Albion Rrahmani a transmis un avertisment direct pentru rivale, după ce a marcat în meciul Rapid – Oţelul, scor 2-1, din etapa a 24-a a Ligii 1. Chiar dacă a fost accidentat grav şi a avut nevoie de trei luni pentru a-şi reveni, kosovarul marchează la foc automat.
Rrahmani a înscris cu FCU Craiova şi a repetat performanţa împotriva Oţelului lui Dorinel Munteanu. A ajuns astfel la 8 goluri în 9 meciuri din campionatul României. Le-a transmis fanilor că va da totul pentru a aduce titlul în Giuleşti.
Albion Rrahmani, avertisment direct pentru rivale
“A fost un sentiment frumos, sunt fericit pentru toată lumea. Am făcut o treabă foarte bună. Puntele au rămas aici şi sperăm că vom câştiga şi etapa viitoare.
În această atmosferă, este incredibil să înscrii. Îţi vine să sărbătoreşti cu fanii, nu pot să descriu acest sentiment.
Cred că suntem o echipă foarte bună acum, după transferurile făcute. Eu am jucat cu Krasniqi la Kosovo, sunt fericit că a venit aici. Toţi jucătorii care au venit vor face treabă bună aici. Bineînţeles, este uşor pentru mine să joc cu ei.
Eu le-am promis fanilor noştri că vom da totul şi că ne vom da sufletul pe teren pentru a aduce titlul aici“, a declarat Rrahmani la digisport.ro.
Albion Rrahmani a deschis scorul în minutul 5, după o cursă spectaculoasă. Golul meciului a fost marcat de Burmaz, noul erou al lui Cristiano Bergodi. Cisotti a redus din diferenţă în minutul 87 şi le-a dat emoţii fanilor Rapidului. Jucătorii lui Dorinel Munteanu nu au reuşit să mai înscrie o dată şi au plecat învinşi din Giuleşti.
Pentru Rapid urmează derby-ul cu CFR Cluj. Va fi un meci direct pentru clasarea pe locul secund. În acest moment, cele două echipe sunt despărţite doar prin golaveraj.
Cum arată clasamentul actualizat al Ligii 1:
1. FCSB – 50 de puncte
2. CFR Cluj – 42 de puncte
3. Rapid – 42 de puncte
4. Farul – 36 de puncte
5. Universitatea Craiova – 34 de puncte
6. Sepsi – 33 de puncte
Rapid, victorie cu Oţelul Galaţi
Echipa lui Cristiano Bergodi a deschis scorul încă din minutul 6, când apărarea gălăţenilor a gafat şi Albion Rrahmani a înscris. Meciul a fost oprit pentru 4 minute, din minutul 11, din cauza petardelor şi fumigenelor aruncate în teren de suporterii giuleşteni. După reluare, oaspeţii au ratat o ocazie mare în minutul 14, când Aioani a intervenit foarte bine la Rusevic. Rapidul şi-a dublat avantajul înainte de pauză, în minutul 45+3, prin Burmaz. Ermal Krasniqi nu l-a putut învinge pe portarul Oţelului, în minutul 53, iar elevii lui Dorinel Munteanu au reuşit să reducă din diferenţă în minutul 87, prin Cisotti. S-a încheiat 2-1 pentru Rapid, care este pe locul 3, cu 42 de puncte, tot atâtea câte are şi ocupanta locului secund, CFR Cluj. Oţelul se află pe poziţia a 11-a, cu 28 de puncte.
RAPID: Aioani – Onea, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Djokovic (Oaidă 66), Al. Albu – E. Krasniqi (Funsho Bamgboye 79), Papeau (Petrila 79), Burmaz – A. Rrahmani (Hasani 90). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
OŢELUL: R. Stoian – Zhelev, J. Cisse, Lovric, Miguel Silva (Zivulic 46) – Lameira (Al. Pop 59) – Maciel (G. Cârjan 82), S. Teles, Cisotti, R. Tănasă (A. Rus 46) – Rusevic (Adăscăliţei 82). ANTRENOR: Dorinel Munteanu
Cartonaşe galbene: Djokovic 57 / J. Cisse 45+2
Arbitri: Ionuţ Coza – Valentin Avram, Cosmin Vătămanu – Cătălin Busi
Arbitri VAR: Andrei Chivulete – Viorel Flueran
Observator: Adrian Vidan
- Albion Rrahmani a transmis un avertisment direct pentru rivale
- Kosovarul care are 8 goluri în tricoul Rapidului, mesaj special pentru fani
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Adus pe 1 milion de euro la FCSB, lăsat să plece pe 100.000. Meme Stoica a confirmat!
- Dublă pierdere pentru FCSB. Jucătorii lipsesc “o perioadă de 4-6 săptămâni”. Operaţi de urgenţă
- Transferul se face astăzi! Mutarea a fost anunţată de Gigi Becali: “Ne-am înțeles”
- Reacţia lui Gigi Becali după ce Elias Charalambous şi-a făcut “papagali” contestatarii: “Are fața spartă, numai vânătăi”
- Cîrjan se pregăteşte de un transfer de top. Urmărit de trei cluburi legendare

































