Ivaylo Petev și-a făcut praf jucătorii după înfrângerea cu Farul. Tehnicianul de la Universitatea Craiova a avut un discurs dur, la finalul partidei din Bănie.
Partida dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța s-a încheiat cu scorul de 1-2. Duelul de pe stadionul „Ion Oblemenco” a contat pentru etapa cu numărul 22 a sezonului de Liga 1, prima din 2024, și a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Ivaylo Petev și-a făcut praf jucătorii după înfrângerea cu Farul
După meciul cu echipa lui Gică Hagi, tehnicianul bulgar a dezvăluit că, în opinia sa, fundașii de la Universitatea Craiova sunt vinovați pentru înfrângerea de pe stadionul Ion Oblemenco. Ivaylo Petev a menționat faptul că echipa sa a pierdut foarte multe mingi ușoare și că Louis Munteanu, atacantul campioanei, s-a distrat cu apărarea echipei sale.
”Din păcate, continuăm să facem greșeli mari. Am avut situația în care am egalat și apoi am primit rapid un gol. Repriza a doua a fost mult mai bună decât prima.
Am avut multe situații în care puteam să dăm gol, dar norocul ne-a întors spatele.
La primul gol a fost vinovat primul stopper, iar cel de-al doilea stopper la al doilea gol. La goluri suntem vinovați cu toții, trebuie să mai marcăm cel puțin un gol în cea de-a doua repriză.
Numărul nouă (n.r. Louis Munteanu) a jucat singur în atac, iar portarul (n.r. Marian Aioani) a fost impecabil. Cei doi au făcut ca Farul să câștige partida.
El este jucătorul cheie (n.r. Alex Mitriță), au fost situații, dar nu a avut norocul să marcheze. Și ceilalți 10 trebuie să joace, nu putem să ne bazăm doar pe el. O să analizăm și o să vedem ce trebuie să fie schimbat”, a spus Ivaylo Petev, potrivit digisport.ro.
Reacţia lui Rivaldinho după ce a marcat un gol în victoria Farului cu Universitatea Craiova
Reacţia lui Rivaldinho după ce a marcat un gol în victoria Farului cu Universitatea Craiova. Atacantul brazilian din lotul campioanei, fiul marelui Rivaldo, a vorbit după partida cu oltenii patronați de Mihai Rotaru.
La finalul partidei, Rivaldinho s-a declarat fericit pentru faptul că Farul a obținut 3 puncte în deplasarea de la Craiova. De asemenea, acesta a vorbit și despre Gică Hagi și a spus că echipa ar câștiga toate meciurile dacă ar asculta mereu de „Rege”.
„Știm că trebuie să atacăm mai bine, trebuie să facem tranziția bine. Dacă facem tot ce spune mister putem câștiga orice meci. Eu pot să spun că pauza a fost benefică pentru noi, am lucrat foarte mult. Cred că s-a văzut asta azi pe teren. Am avut o dorință mult mai mare, am făcut un meci mare. Nu este ușor să vii și să câștigi la Craiova. Suntem foarte fericiți că am făcut asta.
Mi-am propus să ajut Farul să câștige fiecare meci. Dorința mea este să câștigăm toate meciurile”, a spus Rivaldinho, potrivit primasport.ro.
- Ivaylo Petev și-a făcut praf jucătorii după înfrângerea cu Farul
- Ce l-a nemulțumit pe antrenorul Universității Craiova
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- Campionatul Mondial de hochei e live în AntenaPLAY (15-31 mai)
- Clauza uriaşă pe care Daniel Pancu o are în contractul cu CFR. Se va îmbogăţi dacă Varga îl dă afară
- Mihai Stoica anunţă două transferuri la FCSB: “Pe unul îl ştie şi Gigi”
- Dinamo, gata să dea lovitura în mercato-ul din vară: “Avem discuții cu 3 jucători de afară”
- Antrenorul care a pus DA şi care va înlocui un mare rapidist în Liga 1
- Continuă războiul: ultraşii de la Peluza Sud Craiova, mesaj acid. “Deveniţi mult mai ridicoli”



































