Enes Sali şi-a impresionat antrenorul la debutul în tricoul lui FC Dallas. Internaţionalul român de 17 ani a evoluat în partida de pregătire a formaţiei din Texas contra celor de la New Mexico United.
Echipa lui Enes Sali s-a impus cu 4-1, iar fostul jucător de la Farul Constanţa a fost titular. El a avut şi o şansă bună de a marca în minutul 12 al partidei, dar şutul său cu piciorul stâng a fost apărat de portarul celor de la New Mexico.
Enes Sali şi-a impresionat antrenorul la debutul în tricoul lui FC Dallas
La finalul partidei de pregătire, Nico Estez, antrenorul lui FC Dallas, s-a declarat mulţumit de prestaţia internaţionalului român şi a declarat că a revăzut în jocul său din meciul cu New Mexico toate calităţile care l-au impresionat atunci când juca la Farul.
“A avut momente bune. Are capacitatea de a se întoarce rapid, e genul de jucător foarte vertical, dar poţi vedea că se grăbeşte uneori la ultima pasă din cauza entuziasmului. Am văzut acum ce am văzut și când îl urmăream (n.r – la Farul) și de aceea l-am adus aici. Are energie, dinamism și calitate”, a declarat Nico Estez, antrenorul lui FC Dallas, potrivit site-ului oficial al formaţiei din Texas.
Reacţie virală după ce Enes Sali a făcut poză cu Lionel Messi şi a postat-o pe internet
Reacţie virală după ce Enes Sali a făcut poză cu Lionel Messi, după amicalul dintre FC Dallas şi Inter Miami. Echipa românului, FC Dallas, a câştigat la limită amicalul cu echipa lui Messi, scor 1-0.
Enes Sali nu a jucat pentru noua sa echipă în amicalul cu Inter Miami, dar nu a ratat şansa de a avea o amintire cu Lionel Messi. Astfel, Enes Sali a făcut o poză cu Messi, pe care a postat pe reţelele de socializare. Imaginea a devenit imediat virală, iar comentariul lui Carlo Casap a fost monumental.
“Messi şi Regele”, a fost comentariul fabulos pe care l-a lăsat Carlo Casap la postarea făcută de Enes Sali.
FC Dallas l-au cumpărat pe Enes Sali pentru suma de 3 milioane de euro. Astfel, prin acest transfer, campioana României și-a umplut conturile, mai ales că, în trecut, și cei de la Brighton l-au cumpărat pe Adrian Mazilu.
- Enes Sali şi-a impresionat antrenorul la debutul în tricoul lui FC Dallas
- Internaţionalul român a fost titular în meciul de pregătire cu New Mexico United
- Canada - Maroc e sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Paraguay - Franța se sâmbătă spre duminică noapte, de la ora 00:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Fostul antrenor al lui Radu Drăgușin, prezentat la echipa lui Cristiano Ronaldo! Anunțul oficialilor de la Al-Nassr
- Răzvan Lucescu a semnat contractul carierei! Salariu „faraonic” pentru antrenorul român
- Florin Bratu semnează în străinătate! Echipa pe care o preia
- Ce surpriză! Jucătorul dorit de Cristi Chivu a semnat în Turcia
- E oficial! Massimiliano Allegri este noul antrenor al lui Napoli


































