S-a aflat când va reveni pe teren Jude Bellingham, după accidentarea suferită într-un meci al lui Real Madrid. Englezii au făcut anunţul şi au dezvăluit ce se întâmplă cu starul lui Carlo Ancelotti.
Jude Bellingham s-a accidentat la umăr în duelul din urmă cu două etape, dintre Real Madrid şi Rayo Vallecano, duel încheiat cu scorul de 0-0.
Când va reveni pe teren Jude Bellingham, după accidentarea suferită
Jude Bellingham a fost convocat la naţionala Angliei, pentru meciurile din preliminariile EURO, din această lună. Jurnalistul Alberto Pereiro a anunţat că starul englez va fi supus mai multor teste, de către medicii naţionalei Angliei, şi va reveni la Madrid cel târziu marţi dimineaţă.
Ulterior, Jude Bellingham îşi va începe recuperarea la clinica lui Real Madrid, “galacticii” sperând ca mijlocaşul să fie apt la următorul meci de campionat, cu Cadiz, programat după pauza partidelor echipelor naţionale.
Bellingham va rata astfel meciurile Angliei cu Malta şi Macedonia de Nord, din preliminariile EURO 2024. Englezii sunt pe primul loc în grupa de calificare, având şase puncte peste ocupanta locului trei, Italia, care se luptă pentru prezenţa la EURO.
La Real Madrid, Jude Bellingham a ratat duelul din ultima etapă, cu Valencia, duel câştigat categoric de “galactici” cu scorul de 5-1.
În acest sezon, Jude Bellingham are cifre fantastice. Starul englez de 20 de ani a bifat 14 meciuri la Real Madrid, şi a reuşit să marcheze 13 goluri şi să ofere şi trei assist-uri.
Jude Bellingham s-a accidentat în Real Madrid – Rayo Vallecano!
Jude Bellingham s-a accidentat în Real Madrid – Rayo Vallecano! Starul madrilenilor a suferit o accidentare în meciul de pe Santiago Bernabeu cu Rayo Vallecano, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Internaţionalul englez a căzut rău în timpul primei reprize şi a fost bandajat serios la umăr. El a dus partida la bun sfârşit, dar rămâne de văzut cât de serioasă este accidentarea.
La finalul remizei de pe teren propriu cu Rayo Vallecano, Carlo Ancelotti a vorbit puţin şi despre Jude Bellingham. Internaţionalul englez a suferit o accidentare la umărul stâng în meciul de pe Santiago Bernabei.
El a fost bandajat de echipa medicală a madrilenilor şi a reuşit să încheie pe teren meciul cu Rayo, dar rămâne de văzut cât de serioasă este accidentarea sa. El va efectua mai multe teste în cursul zilei de astăzi.
„Bellingham are o problemă cu umărul său. Va face mai multe teste medicale mâine (n.r. azi). Sper să poată juca în meciul de miercuri cu Braga”, a declarat Carlo Ancelotti, citat de goal.com.
- Când va reveni pe teren Jude Bellingham
- Starul englez va rata meciurile naţionalei Angliei
- Ecuador - Germania e live pe Antena 1 şi AntenaPLAY, joi, de la ora 23:00
- Curacao - Coasta de Fildeş e live pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY, joi, de la ora 23:00
- Ce a spus Marc Cucurella despre Vinicius şi Jose Mourinho, după ce a prins transferul uriaş la Real Madrid!
- Julian Alvarez și-a decis viitorul! Cu cine vrea să semneze după ce și-a cerut transferul de la Atletico
- Jose Mourinho “rupe tăcerea” după ce a revenit la Real Madrid: “Am venit să ajut, nu să critic”
- Atletico Madrid o reclamă pe Barcelona la FIFA din cauza lui Julian Alvarez
- Atletico Madrid, sfătuită să-l lase să plece pe Julian Alvarez: “La Barcelona s-ar potrivit spectaculos”
































