Președintele FIFA a ieșit la atac după ce Super Liga Europei a primit undă verde. Gianni Infantino a transmis un mesaj dur, după decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în privinţa Super Ligii “nu schimbă nimic”, a declarat Gianni Infantino, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), citat de AFP. “Din punct de vedere istoric, noi am organizat întotdeauna cele mai bune competiţii din lume şi aşa va fi şi pe viitor”, a asigurat Infantino pe Instagram, potrivit agerpres.ro.
Președintele FIFA a ieșit la atac după ce Super Liga Europei a primit undă verde
Puţin mai devreme, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a minimalizat şi el impactul acestei hotărâri a justiţiei, amintind că ea vizează elemente din regulamentul pentru anul 2021 care sunt acum învechite, întrucât forul fotbalistic european a refăcut complet în 2022 sistemul său de autorizare a competiţiilor private.
Dar Gianni Infantino nu s-a aventurat pe terenul juridic. Competiţiile care au loc sub egida organismelor oficiale sunt destul de atractive pentru a rezista ameninţărilor cu secesiunea, s-a mulţumit el să dea de înţeles.
“Vom continua să oferim cele mai spectaculoase, competitive şi semnificative turnee din lume şi să folosim veniturile noastre pentru a dezvolta fotbalul” prin intermediul unor “programe de solidaritate”, a spus şeful FIFA.
“FIFA va continua pe această cale, ca întotdeauna, în strânsă cooperare cu federaţiile noastre membre, cu confederaţiile şi cu toate părţile implicate din fotbal, în beneficiul exclusiv al sportului nostru – la nivel global. Toţi împreună!”, a conchis Infantino.
Reacţia dură a preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin, după decizia istorică a Curţii Europene de Justiţie privind Super Ligii!
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a avut o reacţie dură după ce a aflat decizia Curţii Europene de Justiţie privind Super Liga. Proiectul poate să înceapă, a decis CJUE.
Ceferin a avut un discurs în care a criticat din nou acest proiect. Printre altele, preşedintele UEFA a fost ironic, afirmând că proiectul poate începe cât mai curând, dar cu… doar două echipe!
”Această hotărâre nu înseamnă o aprobare sau o validare a așa-numitei Super Ligi. Nu vom încerca să-i oprim. Pot crea ce vor. Sper să înceapă fantasticul turneu cât mai curând. Cu două echipe. Sper că știu ce fac, dar nu sunt sigur de asta. Fotbalul nu e de vânzare! Suntem uniți și ne vom proteja împotriva acestor atacuri. Suntem ofensați!”, a declarat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, citat de Sky Sports.
- Președintele FIFA a ieșit la atac după ce Super Liga Europei a primit undă verde
- Mesajul lui Gianni Infantino
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Adrian Șut nu revine la FCSB! Mijlocașul, la un pas de un super-transfer într-un campionat de top
- Neymar a recunoscut că l-a pălmuit pe Robinho Jr: “A fost vina lui, iar eu am greşit şi mai mult”
- Neymar, un nou scandal la Santos! Fostul star de la Barcelona, acuzat că l-a pălmuit pe fiul lui Robinho la antrenament
- Americanii exultă după dubla de senzație a lui Louis Munteanu: „A început să arate ca un adevărat star”
- „Scandalul pașapoartelor” a aruncat în aer fotbalul din Olanda. Decizia luată astăzi de judecători


































