Carlos Alcaraz, victorie în 4 seturi, în turul 2 de la Australian Open, după aproape 3 ore şi jumătate

Dan Roșu Publicat: 18 ianuarie 2024, 13:11

Comentarii
Carlos Alcaraz, victorie în 4 seturi, în turul 2 de la Australian Open, după aproape 3 ore şi jumătate

Carlos Alcaraz, la Australian Open 2024 - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Carlos Alcaraz a obţinut o victorie în 4 seturi, în turul 2 de la Australian Open 2024. Meciul cu Lorenzo Sonego (46 ATP) a durat aproape 3 ore şi jumătate şi s-a încheiat 6-4, 6-7 (3), 6-3, 7-6 (3).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pentru un loc în optimile de finală, Alcaraz va trebui să-l înfrunte pe chinezul Juncheng Shang, care a reuşit să treacă la rândul său, cu 2-6, 6-3, 7-5, 6-4, de indianul Sumit Nagal, ieşit din calificări.

Carlos Alcaraz, victorie în 4 seturi, în turul 2 de la Australian Open

În vârstă de 20 de ani, Carlos Alcaraz şi-a egalat joi cea mai bună performanţă a sa de până acum la competiţia de la Melbourne. Dublu campion de Grand Slam (US Open 2022 şi Wimbledon 2023), jucătorul iberic a devenit cel mai tânăr număr unu mondial din istorie, în 2022.

El a ratat ediţia de anul trecut a Openului Australiei, din cauza unei leziuni musculare la gamba dreaptă, după ce în 2021 s-a oprit în turul al doilea, iar în 2022 a fost eliminat în runda a treia.

Germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre şi actualul număr 6 mondial, s-a calificat la rândul său cu emoţii în turul al treilea la Australian Open, la capătul unui meci în cinci seturi şi un super tiebreak,7-5, 3-6, 4-6, 7-5 (7/6), 7-6 (10/7), câştigat în faţa slovacului Lukas Klein, venit din calificări.

Reclamă
Reclamă

Următorul adversar al lui Zverev va fi tânărul american Alex Michelson (19 ani, locul 91 ATP).

Un meci dificil a avut şi norvegianul Casper Ruud, cap de serie numărul 11, care a trecut la rândul său in extremis de turul al doilea, după ce l-a învins cu 6-3, 6-7 (5/7), 6-3, 3-6, 7-6 (10/7) pe australianul Max Purcell (45 ATP), după trei ore şi 50 de minute de joc. Ruud îl va în înfrunta în meciul următor pe britanicul Cameron Norrie (nr. 19).

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă finala barajului pentru Conference League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:48 28 mai

Spaniolii îl dau ca și plecat pe Andrei Rațiu după finala Conference League: “O regulă nescrisă”

0:30 28 mai

FotoMomentul în care Andrei Raţiu a primit medalia de la Ceferin, după finala pierdută de Rayo! Cum a fost surprins românul

0:26 28 mai

Adevărata miză a derby-ului Dinamo – FCSB! Câți bani ia Crystal Palace, câștigătoarea Conference League

0:16 28 mai

Fanii lui Rayo Vallecano, distruși după eșecul din finala Conference League. Lacrimi vărsate în tribune

0:05 28 mai

Nota primită de Andrei Raţiu după ce a fost integralist în finala Conference League, pierdută de Rayo!

23:58

Crystal Palace câștigă trofeul Conference League! Cu Rațiu titular, Rayo pierde finala cu 1-0

1 3.000.000 de euro pentru Dinamo! Anunţul acţionarului: “Se putea şi mai mult” 2 Mutare înainte de Farul – Chindia. Au transferat un spaniol crescut la Valencia 3 Momentul în care Gigi Becali a plâns în fața lui Nuțu Cămătaru: “Îmi spunea că nu a vrut, că alea, alea” 4 “Îl aștept la Universitatea Craiova!” Mihai Rotaru pregătește un transfer de la Rapid 5 Cum i-a luat Dinamo faţa Craiovei pentru transfer: “Rotaru era convins, după care s-a schimbat situaţia” 6 CFR Cluj și-a transferat portarul în Liga 1. Mutare surpriză
Citește și