Elias Charalambous, prima reacție după victoria cu FCU Craiova. Tehnicianul vicecampioanei a vorbit despre prima victorie a echipei sale, care nu mai reușise să se impună de 4 partide, în toate competițiile, până la acest meci.
Partida dintre FCSB și FCU Craiova, care s-a încheiat cu scorul de 2-1. a contat pentru etapa a 16-a a Ligii 1. Meciul de pe Arena Națională a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Elias Charalambous, prima reacție după victoria cu FCU Craiova. Ce a spus despre situația din vestiar
După duelul dintre cele două echipe, Elias Charalambous a vorbit despre prestația echipei sale, care a reușit să obțină cele 3 puncte din duelul cu oltenii patronați de Adrian Mititelu. De asemenea, a vorbit și despre cartonașul roșu încasat de Vali Crețu, care a avut o intrare dură asupra lui Bahassa.
„Am început meciul în cel mai bun mod, în prima repriză am jucat bine. Am avut 2-0 la pauză, dar după cartonașul roșu am primit un gol, a fost mai greu de atunci. Am făcut un efort mare pentru a obține cele 3 puncte.
E normal, când echipa ta ia roșu oponenții se încurajează. Totuși am reușit să păstrăm cele 3 puncte. Acum este timpul să ne relaxăm puțin, avem pauza echipelor naționale. Le urez succes „tricolorilor”!
Uneori jucătorii iau unele decizii greșite și primesc cartonașul roșu. Ăsta este fotbalul, așa a fost să fie, dar am reușit să păstrăm cele 3 puncte.
Băluță a jucat ca fundaș dreapta pe pe final, nu e poziția sa, de asta l-am scos pe Coman. El a decis să iasă, a ajutat foarte mult echipa. Am vrut să obținem această victorie, am avut o perioadă lungă fără victorie. După un rezultat pozitiv te poți motiva mai bine. Totuși, nu am realizat nimic, este doar o victorie.
Primul lucru pe care l-am vrut a fost să câștigăm. Să schimbăm atmosfera din vestiar. Mereu cred că avem lucruri de rezolvat, trebuie să muncești mult indiferen de rezultat. Mereu am avut pace în vestiar, asta ne ține împreună, avem un caracter colectiv foarte bun. Nu știu de ce sunt tot întrebat despre asta, nu avem niciun fel de problemă.”, a spus Elias Charalambous, potrivit digisport.ro.
Vali Creţu, eliminat în FCSB – FCU Craiova 2-1
Fundaşul dreapta al roş-albaştrilor riscă să stârnească furia patronului Gigi Becali. Jucătorul în vârstă de 34 de ani a fost titular pentru a 3-a oară în această stagiune. A profitat de suspendarea lui Alexandru Pantea, care a fost avertizat în eşecul cu Rapid.
Vali Creţu a primit primul cartonaş galben al meciului cu FCU, de pe Arena Naţională, în minutul 44. Şi-a lăsat echipa în inferioritate în repriza secundă.
În minutul 57, Creţu a încercat o pasă pe culoar. Bahassa a intrat în posesia mingii, moment în care fundaşul FCSB-ului a intrat prin alunecare. Talpa ghetei lui s-a oprit pe tibia francezului, care a urlat de durere. Staff-ul medical al grupării din Bănie a intrat imediat pe teren.
Adrian Cojocaru nu a stat pe gânduri şi i-a acordat imediat cartonaşul roşu lui Vali Creţu. Acesta nu a protestat şi s-a dus la vestiare.
- Elias Charalambous, prima reacție după victoria cu FCU Craiova
- FCSB – FCU Craiova 2-1
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Anunțul lui Marius Baciu despre transferul lui Jovo Lukic la FCSB
- Gestul făcut de fanii din Peluza Nord în ziua în care Nae Ungureanu este înmormântat
- Corvinul – Dinamo LIVE TEXT (21:30). Neînvinsă acasă, Corvinul vrea să dea lovitura cu liderul din Liga 1. Echipele probabile
- Transferul gândit de Gigi Becali a dat două goluri. Mihai Stoica: „Aș vrea să-l văd la alt gen de echipă”
- Csikszereda – CFR Cluj, LIVE TEXT (ora 16:00). Marius Șumudică vrea prima victorie în deplasare


































