
Ianis Hagi, în timpul unui meci la Alaves/ Instagram Ianis Hagi
Nota primită de Ianis Hagi după ce a intrat în teren în minutul 74 al partidei cu Granada. Echipa lui Ianis Hgai s-a impus cu 3-1 şi a urcat pe locul 12 în La Liga.
Ianis Hagi a fost rezervă în partida cu Granada. Internaţionalul român a fost trimis în teren în minutul 74 şi a atins mingea de 15 ori.
Nota primită de Ianis Hagi după ce a intrat în teren în minutul 74 al partidei cu Granada
Conform celor de la sofascore.com, Ianis Hagi a primit nota 6,3 pentru prestaţia sa. Presa din Spania a făcut şi ea referire la evoluţia lui Ianis Hagi. Chiar dacă nu a avut realizări notabile, jurnaliştii spanioli sunt convinşi că Ianis Hagi va avea multe ocazii de a arăta ce poate cu adevărat.
„Ianis Hagi l-a înlocuit pe Guridi și nu a fost prea activ. Stilul de joc direct al ambelor formații a făcut ca playmakerii să nu iasă prea mult în evidență. Ianis va mai avea multe ocazii să arate ce poate”, au scris cei de la Noticias de Alava.
Ianis Hagi, moment pentru istorie! „Prinţul” a purtat steagul României pe toată durata petrecerii de pe Arena Naţională
Ianis Hagi a oferit un moment pentru istorie, ducând mai departe numele pe care tatăl lui l-a făcut celebru în România. Ianis a purtat steagul României şi a fost aclamat de cei 50.000 de fani prezenţi pe Arena Naţională.
Imediat după finalul meciului, Ianis a pus mâna pe un steag imens şi a sărit de bucurie pe teren, sărbătorind alături de ceilalţi jucători care au reuşit calificarea la EURO 2024, primul turneu final după o pauză de opt pentru tricolori.
Ianis a păstrat steagul tricolor pe toată durata petrecerii organizate pe teren, chiar şi în momentul de magie în care Ionuţ Radu a făcut show alături de ceilalţi colegi care au pus umărul la o campanie perfectă de calificare la EURO 2024.
Golul marcat de Ianis Hagi în meciul cu Israel, care ne-a securizat calificarea la EURO, i-a făcut pe fanii români să-şi aducă aminte de importanţa numelui „Hagi”, care a fost strigat încă din momentul în care Ianis a ieşit la încălzire, în prima repriză.
