasă şi ultima execuţie. Am pus foarte multe mingi la careu, dar din păcate nu am fost inspiraţi.
Eu v-am spus că nu va fi uşor, nu sunt meciuri dinainte câştigate. Important e să ne ridicăm, suntem cu 3 jocuri înainte de finalul campaniei şi nu am pierdut niciun meci. Nu am marcat, am marcat în alte meciuri în care am avut mai puţină consistenţă. O calificare e făcută din mai mulţi paşi. Ăsta a fost un pas. Dacă trebuie să jucăm până în ultima secundă, eu am zis că suntem pregătiţi”, a spus Edi Iordănescu în exclusivitate pentru Antena 1.
- Cornel Dinu l-a făcut praf pe Edi Iordănescu
- Ce a declarat „Procurorul”, după Belarus – România 0-0
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Echipa Națională de fotbal feminin, imagini tari de la secția de votare! „Tricolorele” se află în cantonament la Mogoșoaia
- Mircea Lucescu l-a făcut praf pe Denis Alibec: „S-a ridicat ca un cocoş. Pe final, depinde de înteligenţa jucătorilor”
- Mircea Rednic l-a criticat pe Mircea Lucescu: „Ce am spus se adevereşte”. Principalul reproş adus selecţionerului României: „Asta a cerut”