Decizie radicală luată în Grecia! Fanii, interzişi pe stadioane timp de două luni

Viviana Moraru Publicat: 11 decembrie 2023, 18:17

Comentarii
Decizie radicală luată în Grecia! Fanii, interzişi pe stadioane timp de două luni

Fanii lui PAOK, în timpul unui meci/ Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

A fost luată o decizie radicală în Grecia şi fanii au fost interzişi pe stadioane timp de două luni. Guvernul elen a luat această hotărâre, în încercarea de a opri violenţele care se produc în mod repetat în sportul grec. PAOK, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, este şi ea afectată de această decizie luată de oficialii greci.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Toate meciurile din campionatul Greciei se vor desfăşura cu porţile închise în următoarele două luni, adică până pe 12 februarie”, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis.

Decizie radicală luată în Grecia | Fanii, interzişi pe stadioane timp de două luni

Decizia vine la câteva zile după ce un ofiţer de poliţie grec a fost rănit grav de o petardă în timpul confruntărilor dintre huligani care au avut loc joi seară la Pireu, cu ocazia unui meci de volei masculin între marile rivale Olympiakos Pireu şi Panathianikos Atena. Poliţia a anunţat duminică arestarea unui tânăr, acuzat că a aruncat proiectilul pirotehnic care l-a rănit pe poliţist.

Violenţele au avut loc în faţa arenei Melina Merkouri din Rentis, o suburbie a Atenei. Gazele lacrimogene trase de poliţişti s-au răspândit şi în interiorul arenei sportive, forţând jucătorii să se retragă la vestiare, partida din Cupa Ligii la volei fiind în final întreruptă definitiv şi amânată pentru o dată ulterioară.

Tânărul arestat a recunoscut că a aruncat intenţionat proiectilul respectiv spre forţele de ordine, lovind în coapsă un om al legii care a ajuns la spital cu hemoragie şi care se află în continuare în stare critică.

Reclamă
Reclamă

Premierul Kyriakos Mitsotakis şi-a exprimat duminică „furia” pe contul său de Facebook pentru „atacul criminal” împotriva ofiţerului de poliţie. El a asigurat că „va continua lupta guvernului împotriva violenţei în sport” şi „împotriva tuturor celor care o incită sau o tolerează”.

Principala ligă de fotbal a Greciei, Super Liga, a fost de asemenea zguduită de violenţele fanilor în ultima perioadă. Doi arbitri au fost ameninţaţi la începutul săptămânii trecute, astfel încât Asociaţia arbitrilor a decis să nu numească niciun oficial pentru meciurile programate în weekend, obligând Super Liga să amâne etapa.

Anul trecut, guvernul a majorat pedeapsa maximă cu închisoarea de la şase luni la cinci ani pentru autorii actelor de violenţă, fără a reuşi însă să reducă numărul incidentelor.

Reclamă

Scandal uriaş în Grecia! Marea rivală a lui Răzvan Lucescu a făcut acuzaţii halucinante

Scandal uriaş în Grecia! Marea rivală a lui Răzvan Lucescu a făcut acuzaţii halucinante. Echipa Olympiakos Pireu a remizat, scor 2-2, cu Volos, duminică, în etapa a 13-a din campionatul Greciei şi se află la trei puncte în spatele liderului Panathinaikos. Olympiakos a acuzat Federaţia de Fotbal că l-a ales pe arbitrul Anastasios Papapetrou pentru a decide „în mare parte” viitorul campionatului.

În timpul meciului, Olympiakos a fost privată de două goluri, iar trei posibile penalty-uri nu au fost acordate de arbitru. Au fost incidente şi s-a recurs la gaze lacrimogene, iar jucătorii au fost nevoiţi să continue meciul în ciuda faptului că au avut probleme respiratorii, scrie news.ro.

Clubul, condus de Evángelos Marinákis, a emis un comunicat incendiar în care critică Federaţia Greacă de Fotbal şi o consideră drept „o organizaţie criminală” însărcinată cu „exterminarea” clubului elen.

„Ce se va întâmpla de acum încolo este incert. Mafia îşi va continua activitatea în fiecare săptămână, având ca arme arbitrii, petardele şi gazele lacrimogene. Oare vom aştepta să se întâmple o tragedie inimaginabilă pentru ca guvernul să se trezească şi să ia măsuri?„, a continuat clubul din Pireu.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:09

Paul Papp l-a „înțepat” pe Matos după ce a provocat eliminarea acestuia: „E slab de înger!”

0:00

Bogdan Andone, la picioarele jucătorilor săi după victoria cu Petrolul: „O dovadă de caracter din partea echipei! Jos pălăria”

23:52 24 iul.

VIDEOOtto Hindrich, parade de zile mari în victoria dramatică a Legiei cu Pogon. Un alt român a fost omul meciului

23:29 24 iul.

Mihai Stoica a dat verdictul! Ce șanse are FCSB să întoarcă rezultatul cu Auda: „Mi-e frică fără VAR”

23:28 24 iul.

FC Argeș – Petrolul 1-0. Victorie în inferioritate numerică pentru echipa lui Bogdan Andone

23:11 24 iul.

Verdictul specialistului, după eliminarea controversată din FC Argeş – Petrolul. Ilie Dumitrescu, de altă părere

1 Italia şi-a ales noul selecţioner, după refuzul lui Pep Guardiola. Anunţ de ultim moment 2 O nouă plecare de la FCSB. Jucătorul şi-a dat acordul şi semnează cu noua echipă: „O chestiune de timp” 3 Mihai Stoica a făcut anunțul în privința lui Ștefan Târnovanu, după gafele uriașe din FCSB – Auda 2-3: „Îmi e frică” 4 Ce lovitură! Un nou club din Liga 1 a primit interdicție la transferuri 5 O nouă regulă din fotbal s-a aplicat în Liga 1! „Și noi trebuie să fim mai atenți, dar și arbitrii” 6 OFICIAL | 4 plecări de la Dinamo dintr-un foc! Omul care o bătea pe FCSB, OUT
Citește și