Nana Antwi, titular pentru prima dată de la transferul la FCSB! Charalambous atacă Botoşani cu Octavian Popescu
Nana Antwi este titular pentru prima dată de la transferul la FCSB. Charalambous atacă FC Botoşani cu Octavian Popescu, Băluţă şi Coman.
După ce a debutat la FCSB în a doua repriză a partidei cu Universitatea Cluj, Nana Antwi este pentru prima dată titular în meciul cu FC Botoşani. „Racheta” lui Gigi Becali i-a luat locul lui Creţu în prima echipă.
Nana Antwi, titular pentru prima dată de la transferul la FCSB
Octavian Popescu este şi el titular la FCSB. Acesta a profitat de accidentarea lui ALexandru Pantea şi a fost trimis în teren în calitate de U21. Tavi Popescu va face pereche în atac cu Florinel Coman şi Alexandru Băluţă. De asemenea, Ngezana a fost recuperat la timp şi va face pereche în apărare cu Joyskim Dawa.
FCSB: Târnovanu – Antwi, Ngezana, Dawa, Radunovic – Lixandru, Șut, Olaru – Băluță, Oct. Popescu, Coman
Rezerve: Vlad, Panțîru, Miculescu, Pandele, Luis Phelipe, Ov. Popescu, Alhassan, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous
Gigi Becali, reacție vehementă după debutul lui Nana Antwi la FCSB
Gigi Becali a avut o reacție vehementă după debutul lui Nana Antwi la FCSB. Fundaşul dreapta ghanez, în vârstă de 23 de ani, a jucat o repriză împotriva lui U Cluj, în etapa a 26-a a Ligii 1. Nu a reuşit să îşi ajute noua echipă să câştige în deplasarea de pe Cluj Arena.
Antwi a intrat după pauză în locul lui Vali Creţu. Jucătorul despre care patronul spunea că este „Rachetă” a primit cea mai mică notă pe sofascore.ro. I-a fost acordat 6.5, notă care a mai fost primită şi de Creţu. Adrian Şut (7.9) şi Ştefan Târnovanu (7.8) au fost remarcaţii roş-albaştrilor.
Gigi Becali a avut o reacție vehementă după debutul lui Nana Antwi la FCSB
Gigi Becali anunţă că are răbdare cu Antwi şi că aşteaptă să îl vadă mai multe meciuri pentru a-şi face o părere despre tânărul fundaş. Nana Antwi ar putea fi titular etapa viitoare, cu FC Botoşani.
”(n.r. despre Nana Antwi) Nu am avut timp să-l văd. Nu că a jucat prea puțin, mingea a trecut prea puțin pe la el pe acolo.
Olaru, nici el nu a fost în apele lui, a fost răcit. Lui Octavian Popescu azi i-au dat medicamente. Bine că au avut medicamente la ei.
Șut prima repriză (n.r. i-a plăcut), a doua repriză a greșit mingi. Și Ovidiu Popescu mi-a plăcut cu Ngezana. O să iau vârf, dar nu mai e mult și aruncăm artificiile”, a spus Gigi Becali la digisport.ro.
Fundaşul de 23 de ani a fost cumpărat de FCSB în această iarnă pentru 100.000 de euro, în condiţiile în care se afla în ultimele 6 luni de contract la formaţia din Armenia. Alexandru Pantea, celălalt fundaş dreapta al roş-albaştrilor, tocmai a suferit o accidentare gravă, care îl va ţine departe de teren aproximativ 6 luni.